Mai întîi a fost sosul bolognez. Şi furculiţa care a căzut în farfurie, împrăştiind bucăţelele mici de carne pe faţa de masă în unul dintre cele mai de fiţe restaurante din Bucureşti.
„Te aştept la Casa di David”, îi spusese Mircea Lucescu. Bărbatul a ajuns cu cinci minute înainte. Mircea era la masă cu Răzvan. A intrat, s-a aşezat, au comandat şi şi-au amintit vremurile cînd jucau împreună la Corvinul, el portar, Lucescu, jucător şi antrenor cu navetă între Hunedoara şi echipa naţională.
Marin Ioniţă a apărat 13 ani la Corvinul şi încă 13 la Rapid. Primii 13 ani de antrenorat i-a împărţit tot între aceleaşi echipe. Bine că nu e superstiţios! I-a pregătit pe Lobonţ, Stelea, Dolha, Coman, dar a preferat să rămînă îmbrăcat în materialul rar al tipilor muncitori şi invizibili. „Aproape că vedeam prin el”, îşi aminteşte un fost jucător. Transparenţa a căpătat şi forme concrete. După vreo două campionate de la venirea în Giuleşti, Burdujan a întrebat pe cineva din staff: „Auzi, dar cum îl cheamă pe antrenorul ăsta cu portarii?”.
În 2007, cînd Răzvan a plecat de la Rapid, Ioniţă a vrut să-şi găsească altceva. Şi aşa a ajuns să comande o porţie de spaghete bologneze. „Dacă vrei, te pot lua la Şahtior antrenor cu portarii. Am nevoie de cineva ca tine”, i-a spus Mircea Lucescu. „Dar cît cîştigi aici?”, l-a mai întrebat. „10.000 de euro”, a răspuns Ioniţă. Între timp sosise mîncarea. Lucescu s-a crispat. „Vreau să vii, dar nu pot să-ţi dau decît 10.000 de dolari, nu de euro”, a zis. „De acord. Oricum vreau să plec”, a zis rapidistul. „Mă bucur! Deci restul condiţiilor le discutăm cînd ajungi la Doneţk. Ţinem minte: 10.000 de dolari pe lună!”, a spus Lucescu, moment în care lui Ioniţă i-a căzut tacîmul în sosul roşu. El avea în Grant 10.000 de euro salariu pe an.
Astăzi, Ioniţă este antrenorul cu portarii al cîştigătoarei Cupei UEFA şi a rămas la fel. Cămaşa aceea a curăţat-o îndelung, cu gesturile sigure ale bărbaţilor mereu departe de casă, şi a pus-o deoparte.
sursa: www.tolo.ro
