Fotbalul a prins adepti si in Romania, inca de prin anul 1890, cand a fost
adusa, de la Londra, prima minge de fotbal, de catre medicul stomatolog Iuliu
Weiner, care si promoveaza regulile sportului cu balonul rotund. Apoi, in
octombrie 1909, se infiinteaza ASAR (Asociatiunea Societatilor Atletice din
Romania), care este formata din cele trei cluburi existente pe atunci: Colentina
CA si Olimpia SC, ambele din Bucuresti si United AC din Ploiesti, cu practicanti
in majoritate straini.
Prima competitie fotbalistica interna, Cupa ASAR, care este considerata a fi
primul campionat national, are loc in decembrie 1909 – ianuarie 1910. In Romania
Mica dinaintea primului razboi mondial s-au disputat o serie de competitii sub
forma de cupa, ai caror castigatori vor fi considerati campionii Romaniei.
La 1
decembrie 1912, se infiinteaza Comisiunea de Football-Asociatie din cadrul UFSR
(Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In perioada 1916-1919, competitiile
nu s-au disputat, din cauza primului Razboi Mondial.
Acestea reluandu-se in
1919 si au continuat pana in 1921.
Dupa razboi, odata cu formarea Romaniei Mari,
incepand cu editia 1921-1922, se disputa campionatul national cu participarea
echipelor din toate provinciile tarii.
In acea perioada nu era un campionat dupa
un sistem divizionar, el diputandu-se pe regiuni (mai tarziu, ligi) si apoi in
sistem eliminatoriu, intre invingatoare.
Citeste mai mult despre istoria
Campionatului de Fotbal al Romaniei pe site-ului <<lpf.ro>>.
De retinut ca, din 1932 incepe
Campionatul Divizionar.
Insa, interesant este cum au evoluat echipele din acea vreme.
In acest
material vom urmari parcursul a catorva grupari care au marcat istoria
fotbalului romanesc.
De pilda: Olimpia Bucuresti a fost prima
echipa de fotbal infiintata, in octombrie 1904, în ,,vechiul regat”.
In
perioada romantica a fotbalului romanesc, aceasta a castigat 2 ani la rand
competitiile fotbalistice (1909-1910 si 1910-1911).
Ea s-a desfiintat in 1914
si a reaparut dupa 1921, iar dupa 1946, dispare din competitia fotbalistica.
CFR Cluj este cel mai vechi club din Romania, care are
activitate si in prezent. S-a infiintat in 1907.
A fost a treia echipa
infiintata la Cluj si a zecea pe teritoriul actual al Romaniei. Initial s-a
numit: K.V.S.C. (Koloszvari Vasutas Sport Club, in traducere: Clubul Sportiv
Feroviar din Cluj). Numele echipei a suferit schimbari de-a lungul anilor: KTC
(1912-1921), Locomotiva (1950-1957), CSM (1960-1964), Clujana (1964-1967),
Steaua CFR (1982-1990), CFR – ECOMAX (2002-2006), iar in anul centenarului,
conducerea hotaraste schimbarea numelui in: CFR 1907 Cluj. Noul nume marcand 100
de ani de existenta.
Chinezul Timisoara s-a infiintat in 1910, ca echipa
muncitorilor de la caile ferate. Ea a fost prima echipa romaneasca care a
castigat 6 titluri de campioana nationala consecutiv. In 1936 a fuzionat cu
I.L.S.A. Timisoara. Iar, dupa 1941 s-a unit cu C.A.M.T. si a disparut din
fotbalul romanesc.
Ripensia Timisoara a fost primul club profesionist din
Romania, infiintat la 21 octombrie 1928. A evoluat in prima divizie in perioada
1932-41, dupa care a decazut, si a evoluat in divizia C (1946-1947), apoi
divizia B (1947-1948), dupa care dispare.
Carmen Bucuresti apare in anul 1937, in divizia C, sub
numele de Mociornita, apoi in 1938 Mociornita Coltea, iar din 1940 devine
Carmen. Este desfiintata in vara anului 1947, dupa un meci in care a ridiculizat
echipa Ciocanul. In divizia A, locul echipei Carmen a fost luat de A.S.A.
Bucuresti (astazi 5teaua sau mai nou fcsb).
Din vara anului
1948 pana in martie 1950 a functionat sub denumirea de Clubul Sportiv Central al
Armatei (C.S.C.A).
In perioada martie 1950 – decembrie 1961 s-a numit Casa
Centrala a Armatei si din 1961 a devenit 5teaua (n.r. fcsb), care a jucat
numai in divizia A.
Dinamo Bucuresti a luat fiinta in 14 mai 1948, dupa ce
Unirea Tricolor MAI a fuzionat cu Ciocanul Bucuresti. Pana la sfarsitul
campionatului de atunci cele doua echipe care s-au unit, au jucat sub titulatura
de: Dinamo A (Ciocanul) si Dinamo B (Unirea Tricolor MAI), care, la sfarsitul
stagiunii, a retrogradat in Divizia B. In 1950, Dinamo A si Dinamo B s-au
despartit, cea din urma transferandu-se la Brasov, iar apoi, a ajuns la Cluj,
dupa care s-a stabilit definitiv la Bacau.
De amintit ca Macabi/Ciocanul Bucuresti s-a format la 25 mai
1919, ca un club al evreilor. Iar, in 1940 a fost desfiintat din ordinul
statului legionar. Reapare in 1945, iar jucatorii clubului formeaza echipa
Ciocanul. In 1948 clubul Dinamo, nou format, preia locul in divizia A al echipei
Ciocanul, care fuzioneaza cu Unirea Tricolor.
Grivita C.F.R. Bucuresti a jucat ca o formatie secunda a
echipei C.F.R. Bucuresti, astazi RAPID.
A activat in divizia B, cu numele de
Grivita C.F.R. : 1946-1949, Locomotiva M.C.F.: 1956, Locomotiva Gara de Nord:
1957, Rapid II: 1958-1959, TAROM din aprilie 1959.
Tot atunci, a castigat seria
a II-a a diviziei B, deoarece era formatia secunda a echipei Rapid nu a avut
drept de promovare si a fuzionat cu prima echipa, locul care i se cuvenea in
prima divizie i-a fost luat de Stiinta Cluj, care nu a mai retrogradat.
Rapid Bucuresti a evoluat cu numele de C.F.R din 1923.
Apoi, intre 1937-1945 s-a transformat in F.C. Rapid, iar in perioada 1945-1950
s-a numit C.F.R., iarasi din 1950-1957 s-a redenumit Locomotiva si din 1958 a
devenit Rapid.
Metalul Bucuresti s-a infiintat in 1935 cu numele de Malaxa.
Din 1937 s-a numit Titanii, din 1941 Rogifer, intre 1945 ,,23 August”. Iar in
perioada 1947-49 a evoluat sub numele de Metalochimic, apoi Metalul (1949-1955),
Energia (1956-1957), Titanii (1958), Metalul M.I.G (1958), Metalul Titanii
(1958-60), Metalul (1960-91) si din 1991 a jucat sub numele de Faur .
Progresul / F.C. National Bucuresti. Echipa Bancii Nationale
a Romaniei s-a infiintat in 1944 cu numele de B.N.R. In 1948-1949 se numeste
,,Banca de Stat”, iar din 1950 Spartac Banca Republicii Populare Romane.
Fuzioneaza si preia locul echipei Spartac. In divizia B. Echipa Spartac a fost
urmasa echipei Socec Lafayette, care exista din 1936. Aceasta devine Grafica
Monetaria Statului intre 1948-1949 si Spartac din 1950. Intre 1954 –1994 se
numeste Progresul. De-a lungul anilor se mai adauga si numele sponsorilor:
Progresul Finante Banci (1954), Progresul Vulcan (1977-1988), Progresul Energia
(1988-1989), Progresul Soimii (1989-1990). Apoi, din 1994 evolueaza sub numele
de F.C. National.
Progresul C.P.C.S. a fost, de fapt, echipa nationala de
juniori, care a participat la intrecerile diviziei B sub numele de Vointa
(1954), apoi Progresul Combinatul Poligrafic Casa Scinteii (1955-1958) si mai
apoi C.P.C.S. (1958-1959).
Sportul Studentesc Bucuresti s-a numit in 1916: ,,Sporting
Club Universitar Studentesc”. Iar, intre 1921-1945 a jucat sub numele de Sportul
Studentesc, iar in 1945-47 a evoluat ca Sparta, ca in 1947 se se desfiinteze.
S-a reinfiintat in 1948 cu numele Centrul Universitar Bucuresti (C.U.B.), apoi
devine Stiinta, nume sub care evoluaeaza pana in 1966. Intre anii 1966-1969 se
numeste Politehnica si din 1969 revine la numele de Sportul Studentesc.
Universitatea Cluj s-a infiintat in 1919 si a evoluat la
Sibiu in perioada 1940-1944, cand Clujul a facut parte din statul maghiar. S-a
numit C.S.U. (1948-1950), Stiinta (1950-1966) si Universitatea din martie
1966.
Farul Constanta a luat fiinta in 1958. Ea a preluat locul
echipei Locomotiva din divizia B. In perioada 1972-1988 s-a numit F.C., iar din
1988 F.C. Farul.
F.C. Brasov s-a numit initial Uzinele Astra (U.A.B.). In
1948 a devenit Steagul Rosu, iar in perioada 1950-1956 Metalul Uzina Steagul
Rosu. In 1956-1957 a jucat sub numele de Energia, iar in perioada 1958-1980
Steagul Rosu. In 1980 devine Fotbal Club Muncitoresc (F.C.M.), iar din 1990 F.C.
Brasov.
Universitatea Craiova s-a infiintat in 1948, cu numele de
U.N.S.R. In perioada 1949-50 se numeste C.S.U, apoi Stiinta (1950-66) si
Universitatea din noiembrie 1966.
Jiul Petrosani s-a infiintat in 1919 cu numele de Clubul
Atletic al Minerilor (C.A.M.). In 1924 fuzioneaza cu C.A.M. Vulcan si devine
Uniunea Cluburilor Atletice ale Societatii Petrosani (U.C.A.S.P.). Revine la
numele C.A.M., in 1926, fuzioneaza cu C.S. Lupeni in 1929 si devine Jiul. In
1950 se numeste Partizanul, in 1951 si 1952 Flacara, in 1953-55 Minerul, in
1956-57 Minerul, din 1958 Jiul. In perioada 1962-66 joaca la Petrila.
Ceahlaul Piatra Neamt s-a infiintat in octombrie 1919. S-a
numit Progresul (1950), Avintul (1951), Recolta (1956), C.S. (1958-61), Ceahlaul
din 1961.
Politehnica Iasi a fost prima echipa a studentilor din Iasi,
care a luat fiinta la 27 aprilie 1945, sub denumirea de Sportul Studentesc. O
luna mai tarziu devine: Asociatia Sportiva Politehnica Iasi. Participa la prima
editie postbelica a Diviziei B, 1946-47, ocupind locul 12, din 14 echipe in
seria a II-a. In 1948 Politehnica devine C.S.U. (Clubul Sportiv Universitar). In
campionatul diviziei secunde ocupa locurile 4 (1947-1948) si 6 (1948-1949). In
1950 C.S.U. se transforma in Stiinta Iasi. La 1 august 1958, fuziunea dintre
Stiinta si C.F.R. se realizeaza, constituindu-se astfel Clubul Sportiv
Muncitoresc Studentesc (C.S.M.S.). In 1959-1960, echipa promoveaza in primul
esalon fotbalistic, ca mai apoi, in urmatorul an sa retrogradeze in Divizia B,
unde a evoluat din 1967 cu numele de Politehnica. Traseul echipei, de-a lungul
anilor, a fost sinuos, trecand de la Divizia B la Divizia C. Insa, in sezonul
2003-2004 Politehnica Iasi a reusit, dupa zece ani, sa revina pe prima scena
fotbalistica, ocupand locul unu in Seria I a Diviziei B. In sezonul 2005-2006,
Ionut Popa reuseste cu Politehnica o clasare pe locul 10 in prima liga
fotbalistica a tarii.
F.C. Arges Pitesti s-a infiintat in martie 1953 cu numele
Dinamo. In septembrie 1959 preia locul echipei Dinamo Militie Bucuresti, in
divizia B. In vara anului 1967 a format primul club de fotbal din Romania, luand
numele F.C. Arges. Se numeste F.C. Arges Dacia din 1992.
Astra Ploiesti s-a infiintat in 1934, cu numele de Astra
Romana. Activeaza in diviziile locale cu numele de Rafinaria 1, sau Rafinorul.
In 1990 devine Astra, promoveaza in divizia C (1992) si in divizia B (1996),
prin preluarea locului echipei Danubiana Bucuresti. Se numeste un sezon A.S.
Ploiesti Danubiana, apoi revine la numele celei mai performante rafinarii din
Ploiesti (Astra) si promoveaza in prima divizie (1998), rod al conducerii
intelepte a presedintelui Marian Manea si a directorului rafinariei Astra
Romana, Octavian Nan.
F.C. Olt Scornicesti a luat fiinta in anul 1973 cu numele
Viitorul. A avut o evolutie rapida, echipa fiind sustinuta de oficialitatile
comunii unde s-a nascut presedintele tarii, Ceausescu. In 1974 promoveaza in
divizia C, in 1978 in divizia B si in 1979 in divizia A. Aflata la egalitate de
puncte si golaveraj cu cealalta contracandidata la promovarea in divizia B,
Flacara Moreni (1978), Viitorul reuseste sa invinga in ultimul meci (restanta)
echipa Electrodul Slatina (locul 15) cu 18-0, in timpul in care Flacara a
castigat cu 2-1 meciul cu ROVA Rosiori (locul 5). Dupa promovarea in divizia A
(1978), devine F.C. Scornicesti, iar din 1980 F.C. Olt. Este desfiintata dupa
revolutie (1990).
F.C. Inter Sibiu s-a infiintat ca club de fotbal in 1986,
luand cei mai buni jucatori ai echipelor Soimii (retrogradata in acel an in
divizia C) si Inter, care promova in ,,B”. Inter Sibiu a purtat numele de A.S.A.
(1965-1970), Independenta (1970-1972), Inter din 1974.
Politehnica Timisoara s-a infiintat in 1920, cu acest nume.
In 1948-1949 s-a numit C.S.U., in 1950-66 Stiinta, iar din martie 1966, din nou,
Politehnica, cu exceptia turului campionatului 1969-1970 cand s-a numit
Ripensia.
Pandurii Targu Jiu apare in divizia C, in 1963. In
1963-1965, 1970-1973, 1977-1985, 1988-1992 s-a numit Pandurii, in 1965-1970
Victoria, in 1973-1975 Cimentul, in 1975-1976 Cimentul Victoria, in 1985-1988
Gloria Pandurii.
Unirea Urziceni s-a infiintat in 1954, iar pana in 2002
echipa a evoluat cu precadere in esalonul trei, purtand de-a lungul timpului mai
multe denumiri: Aurora, Avantul, Ferom,
Agricultorul si in final, Unirea. Dupa preluarea echipei de
catre un om de afaceri, Unirea si-a inceput ascensiunea in fotbalul romanesc
promovand in Liga a II-a si mai apoi in Liga I. Cooptarea in sanul echipei a
managerului Mihai Stoica si a antrenorului Dan Petrescu a avut rezultate
execelente: disputarea finalei Cupei Romaniei in sezonul 2007-2008 si castigarea
titlului de campioana a Romaniei in sezonul urmator. Culorile echipei sunt
alb-albastru iar porecla ei este Chelsea de Ialomita. La
finalul turului sezonului 2010-2011 Primaria Chiajna a achizitionat de la
Dumitru Bucsaru 50% din actiunile Unirii. Totusi, FRF nu a permis fuziunea
celor doua echipe, iar tranzactia a cazut. La finalul sezonului 2010-11 a
retrogradat in Liga a II-a. Intr-un comunicat din data de 6 iulie 2011 se anunta
„retragerea clubului din toate competitiile organizate de FRF”.
sursa: www.footballfabulous.com