miercuri, 28 octombrie 2015

De 10 ani..." Noi te aşteptăm la meci, Geamgiule!"

Au trecut 10 ani.
Repede. Mult prea repede.
Dar, nu trebuie să fii trist, Geamgiule. Iartă-mă că am trecut de la “nea Mincea”, la “Geamgiule”. Ce vrei, nu mai sunt copilul slăbănog care se strecura prin mulţimea de la tribuna a II-a visând să ajungă lângă tobe, acolo unde tu erai Regele!
Cum spuneam, nu trebuie să fii trist. Ştiu, o să îmi zici că lumea te-a uitat. Eu nu cred asta. Poate că unii n-au apucat să te cunoască. Ăsta-i mersul, copiii vin din urmă, Geamgiule. S-au mutat în peluză. Eu nu pot. Şi nici cei din generaţia mea. Noi am crescut lângă tine. Suntem mândri de asta, iar tu trebuie să fii mândru de noi. Suntem destui cei care, de la “oficială”, ne-am întors la tribuna a II-a. Poate şi în aminirea ta şi a vocii tale care, deşi mă înspăimânta, mă făcea să te îndrăgesc şi să încerc să vorbesc, aşa, mai răguşit.
Să ştii că nu s-au schimbat prea multe de când ne-ai lăsat singuri. Unii au plecat, alţii au venit. Necazurile nu ne ocolesc nici acum. Nici trofee n-au mai apărut, dar cui îi pasă? Noi am trăit din pasiune, Geamgiule, nu-i aşa? Noi ne-am bucurat cântând imnul, chiar dacă apoi am mâncat bătaie. D-aia îţi spun că nu ne-am schimbat, Geamgiule.
Nu trebuie să plângi! Tu eşti un privilegiat. Noi ar trebui să fim supăraţi pentru că, în acel friguros februarie ai zâmbit ultima dată şi ai plecat în cer. Te simţi bine acolo şi e normal. Te afli între mari suporteri vişinii Geamgiule, alături de Colea Răutu, Anda Călugăreanu, Florian Pitiş şi atâţia alţii. Ai format acolo o galerie superbă!

Probabil că, atunci când creşteai porumbei şi îţi câştigai traiul la geamgerie, nu credeai că vei deveni o legendă. Da, chiar eşti o legendă, Geamgiule! Iar legendele nu mor niciodată!
Noi, te aşteptăm la meci, Geamgiule! În răpăitul tobelor vrem să îţi auzim vocea răsunând cu acel minunat salut din vechea Troie!

În luna februarie s-au împlinit 10 ani de la dispariţia lui Constantin Mincea, zis “Geamgiul”, fostul lider al galeriei Rapidului. Dumnezeu să-l odihnească!

Sursa: Lucian Ionescu, adaptare 2015