Egeu avea un fiu pe nume Tezeu, care se hotărăște să plece la lupta împotriva minotaurului din Knossos, moment în care tatăl îl roagă ca la întoarcerea sa pe mare, în cazul în care va fi învingător, să arboreze steagul alb, iar dacă va muri, echipajul să arboreze steagul negru, pentru a putea fi văzut de la depărtare de către Egeu.
Steagul Negru era, însă, steagul care era în general arborat pe vas.
Tezeu pleacă spre Knossos, îl învinge pe minotaur și reușește să scape din labirinturile cetății cu ajutorul unui fir de aur pe care i-l dăruise fiica regelui Minos – Ariadna.
Aceasta se îndrăgostește de Tezeu, care la rândul său o ajută să scape de tatăl ei și împreună fug pe insula Naxos, iar Tezeu pleacă supărat spre casă, uitând să arboreze steagul alb. Egeu observă de la mare distanță vasul și steagul negru, iar de supărare, crezând că fiul său a fost ucis, se aruncă de pe zidurile cetății în mare.
Iar marea de atunci a fost numită Marea Egee, de către popor, din respect pentru bunătatea și cinstea cu care Egeu îl conducea.
Duminică, la malul mării Egee, Răzvan Lucescu a devenit TeZeul orașului Salonic, cucerind pentru "a 3-a oară" titlul în Grecia.
Dacă am rescrie legenda mării Egee am putea spune de data aceasta că Răzvănel al nostru a arborat steagul alb-vișiniu pe tărâmul civilizației elene.
Da-da, același Răzvan care nu demult era strigat "băiatul lui tata" în Giulești...
Acestui Răzvan căruia îi suntem încă datori cu scuze, mulțumiri, recunoștință și mai ales respect.
Mie, de exemplu, mi-au trebui ceva zile să-mi revin după ultima partidă a Rapidulețului...
Și asta nu pentru că am avut ceva de sărbătorit.
Judecând faptul că am învins titularii cu 4-0 iar rezervele cu doar 2-0 realizez căutarea continuă a identității în care se află fotbalul românesc, respectul pe care îl au jucătorii față de competiție și fenomen.
Și nu în ultimul rând față de oamenii simpli din tribună.
Același colț de lume, din păcate cu două continente complet diferite.
Unul care reușește de mai bine de 100 de ani să-și facă rău de sine, cealalalt ales de către Zei, în care oamenii simplii nu uită să-și dovedească respectul față de cei responsabili cu poate singurele bucurii ale vieții lor.
Duminică am sărbătorit doar victoria PAOK-ului, pentru că în Giulești am fost parcă mai preocupați să-l fluierăm pe Iacob.
Duminică mi-aș fi dorit să fiu pe Vikelidis Stadium și nu pe Giulești....iar de undeva dintr-un colț, dintre oamenii simpli și animați de această frumoasă pasiune, să strig din toată inima:
RESPECT, RĂZVAN!
FzR!!