Effingham Grant și Maria Rosetti

În perioada 1837-1859 este numit consul general la București scoțianul Robert Gilmour Colquhoun, care va avea un rol im­portant în desfășurarea relațiilor româno-britanice.
Din 1837, Effingham Grant este angajat ca secretar la Foreign Office.
În Memorandumul din 4 noiembrie 1851, adresat lordului  Henry Palmerston (ministru secretar de stat la externe) Colquhoun menționează alegerea lui E.Grant ca secretar:
„începând cu anul 1837, am angajat pe domnul Effingham Grant, pe atunci în vârstă de numai 16 ani, unic fiu al căpitanului Grant, din armată, să șadă cu mine.
De atunci, el a fost atașat biroului meu, a devenit foarte priceput în cunoașterea limbilor franceză, germană, italiană, greacă și română; a fost în mai multe ocazii însărcinat de mine cu treburi oficiale, de o natură foarte delicată, în special în 1848 și 1849, pe care le-a condus spre satisfacția mea și încredințez de aceasta pe Înălțimea Voastră”.
Membrii familiei Grant se pare că au aparținut clanului „Grant of Cannon” originar din orășelul Grantown on Spey, din provin­cia Moray din Scoția, fără însă să existe dovezi documentare în acest sens. Effingham, născut în 1820 și sora lui Mary, cu un an mai mare, pe care o cheamă la București, erau copiii căpitanului Edward Grant, armator în insula Guernsey, din Marea Mânecii și ai franțuzoaicei Marie Lavasseur. Ajunsă la București, Mary devine educatoarea copiilor colonelului Ion Odobescu (care lo­cuia în mahalaua Curtea Veche și apoi în mahalaua Icoanei). Mary se căsătorește cu C.A.Rosetti, prieten al fratelui ei, la 31 august, 1847, în Anglia, la Plymouth, apoi la Viena, nașii fiind Alexandru și Ștefan Golescu.
Mary Grant, devenită Maria Rosetti avea să joace un rol impor­tant în cadrul societății românești. Acțiunile sale de susținere a revoluției de la 1848 sunt elogiate de Jules Michelet în articolul Principautés danubiennes: Madame Rosetti, publicat în ziarul L’Evénement, Paris 1851. Deghizată în ţărancă, împreună cu pictorul C. D. Rosenthal, bun prieten cu C. A. Rosetti, şi fetița Libertatea Sophia, copilul care abia se născuse, Maria Rosetti urcă pe corabia în care se găseau, alături de soţul ei, Nicoale Bălcescu, Ion Ionescu de la Brad și Dimitrie Bolintineanu şi cere acordul gărzilor să-i dea voie să-şi sărute soţul. În acest timp, îi strecoară soţului un bileţel, în care erau fixate ora şi locul unde întreg grupul de revoluţionari va fi eliberat. Eliberarea prizonierilor a reuşit, iar soții Rosetti au trăit apoi timp de nouă ani în exil, la Paris. Aici Maria Rosetti a colaborat cu ziarul La Presse.
Din corespondența familiei Brătianu aflăm despre Maria Rosetti că era o femeie „oacheșă, nu chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expresivă, pasionată, artistă. (…) Scria bine cu însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprin­dea și îl împrăștia în jurul ei. Cu puține obiecte rânduia o cameră de-ți era drag, croia o rochie cântând, parcă se juca: credeai că a prăpădit stofa, dar ieșea ceva grațios și îi punea o mică garnitură care o deosebea de toate celelalte.” Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a realizat un portret al Mariei Rosetti, aflat în colecția Muzeului Național de Artă al României.

După întoarcerea în București, Maria Rosetti, alături de soțul ei, a susținut acțiunile premergătoare Unirii Principatelor, a militat pentru ajutorarea populației în timpul foametei din 1866 și 1867, pentru pregătirea serbării comemorative de la Putna, din 1871 și în anul 1877, în războiul de Independență s-a dedicat strângerii de fonduri și înființării spitalului de la Turnu Măgurele. A înfiinţat „Comitetul Femeilor”, cu ajutorul căruia a reuşit să strângă fonduri substanţiale pentru armată şi spitale. S-a remarcat ca scriitoare și publicistă, militând pentru emanciparea femeilor din România.
A fost modelul României Revoluționare, pictură realizată în anul 1850 de C.D.Rosenthal, prietenul soțului său.

 

 

 

În istoria românilor va rămâne cu numele de Maria. A fost prima femeie ziaristă, care a condus o publicație duminicală, Mama și copilul, pe care o scria aproape singură, în întregime. După moartea lui C.A. Rosetti, a locuit pe strada Doamnei, împreună cu fiul ei, Vintilă și soția lui, la sediul redacției ziarului Românul (al cărui director fusese C.A.Rosetti), în casa lui Emanoil Băleanu din pasajul Român, demolat în anul 1958. A murit în anul 1893. Dintre cei 8 copii ai familiei, au supraviețuit doar patru: Liberty, născută în 6 iunie 1948 și băieții Vintilă, Mircea și Horia.
Străzile care poartă numele celor doi soți, C.A. Rosetti și Maria Rosetti sunt situate în centrul capitalei, una în prelungirea ce­leilalte.

Effingham Grant, în calitate de locțiitor al consulului general bri­tanic a luptat pentru apărarea vieții și averilor revoluționarilor de la 1848. S-a căsătorit cu Zoe Racoviță, la 28 octombrie 1850, prin două ceremonii, una ortodoxă și una la biserica anglicană. În anul 1859, după plecarea consulului Colquouhn, Grant s-a retras din diplomație și a rămas în România. Este fondatorul primei fa­milii românești de vază, de origine engleză, una dintre ultimele urmașe ale familiei (Maria Cristina, născută în 1948) s-a întors în Anglia, nu există urmași pe linie masculină. Conacul Goles­cu-Grant sau Palatul Belvedere cum mai este numit, a aparținut lui Dinicu Golescu, apoi lui Effingham Grant și soției sale Zoe (născută Racoviță), nepoata Goleștilor și sora Anicăi Davila.
Familia Grant deținea Grădina Belvedere, moșia lui Dinicu Golescu, lăsată moștenire fiicei sale, Ana, căsătorită cu Alexan­dru Racoviță, care o lasă apoi fiicei sale Zoe Racoviță, devenită soția lui E.Grant.
De aici se va dezvolta o mahala, un întreg cartier cunoscut sub numele Grant (zona până la Gara de Nord, Giulești, spitalul militar, unde se afla și casa familiei).
„După numele acestui englez (naturalizat român), care a parcelat și a vândut moșia, toată această întinsă parte de teren, pe care s-a construit o întreagă mahala, s-a numit Grant, așa cum i se mai spune și astăzi.” (...) „În această grădină cu arbori seculari și frumoase alei se afla și conacul familiei, a adevărată clădire cetate, cu ziduri groase, pivnițe adânci, boltite, ferestre oblonite și un tunel care ieșea tocmai la malul râului Dâmbovița, pe unde, în eventualitatea unui pericol, localnicii își puteau găsi refugiu și scăpare. În această casă, renovată de mai multe ori, familia lui Dinicu Golescu și urmașii săi locuiau în zilele călduroase de vară, fiindcă orașul București, așezat în plină câmpie, era un cuptor de foc”. „Grădina Belvedere se întindea din strada Ștefan Furtună, Bulevardul Dinicu Golescu și până spre nord, nord-vest, cuprin­zând tot cartierul Grant, până aproape de Giulești; pe o parte din acest loc se află azi spitalul militar, tot cuprinsul Gării de Nord și întregul cartier, până departe spre marginea orașului.”
Pe la 1863 Grant înființează Fonderia E. Grant et comp. Belve­dere, prima turnătorie din București. În anul 1864 britanicul pune bazele primului atelier de prelucrare a tutunului din țară, Manufactura de tutun Belvedere. Effingham parcelează terenul din jurul manufacturii și îl vinde muncitorilor, dând naștere la ceea ce va deveni cartierul Regie.
La 1865 Grant începe să se ocupe de o nouă afacere nemaîntâlnită în țară, creșterea de orhidee. Mai târziu această afacere a dat de­numirea de Strada Orhideelor, denumire care se păstrează și astăzi.
Dintre copiii lui E.Grant s-au remarcat – Constantin Grant, com­batant în războiul de independență și apoi în Legiunea Străină, în Algeria, Nicolae Grant (1868-1950), pictor academist și in­ginerul Robert Effingham Grant, care a participat la construcția Podului Grant, pe care l-a denumit astfel în onoarea tatălui său.

FzR!

Sursa:http://www.istoriibritaniceinbucuresti.ro