sâmbătă, 25 iunie 2022

Schimbul

E deja bine-știut faptul că de luni bune am coșmaruri.
Azi-noapte, cu siguranță și din nerăbdarea specifică sufletului de copil, m-am visat pășind pe Giulești la Marea Sărbătoare.
Se făcea însă că zăream răni de pământ brăzdând tenul fin al gazonului, iar la fiece-mi pas simțeam oftatul generațiilor noastre.
"S-a stricat gazonul, s-a stricat gazonul...", murmurau vocile, iar zeci de porumbei implorau haotic Cerul.
Cu Zborul Lor.
Aspersoarele s-au pornit necontrolat, stropindu-mă însă complice, pentru a-mi masca lacrimile.
Dimineață am resimțit bucuria unei noi promovări, a unei aroganțe, a unui haz de necaz, dar și a copilașului aflat înaintea participării la evenimentul mult-așteptat.
Astăzi Rapidulețul ne așteptă pe Giulești la aniversarea celor 99 de anișori.
99 de anișori în care ne-a învățat pe rând ce înseamnă dezamăgirea, încrederea, speranța și iubirea.
Astăzi la această nouă sesiune de training, a celor mai frumoase și de preț povești, intrarea este liberă.
Dacă putem spune așa.
Pentru că în stadion vom pătrunde noi toți ce-i oferim din toată ființa iubirea noastră.
Fără a cere nimic în schimb.

La Mulți Ani, Rapidulețule!
Mulțumim!


FzR!!