" Cand crezi ca soarta ti-e grea
si vrea sa te doboare
adu-ti aminte,
copacii nu cad, ei mor in picioare."
Maya
Comedie amara, scrisa in anul 1949 de Alejandro Casona, incepe in plin mister.
Scena este descrisa de povestitorul-detectiv care prezinta in detaliu o organizatie secreta si membrii ciudati ai acesteia.
Se creeaza o prima impresie – organizatie cu scop ilicit sau imoral: „Vietile multor oameni depind de noi. Putem sa ne trezim la inchisoare cu directorul in frunte”.
Afaceri bizare, receptii, narcotice, interese, rapiri, telefoane secrete. Foarte incet, extrem de incet, scopul organizatiei pare sa se clarifice.
Apare directorul acestei institutii secrete si face urmatoarea remarca: “niciuna din presupunerile dumneavoastra nu corespund realitatii”.
Misterul se elucideaza.
Organizatia este de fapt o fundatie filantropica, fundatie care utilizeaza mijloace radicale si originale pentru a ajuta oamenii, transformand binefacerea in arta.
“A semana emotie sau iluzie este o ocupatie la fel de nobila ca semanatul graului”.
Organizatia secreta are metode neconventionale de a face oamenii din jur fericiti: angajeaza hoti care sustrag bunuri de la alti hoti pentru a le returna ulterior proprietarilor, indupleca un judecator sa nu decida o condamnare la moarte prin manipularea lui emotionala cu ajutorul imitarii unei privighetori, rapeste copii pentru a corecta lipsa de interes a parintilor.
Totusi, organizatia este una ilegala si de aceea trebuie sa ramana secreta: “nu exista nicio lege care sa permita rapirea copiilor sau cumpararea judecatorului, chiar daca drept mita, primeste un cantec de privighetoare”.
Fundatia face o noua angajare a unei tinere, Martha, care fusese impiedicata de la sinucidere printr-un buchet de trandafiri si un bilet pe care scria doar “maine”.
Ca prima sarcina, la intoarcerea acasa prin fata unei inchisori, tanara trebuia sa-i zambeasca condamnatului singur printre gratiile geamului mic care dadea spre maidan.
“In sufletul lui va inflori o raza de soare”.
Apoi organizatia primeste o noua misiune.
Directorul va juca rolul nepotului unei doamne batrane, intors acasa dupa 20 de ani din Canada, iar noua angajata va juca rolul sotiei acestuia.
Bunica suferea de multi ani din cauza dorului pentru nepotul sau despre care bunicul, care apelase la organizatia noastra secreta, detinea informatii conform carora nepotul era implicat in activitati ilicite care l-au bagat la puscarie.
Bunicul a apelat la fundatie pentru a usura batranetea sotiei sale.
Directorul fundatiei si Martha isi joaca rolurile remarcabil.
Bunica Eugenia devine dintr-o data foarte fericita, reinvie din viata trista pe care a trait-o fara Mauricho, nepotul sau.
Totul merge perfect pana in momentul in care apare la poarta casei bunicii adevaratul Mauricho, un om distrus de alcool si viata murdara.
Bunica isi da seama de tot ceea ce s-a intamplat si il alunga pe Mauricho, apoi spune: “Durerea mare a trecut. E mai rea suferinta care vine dupa ea, pe tacute, si te prinde incet. Dar si cu ea m-am obisnuit, suntem vechi prietene”.
Cu foarte multa demnitate, bunica hotaraste sa nu le spuna directorului fundatiei si Marthei ca stie tot despre adevaratul Mauricho.
Dandu-si seama de fapta buna pe care au incercat-o directorul fundatiei si Martha, bunica nu doreste sa le spulbere iluzia binefacerii mai ales pentru ca cei doi se indragostisera.
Titlul “Copacii mor in picioare” subliniaza verticalitatea demna de care a dat dovada bunica:
“Viata mea s-a terminat, dar am ramas in picioare ca un copac.”
Finalul te cutremura.
Este de fapt o reteta care contine amarul unei vieti si dulcele unei noi iubiri.
Piesa te inspira.
Mesajul este simplu:
Sa fii demn, bun si sa ii ajuti pe cei din jur; iubirea va veni.
sursa: https://teatrusipoezie.wordpress.com
Fila plina de amar a povestii bunicului din Giulesti pare scrisa de acelasi Alejandro Casona.
Parte a unei conspiratii post-decembriste, amagit de pseudo-patroni, frf, lpf si chiar nepotii tradatori din tribune, Rapiduletul a ramas acelasi.
A oferit timp de cei peste 93 ani: sperante, tinerete fara batranete, mangaieri, calificari si bogatii sufletesti.
Inestimabile.
Inestimabile.
Cu demnitate si verticalitate, batranul nins alb cu sange visiniu isi asteapta saptamana viitoare sentinta de la Curtea de Apel.
Rautaciosii pot spune ca Rapiduletul a ramas singur in aceasta grea incercare.
Adevarul este ca suporterii adevarati, precum batranul lor Rapid, accepta cu demnitate aceasta povara, gata sa plateasca fie pentru greselile si hotiile celor in care din pacate au avut incredere.
Aceasta deminitate si bunatate pentru absolut toti cei din jur vine din forta sufletelor noastre unice.
Si din increderea ca Iubirea va reveni curand.
Iar Iubirea Noastra fara de Sfarsit ramane RAPID.
FzR!!
