In tur n-o gasim niciodata pe primul plan.
In toate cele 13 etape, feroviarii apar o singura odata pe locul 2 si...plonjeaza apoi spre jumatatea clasamentului.
Sfarsitul primei parti ii gaseste pe locul 6; un loc al celor mai calme aspiratii.
Era o falsa impresie fiindca de la 26 februarie, Giulestiul incepea ofensiva. Mai intai printr-o operatie de tatonare, disimulata retinere, concretizata prin ascensiune moderata, dar apoi lansata cu toata forta motoarelor.
Seara de 15 martie (etapa 16) ii instaleaza lideri pe rapidisti si multi spun ca originea victoriei finale s-ar afla nu in succesul pe care giulestenii il repurtasera in acea zi asupra Progrsului, ci in partida de cu o saptamana inainte aceea cu UTA, terminata cu o victorie pe stadionul din Arad.
Ce a urmat apoi? Un sir de intalniri care catapulteaza echipa antrenata de VALENTIN STANESCU si VICTOR STANCULESCU la cinci puncte de "secunda" sa Dinamo Bucuresti, in seara lui 22 mai.
Dar RAPIDul "se regaseste"... Si acum vine perioada care a salvat campionatul, dar numai din punct de vedere al luptei pentru titlu.
"Momentul RAPID" incepe sa se produca in scena camionatului dupa replici bine stiute. Din pataniile anterioare.
*14 mai: Dinamo se apropie la trei puncte...
*28 mai: Dinamo mai are doar doua puncte de recuperat...
*4 iunie cele doua puncte raman neschimbate...deci campionatul se joaca in ultima etapa!
Cele 90 de minute s-au consumat pentru feroviari, cu prologul si epilogul dominate de accente vecine cu dramatismul.
Cele 90 de minute au trecut si RAPIDul si-a mentinut diferenta de doua puncte fata de singura ei rivala Dinamo Bucuresti.
35 de campionate, uneori si de campionate de divizia B au fost necesare pantru ca RAPIDul sa aiba, in sfarsit, doua puncte in plus in fata formatiei clasate pe locul 2 intr-un clasament final al celei mai de seama intreceri interne a fotbalului nostru.
Aceasta victorie a rabdarii, a nedescurajarii isi gaseste justificarea pentru editia in care a fost realizata prin aceea ca RAPIDul s-a aratat cea mai constanta, cea mai dornica, cea mai setoasa de gloria campioanei dintre toate competitoarele. Feroviarii au realizat performanta care se identifica pentru ei cu insasi ratiunea de a mai lupta in campionat, printr-un joc, evident reorganizat, mai realist, aplicand ceva din lectia campioanelor care au intrecut-o mai recent sau mai demult.
SARBATOAREA RAPIDULUI
(revista "Fotbal" Stelian Trandafirescu, Mihai Popescu)
11 iunie 1967. O data care va figura la loc de onoare in istoria celor 80 de ani de existenta a unuia dintre cele mai vechi cluburi din tara noastra, RAPID BUCURESTI.
Generatia lui Dan, Dumitriu, Ionescu, Raducanu&co a implinit, in sfarsit, un vis pe care inaintasii lor l-au tesut fara sa il termine niciodata, aproape in fiecare editie a campionatului de fotbal al Romaniei.
Pentru a ajunge fericiti la statia "terminus", RAPIDul si suporterii sai au trecut prin nenumarate friguri si emotii.
Ultima etapa a pus pe jaratic pe toti simpatizantii alb-visiniilor. Trenul special, 5201, plecat din Bucuresti duminica la amiaza, cu o garnitura de 14 vagoane pline pana la refuz, coloana de masini sosota la Ploiesti cu cateva ore inainte de inceperea meciului cu Petrolul, alte sute de rapidisti venite din toate colturile tarii, veniti cu diferite mijloace de locomotie, aveau sa dea orasului "aurului negru" acea extraordinara ambianta proprie confruntarilor de neuitat.
... Stadionul Petrolul, orele 15.30.Desi "meciul campionatului" va incepe abia peset doua ore, in tribune nu mai incape un ac. Din cand in cand, "insule rapidiste" repeta pe voci si instrumente pentru amrea premiera.
... Moment inedit cu cateva momente inainte de inceperea partidei. Artista poporului Ioana Radu, campioana romantelor noastre, isi arata afinitatea pentru echipa RAPID, intr-o calda imbratisare data lui Motroc.
... A inceput jocul. Tempo foarte rapid. Aproape ca nu observam cand trec minutele. Repriza a doua are un inceput "gri".
Echipele par multumite de acest "draw". La sfarsitul meciului,exploziva galerie RAPIDista a rupt toate zagazurile.
Trei suporteri ofera giulestenilor o cupa de cristal abl-visinie ca si culorile echipei lor favorite. La cabine tricourile se moaie in lacrimi... Jucatori si antrenori rad, plang, se imbratiseaza. RAPIDul a castigat, dupa decenii de lupta, campionatul chiar in orasul campionilor.
UN AUTOBUZ NUMIT IMPLINIRE
... Autobuzul "TV" nr.31-B-1150. De 30 de minute,acest autobuz obisnuit capata o notorietate aparte.
Este autobuzul echipei RAPID care acum jumatate de ceas- la 11 iunie 1967, orele 19 si 18 minute- a devenit campioana Romaniei. Transformat ad-hoc in autobuz alegoric, cu sute de suporteri agatati ciorchine de scara, de ferestre, de orice, cu altii cocotati pe acoperisul lui, vehiculul isi pasteapta pasagerii. Acestia apar intr-o postura "aeriana", purtati pe brate si pasati pe sus, ca la volei, pana la autobuz, intr-un vacarm... interist, zeci de paraitori, tobe si talangi unindu-si sunetele intr-un cor asurzitor.
... Orele 20.15. Autobuzul incepe "manevrele de dislocare" din chingile entuziastei mase de iubitori ai RAPIDului care, pe alocuri, i-au indoit tabla.
... Orele 20.23. In sfarsit autobuzul a reusit sa demareze. I napoi spre Bucuresti! Impreuna cu titlul. Adica impreuna cu VISUL. Aplauze, batiste fluturate saluta pe strazile Ploiestiului echipa campioana.
... Autobuzul ruleza cu 80 km. Iata insa ca la cativa kilometri de Ploiesti il asteapta o bariera. Toata lumea coboara pentru a se fotografia. Trece trenul. Este acceleratul Bucuresti- Arad. Mecanicul trenului care ii cunoaste pe jucatorii rapidisti ii saluta pe campioni prin trei fluiereturi de locomotiva.
... Autobuzul isi continua drumul. S-a lasat intunericul si ploua marunt. Jucatorii canta "Multi ani traiasca" antrenorilor VALENTIN STANESCU si VICTOR STANCULESCU, suporterilor lor.
PODUL GRANT- PODUL INVINGATORILOR
O manifestare de simpatie, contagioasa si originala in felul ei, s-a repetat la proportii de masa in "cartierul general" al echipei, in GIULESTI. Numai cine n-a trecut duminica seara peste Podul Grant, podul invingatorilor, cum ii spun de acum incolo suporterii Rapidului, nu-si poate inchipui cum s-au pregatit "napolitanii" din Giulesti pentru triumfala intoarcere.
Ghirlande de trandafiri rosii imbratisau colosul de metal de peste calea ferata, batranul ceas, locul de rendez- vous al celor care vin la stadion, chioscul de ziare, Teatrul Giulesti.
De o parte si de alta, o multime imensa de oameni, aceiasi oameni care au fost alaturi de echipa si in ceasuri grele, de-a lungul altor editii ale campionatului, au asteptat cateva ore in ploaie echipa favorita. Probabil ca nici cel mai iscuist regizor de cinema n-ar fi putut sa puna la punct o asemenea scena care merita cu prisosinta imortalizarea pe pelicula.
DUMINICA IN CARE RAPIDUL A INTRAT IN ISTORIE(ziarul "Sportul popular" Ion Baiesu)"Am fost si eu la Ploiesti. Meciul puteam sa il vad la televizor, dar nu meciul ma interesa, ci galeria giulesteana.
In fruntea acesteia se afla, daca nu stiati, cunoscuta cantareata Ioana Radu care, la Ploiesti a intrat in teren si l-a sarutat pe Motroc pe amandoi obrajii, ca sa stie toata lumea de partea cui canta inima ei de olteanca... Iar cand arbitrul a fluierat sfarsitul meciului, cerul s-a prabusit deasupra stadionului. Nici o forta din lume nu mai era atunci in stare sa-i opreasca pe giulesteni sa nu navaleasca pe teren. S-au dus acolo sa planga cu totii, sa planga cu Coe in brate, au smuls tricourile de pe jucatori, le-au rupt in bucati impartindu-le intre ei.
La inapoiere, pe soseaua nationala, am intalnit un tanar care ne-a facut semn sa il luam cu masina.
Am oprit si l-am luat. Cand a coborat s-a scuzat ca nu are bani la el dar, ca sa ne rasplateasca totusi, a scos din portmoneu, din despartitura in care tinea fotografile si sotiei, un petec de panza visinie, l-a rupt cu dintii si ne-a dat jumatate din el.
Era o bucata din tricoul lui Dumitriu II!"
ECHIPA NOASTRA DE AURAntrenori: Valentin Stanescu si Victor Stanculescu.
Jucatori
Raducanu Necula
Post: portar
Data nasterii 10.05.1946
Nicolae Lupescu
Post: fundas
Data nasterii 17.12.1940
Dan Coe
Post: fundas
Data nasterii 08.09.1941
Ion Motroc
Post: fundas
Data nasterii 14.02.1937
Constantin Dinu
Post: mijlocas
Data nasterii 14.05.1943
Ilie Greavu
Post: fundas
Data nasterii 19.07.1937
Ion Ionescu
Post: atacant
Data nasterii 05.04.1938
Constantin Jamaischi
Post: mislocas
Data nasterii 10.02.1945
Viorel Kraus
Post: atacant
Data nasterii 05.03.1940
Teofil Codreanu
Post: atacant
Data nasterii 01.02.1941
Emil Dumitriu
Post: atacant
Data nasterii 05.11.1942
Constantin Nasturescu
Post: mijlocas
Data nasterii 02.10.1940
Alexandru Neagu
Post: atacant
Data nasterii 19.07.1948
Au mai facut parte din lotul Rapidului: Marin Andrei, Vasile Stefan, Savu Costea, Nicolae Georgescu, Paul Mitroi. a titlului cu Rapid, la fel de importantă pentru Valentin Stănescu ca Valentin Stănescu a rămas în amintirea iubitorilor de fotbal ca un portar curajos, tehnic şi spectaculos deopotrivă, sigur şi eficient în intervenţii. Pentru rapidişti, "Zimbrul" a lăsat în urmă o amintire de neşters, a fost primul antrenor care a adus Rapidului primul titlu.
"De patru nopti n-am dormit.In fiecare noapte m-am culcat la ora unu, m-am zvarcolit pana la ora trei, iar de la aceasta ora m-am dus, ca sa ma linistesc, sa pescuiesc... Acest ultim meci a fost pentru mine un cosmar. Ce am azi in suflet? O singura data am mai trait clipele de acum, cand s-a nascut fiul meu Mugurel. Ce n-au facut echipele Rapid cu mariel individualitati ale timpului au reusit acesti baieti cu suflet de aur."
SPECIAL / Valentin Stanescu - Zimbrul
A fost unul dintre cele mai pitoreşti personaje din fotbalul românesc. Şi, probabil, cel mai iubit antrenor. Pentru că, mucalit fiind, deţinea arta de a transforma efortul în plăcere. A lăsat în urmă o amintire de neşters şi o voce baritonală unică. Vocea lui Valentin (Tinel) Stănescu.Zis şi „Reglement”
Aspectul fizic si căutătura cumva fioroasă i-au adus lui Tinel Stănescu apelativul de „Zimbrul”. Îl amuza şi îl accepta cu plăcere. Apropiaţii săi ştiu însă că se înfuria cînd i se spunea „Reglement”! I se trăgea de pe băncile liceului „Profesorii asociaţi”, unul din lăcaşurile particulare de învăţămînt din Capitală. Acolo cartea era carte şi disciplina, disciplină! Aşa se face că la prima întîlnire cu tovarăşii săi de gaşcă din Parcul Carol, în apropierea căruia locuia, Tinel le-a mărturisit îngrijorat că „au ăştia de la şcoală un reglement care te obligă să porţi uniformă, şapcă şi număr pe mînecă”. „Reglemet” i-a rămas numele, chiar dacă apoi, toată viaţa, a pronunţat corect, regulament!
Cu fotbalul a început de mic.
În vara lui 1933, la doar 11 ani (născut pe 20 noiembrie 1922), s-a prezentat la clubul Olympia Bucureşti, unde a activat pe toată durata junioratului. Devenit senior, a jucat pe rînd la Malaxa Tohani, Sportul Studenţesc, Carmen Bucureşti. Transferul la Rapid a fost ultimul din carieră, dar şi cel mai important, numele său rămînînd legat de cel al echipei giuleştene. S-a retras în plină glorie, după ce apărase şi buturile echipei naţionale, în cinci partide.
„... mă omoară ăla!”
Portar cu foarte bune calităţi fizice şi specifice postului, Valentin Stănescu a rămas proverbial pentru teama de loviturile libere executate din afara careului. Istoria spune că, într-o partidă cu naţionala Slovaciei, desfăşurată în Giuleşti, în 1947, îngrijorat de forţa şutului fundaşului Vedral, Tinel striga disperat coechipierilor săi: „Faceţi zid, că mă omoară ăla!”. Vocea sa baritonală s-a auzit pe întregul stadion, dar rugămintea nu i-a fost de mare folos, primind în acea partidă nu mai puţin de şase goluri!
A rămas însă în amintirea iubitorilor de fotbal ca un portar curajos, tehnic şi spectaculos deopotrivă, sigur şi eficient în intervenţii. S-a retras însă devreme din activitatea competiţională, la doar 30 de ani, dedicîndu-se antrenoratului.
Trup şi suflet
Ca antrenor, Valentin Stănescu a fost extrem de iubit de jucători, indiferent de echipele pe a căror bancă tehnică a stat. Fiind foarte apropiat de jucători, trup şi suflet dăruit echipei, Tinel Stănescu era un excelent creator de atmosferă. O glumă, un banc, un îndemn hazliu transformau cele mai grele şedinţe de pregătire în ceasuri de reală plăcere. Timpul zbura, iar efortul trecea neobservat!
Şi-a început cariera de tehnician la echipe mici. A fost mai întîi Locomotiva MCF Bucureşti, preluată în 1953, apoi Dunărea Giurgiu din 1955 şi Unirea Focşani, pentru sezonul ’58-’59. De echipa vrînceană îl leagă o întîmplare hazlie, ca multe altele din viaţa sa.
O partidă pierdută pe teren propriu în faţa Prahovei Ploieşti, contracandidată la retrogradare, a avut un deznodămînt neaşteptat pentru „Zimbru”. Bănuind un „blat”, spectatorii furioşi l-au alergat cîteva sute de metri pe un cîmp din vecinătate, iar Tinel a scăpat urcîndu-se în trenul care tocmai sosea în gara aflată în apropiere. Nu s-a mai întors la echipă şi nu a mai trecut niciodată prin oraş!
După acest rodaj, Valentin Stănescu şi-a încercat norocul în marea performanţă promovînd în primul eşalon pe Metalul Tîrgovişte, echipă pe care a pregătit-o în perioada 1959-1963.
Revenit în Giuleşti ca tehnician, a reuşit, pe parcursul următoarelor cinci sezoane, să cîştige de două ori Cupa Balcanică şi, în 1967, să facă fericită întreaga suflare vişinie prin adjudecarea primului titlu naţional din lunga istorie rapidistă.
Maestrul promovărilor
Plecat în 1968 pe meleaguri braşovene, „Zimbrul” a reuşit cu Steagul Roşu o nouă promovare în A, revenind apoi, în 1971, în Capitală, la Steaua. Şederea în Ghencea a fost scurtă, întreruptă de numirea pe banca tehnică a echipei naţionale. A rezistat doi ani, fiind demis după eşecul echipei olimpice în faţa celei similare a Franţei (0-4 în deplasare, la Blois).
S-a reîntors în competiţia internă, preluînd în 1976 Petrolul Ploieşti, echipă pe care a promovat-o în prima divizie. Temperamentul său vulcanic, aflat mereu în căutarea provocărilor, i-a purtat paşii în Bănie, acolo unde a rămas în sezonul ’79-’80, făcîndu-i fericiţi pe olteni prin cîştigarea titlului naţional cu Universitatea Craiova. Succesul l-a readus din nou pe banca tehnică a naţionalei, dar a ratat de puţin calificarea la turneul final al CM '82, încheindu-şi astfel activitatea la naţională, după ce a condus-o în 43 de partide, pe parcursul a cinci ani.
Noul insucces l-a reîntors în campionatul intern, la Dinamo, cu care a cîştigat imediat titlul naţional, în sezonul ’81-'82. Al treilea, şi ultimul din cariera de antrenor.
Prima şi marea dragoste, Rapid, l-a chemat lîngă Podul Grant într-un moment în care echipa evolua în eşalonul secund. Mîna măiastră de antrenor a lui Tinel Stănescu s-a văzut imediat, giuleştenii revenind în Divizia A!
Cum au trăit jucătorii de aur ai Rapidului meciul care a adus primul titlu în Giuleşti!
Jami Jamaischi: "Azi noapte am visat ca Petrolul ne-a batut cu 3- 1, iar Dinamo a castigat cu 3- 0. M-am trezit lac de transpitatie. Mai mare fericire ca cea pe care o traiesc astazi, nu poate exista."
Nae Georgescu: "Cat de bine i-am inteles azi pe inflacaratiinostri suporteri. Am tremurat 90 de minute, iar la sutul lui Roman mi s-a oprit respiratia. Desi n-am jucat azi, ma simt omul cel mai fericit."
Puiu Ionescu: "Ziua casatoriei si ziua de azi sunt cele mai fericite zile din viata mea. Sa stiti ca atunci cand l-am vazut pe roman singur in fata lui Raducanu n-am crezut ca am sa maia puc aceasta A DOUA ZI!"
Culae Lupescu: "Nu-mi vine sa cred ca am luat campionatul. Pur si simplu nu-mi vine sa cred. Acest titlu care a fost ani de zile pentru noi
Dan Coe: "Am castigat un foarte greu razboi psihologic. Inchin aceasta victorie minunatilor nostri suporteri care sunt alaturi de noi si la bine si la rau."
Parpala Codreanu: "De copil am visat ca echipa mea favorita, RAPIDul, as cucereasca campionatul. N-as fi crezut ca eu am sa contribui direct la aducera titluilui in Giulesti. Cand am vazut, insa la pregatirea jocului, ca lui nea Tinel(n.n.- Valentin Stanescu) ii jucau ochii in lacrimi, am stiut ca de pe stadionul ploiestean noi nu puteam iesi decat campioni."
Niki Dumitriu: "Eu azi n-am avut emotii. Simteam ca va fi ZIUA NOASTRA. Jucatorii din aparare au lupatat extraordinar si m-am dat seama ca nu puteam primi gol. La magistrala foarfeca a lui Puiu (n.n. Ionescu) am crezut ca s-a terminat campionatul, dar a trebuit sa rezistam pana in minutul 90."
Iliuta Greavu: "Am jucat in ultimele 30 de minute cu un nod in gat. Fiecare minut care ne apropia de titlu mi se parea fara sfarsit. Aceasta jumatate de ora a fost cel mai greu examen din viata mea."
Rica Raducanu: "In ultimele cinci minute imi venea sa ii strig lui nea Tinel sa ma schimbe. Pana atunci nu am avut nici o emotie, dar din clipa aceea am inceput sa simt ca mi se taie picioarele."
Bebe Nasturescu: "Cred ca la ora aceasta sotia mea este fiinta cea mai fericita. Mare RAPIDista, chiar inainte de a ma cunoaste (pe cuvant!), ea s-a bucurat mai mult ca oricine de succesul nostru, cu atat mai mult cu cat, peste doua luni va naste (sper) un al treilea RAPIDist. Acestor doua fiinte dragi le inchin titlul pe care l-am cucerit noi astazi la Ploiesti."
Victor Stanculescu (antrenor secund): "Am facut drumul Bucuresti- Ploiesti azi noapte
Puiu Ionescu:
"Titlul din '67 a fost o bucurie imensa pentru că ne-am luptat contra granzilor, care cîştigau dinainte partidele"Fostul mare atacant al giulestenilor, Puiu Ionescu, campion cu Rapid in ’67, spune ca primul titlu a fost o bucurie imensa, deoarece, la acea vreme, Dinamo si Steaua cistigau dinainte partidele pe care le aveau de sustinut.
“Primul titlu a fost o bucurie imensa pentru ca ne-am luptat contra granzilor, care beneficiau de ajutorul arbitrajelor. A fost greu sa cistigam acel campionat, atit timp cit adversarele noastre, Steaua si Dinamo, cistigau dinainte partidele. Am reusit in aceste conditii vitrege sa luam acel campionat. Campionatul a fost cistigat in ultima etapa, cind am facut 0-0 la Ploiesti, o parte din suporterii nostri intorcindu-se pe jos. Bucuria a fost cu atit mai mare deoarece, atunci, suporterii nostri erau civilizati si aveau o placere deosebita cind bateam Steaua si Dinamo”
“Erau multe interventii atunci. O parte a jucatorilor Rapidului erau amenintati cu armata, rudele lor primeau amenintari, nevestele le erau amenintate. In perioada aceea era foarte greu sa scoti capul sis a spui ceva. Interventiile se faceau si asupra echipelor adverse. Ce echipa juca cu Dinamo stia ca trebuie sa piarda meciul”
Nicolae Lupescu: "Trei ani de zile am fost furaţi de Dinamo, pierzînd campionatul la un punct, pînă să luăm acest titlu senzaţional"
Campion si el in urma cu 40 de ani, Nicolae Lupescu, de meserie fundas, spune ca a fost ceva senzational atit pentru club, cit si pentru suporteri, cistigarea primului titlu si ca acest campionat a venit dupa ce timp de trei ani Rapidul a fost furat de Dinamo. “Pentru noi a fost ceva senzational, deoarece a fost primul titlu din viata Rapidului. A fost o bucurie foarte mare si pentru fanii nostri, care s-au si intors pe jos de la Ploiesti. A fost un moment istoric. Trei ani de zile am fost furati de Dinamo, pierzind campionatul la un punct, pina sa luam acest titlu. Atit Steaua, cit si Dinamo, aveau mare forta impotriva noastra” “O sa ne adunam cu totii vineri, care mai sintem in viata, ca vreo trei, patru dintre noi s-au dus. O sa-l chemam si pe Jamaischi de la Falticeni sa fie alaturi de noi. Va fi o frumusete de petrecere acolo”
Rică Răducanu despre titlul din 1967: "A fost extraordinar, nu ştiam cum e să fii campion"Fostul mare portar al giulestenilor, Rica Raducanu, spune ca titlul obtinut in urma cu 40 de ani a fost un lucru extraordinar pentru Rapid si ca este foarte mindru ca a reusit sa cistige cu formatia “alb-visinie” toate trofeele posibile. “Pentru noi a fost un lucru extraordinar cistigarea acelui titlu, deoarece noi nu stiam cum este sa fim campioni. A fost o mare bucurie pentru noi, mai ales ca l-am cucerit in fata lui Dinamo. Pe atunci nu era vorba de bani ca acum. Atunci jucam mai mult pentru tribune si pentru noi. Nea Tinel a facut o mare echipa atunci. Sint mindru ca, atit timp cit am jucat la Rapid, a cistigat tot: campionatul, Cupa Romaniei, Cupa Feroviara, Cupa Balcanica”
“Serbarea asta eu o sa o organizez. Va veni si Victor Stanculescu din Canada si toti astia care mai sintem in viata.
O sa pregatim vinul, tuica si berea si vineri ne intilnim cu totii la petrecere. Abia astept sa ne mai vedem si noi, sa mai vorbim, la un moment vesel, deoarece in ultima vreme ne-am mai intilnit doar pe la parastasuri si inmormintari”
În 1964, Emerich Vogel a preluat Rapidul care îi avea în lot pe vremea aceea pe Andrei, Lupescu, Motroc, Dan, Greavu, Dinu, Georgescu, Năsturescu, Dumitriu, Ozon, Codreanu, Macri şi Jamaischi.
Tehnicianul a aplicat pentru prima dată în Europa sistemul de joc 4-2-4 şi a obţinut rezultate notabile..
Vogel era cunoscut drept un antrenor care punea foarte mare accent pe detalii şi obişnuia să ţină un caiet în care îşi nota tot ce se întâmpla la Rapid: de la scheme tactice, pedepse pentru jucătorii care nu îi urmau sfaturile, evenimente din timpul partidelor, până la analiza evoluţiei fiecărui jucător în parte. Vogel nota şi propriile greşeli făcute în timpul unei partide, cum ar fi unele schimbări neinspirate.Câteva dintre însemnările lui Emerich Vogel:
"Atacul din nou dezordonat şi în formă de năpustire (Năsturescu şi Codreanu), driblinguri infinite (Ionescu, Dumitriu), un fel de “peste ei” fără nici o orientare, iar apoi, invers, să caute să combine cu reţineri exagerate de mingi, întârzieri.
Cu toate că au primit sarcini de joc precise de a plimba mingea pe jos, jucătorii nu s-au căutat reciproc, fiecare a căutat să facă câte o grozăvie. Curând au fost cuprinşi de nervozitate, au început să greşească şi apoi au renunţat.
Se pune întrebarea: “Nu pot să respecte îndurmările sau nu le găsesc juste?”Evoluţia fiecarui jucător era îndeaproape analizată:
"-centrările şi trasul la poartă – Codreanu
-loviturile libere – Georgescu
-C. Ozon şi Georgescu au părăsit locul
-apărarea, partea stângă, dată peste cap
-discuţii în pauză cu Georgescu
Repriza I – am jucat cu Oblemenco şi Dinu în centru, repriza a II-a, cu Langa şi Macri în fund. Am procedat greşit, fiindcă nici un moment n-am avut echipa completă. Trebuia să începem cu toate rezervele şi repriza a II-a cu echipa standard. ”
FzR!!
