Anghel Saligny este unul dintre cei mai importanţi ingineri români, iar meritele sale sunt recunoscute pe plan mondial datorită inovaţiilor pe care le-a adus în lumea construcţiilor civile.
S-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi) şi a murit la data de 17 iunie 1925, Bucureşti.
Anghel Saligny a provenit dintr-o familie de origine franceză din Alsacia, iar tatăl său, pe numele lui complet Alfred Rudolf de Saligny, a fost pedagog şi s-a stabilit în România la începutul anilor 1850.
Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, însă ulterior a ajuns la Scoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar în 1875 a revenit în ţară.
A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 - 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.
Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială.
A proiectat liniile ferate Adjud-Tg. Ocna şi Bârlad-Vaslui-Iaşi, a fost şeful Serviciului pentru Construirea Podurilor de Fier şi Antrepozitelor de la Brăila şi Galaţi (1885-1891), şef al lucrărilor podului de peste Dunăre (Feteşti-Cernavodă, 1891-1895), şef al lucrărilor de modernizare a portului Constanţa (1901-1909), director general al Căilor Ferate (1895-1911), director al Direcţiei Generale a Muniţiilor din cadrul Ministerului de Război (1915-1916), ministru al lucrărilor publice (1918-1919), membru corespondent (1892-1897) şi membru titular (1897-1925) al Academiei Române, al cărei vicepreşedinte şi preşedinte a fost între 1901-1904 şi 1907-1910.
Peste tot s-a dovedit a fi un om extraordinar de priceput.
Amprenta lui Saligny asupra modernizării României a fost profunda.
La Constanţa, Brăila, Galaţi si Giurgiu, pe Valea Prahovei, pe linia ferată ce strabăte Moldova de la sud spre nord, la Academia Română, la Scoala de Poduri şi Sosele şi mai ales la trecerea peste Dunare în Dobrogea, "opera mare, opera splendida, opera admirabilă... opera de mândrie naţională", cum spunea Ţiţeica în 1925.
La construcţia podului de l Cernavodă, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere, iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani.
Inaugurarea oficială a avut loc în 26 septembrie 1895, iar la eveniment au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării.
Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele.
Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod. Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. “Ştiam că va ţine!”, a fost reacţia lui Saligny.
Numele oficial al construcţiei a fost Podul Carol I.
Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se regăseşte la 30 de metri peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge.
La vremea respectivă, a devenit cel mai lung pod din Europa şi al treilea ca lungime din întreaga lume.
sursa:descopera.ro
Podul lui Saligny, cel mai lung pod din Europa inca din 26 septembrie 1895, alaturi de Rapid prima echipa romaneasca cu cel mai lung drum european in 1940, raman printre motivele de mandrie nationala.
Gestul de sacrificiu al marelui inginer Anghel Saligny, alaturi de cel al milioanelor de sacrificii ale suporterilor rapidisti, raman dovada in stare pura a increderii, dragostei si pasiunii pentru un ideal.
Care sa ramana pururi marturie generatiilor viitoare.
Oricat de lung ne-ar fi convoiul de locomotive ce ne strabat sufletele de atat de multe week-end-uri amare, noi cei mai pedepsiti suporteri de pe pamant, stim insa cu siguranta ca Inima Rapidului va continua sa bata.
La Infinit.
“Ştiam că va ţine!”
Noi rapidistii am stiut-o intotdeauna.
FzR!!
