sâmbătă, 18 iunie 2022

GENIALI

" Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață.
Aveam strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur rădeau de mine, profesori și copii, eram numit "prostu' clasei", mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat.
Eram în suferință.
Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic.
Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar:
<< Tu ești geniu >>
Iar eu am început să fiu." (Horațiu Mălăele)
Rapidulețul nostru a pornit tot din clasa a V-a a amatorismului municipal al fotbalului.
Rari s-a alăturat în liga a 3-a.
Mulți, în tot acest timp, au râs, ironizat și privit cu neîncredere.
Rapidulețul a realizat săptămâna această primele 4 transferuri pentru a porni aventura într-un nou sezon. 
Și celebra cum se cuvine anul viitor Centenarul.
Rari reprezintă din această seară România U19 la Campionatul European.
Suntem GENIALI.


FzR!!