„Tăticu’, ce-am mai trăit!
Şi ce rău îmi pare că a trecut vremea…
Că pentru mine toate vremurile au fost frumoase.
Eu m-am născut de ziua regelui, 10 mai, mă mir şi azi cum de m-am născut aşa de mare pe foametea aia din ’46, imediat după război!
Eram patru băieţi în casă, iar eu am ieşit cel mai oacheş şi cel mai bun la fotbal, nu se discută asta!
Şi ziua asta a mea am serbat-o cu mare tamtam în comunism, dacă mă-nţelegi tăticu’, cu semnificaţie dublă, să se oftice organele!”, oftează Ricanu cu gândul la vremurile de altădată.
Îi pare rău că nu mai este tânăr, dar cel mai mult regretă „că s-au dus chefurile cu lăutari… Sincer, tăticu’…
Păi, până acum câţiva ani, de ziua mea se lăsa cu petreceri tari de tot!
Ne cântau lăutarii până la ziuă, iar băieţii, când plecau de la mine, nu prea mai nimereau drumul către casă.
Mă uitam pe geam şi îi vedeam pe câte unii cum traversau şi adormeau buştean lângă gardul vecinilor.
Îi dobora «oboseala», dacă mă-nţelegi, picau ca popicele. Acum nu mă mai ţin balamalele să fac beţii…
Da’ de ziua mea, întindeam masă mare în curte şi dă-i, tăticu’! Grătare, şpriţuri, lăutari…
Preferam să petrec acasă, e mai intim decât la restaurant. Nu pretindeam cadouri sofisticate, venea fiecare cu ce-avea. De multe ori invitaţii veneau cu flori, pentru nevastă-mea cică, da’ de unde, ei furau liliac de prin curţile vecine pân-să ajungă la mine.
Săraca nevastă-mea gătea, îi plăcea ei să se ocupe de tot”.
„Odată s-au strâns la mine în curte Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, fraţii Giovani şi Victor Becali…
Ziceau «Hai la Ricu, sigur are ceva în pivniţă!».
Tot atunci m-am pricopsit în toiul petrecerii şi cu o formaţie de mariachi, care chiuiau şi cântau de se-auzea până pe şine.
Nici acu’ nu ştiu cine i-a invitat…
Lăutarii pe care îi tocmisem eu se uitau urât la «mexicanii» ăia, credeau că eu i-am invitat eu, dar eu cred că i-a chemat Gino, tare îi mai plac lăutarii la şpriţ”.
Şi tot Rică povesteşte ce s-a-ntâmplat în continuare: „Pân’ la urmă-l întreb pe Gino dacă el i-a adus şi Gino îmi răspunde «Nu, să moară mama!».
Când i-am văzut cum cântă, cu atâta foc şi pară, i-am invitat în curte, am adus o scară de la vecinu’ şi i-am urcat pe magazie, să se producă de la înălţime.
Veniseră şi cu un contrabas, pe care l-au învârtit până-au găurit acoperişul, iar Victor şi Giovani aruncau cu bani.
La un moment dat, cântăreţii au obosit şi au vrut să coboare, să le dau de baut.
Da’ noi aveam chef de caterincă, aşa că Gino le-a luat scara şi au mai stat să cânte încă trei ore pe magazie.
Într-un final i-am întrebat cine i-a chemat, iar ei mi-au mărturisit «Ştiam că e ziua lu’ mata şi ne-adunat ad-hoc ca să bem şi noi un şpriţ».
Până la urmă i-am ospătat şi am chefuit mai departe”.
D-ale lu’ Ricanu…
- La o teză de istorie, i s-a dat subiectul „Comuna din Paris”. Profesorii erau îngăduitori cu o vedetă ca Rică, aşa că închideau ochii când el mai copia din cărţile ascunse sub bancă. Numai că Rică nu găsea lecţia. Aşa că îi spune profesorului: „Daţi-mi o altă comună, mai din apropierea Bucureştiului, naiba s-o ia de comună din Paris, că n-o găsesc în carte”.
- La un turneu al naţionalei de tineret, selecţionerul Cornel Drăguşin îi obliga pe jucători să ţină un jurnal. Rică a copiat cuvânt cu cuvânt din agenda colegului său de cameră, aşa că începutul suna cam aşa: „Suntem bine şi e frumos aici. Stau cu Rică Răducanu în cameră…”.
- Apăruse la un moment dat moda purtării mănuşilor la volan, iar Rică s-a gândit şi el să-şi ia o pereche. „Fătucă, dă-mi nişte mănuşi de maşină”, îi spune el vânzătoarei. Aceasta l-a întrebat: „Ce număr?”. La care Rică i-a răspuns senin: „2 – B – 4453″
- La un meci jucat de echipa naţională în Ţara Galilor, un lord englez a fost plăcut impresionat de jocul tricolorilor, aşa că a vrut să aibă autografe de la toţi. A scos o agendă şi stiloul lui de aur, rugându-i pe toţi jucătorii să semneze, pe rând. La sfârşit, la lord a ajuns agenda, dar în loc de stilou un pix de 5 lei. „Ne-a întrebat omu’ unde-i stiloul. I-am zis că peniţa e la mine, capacul e la Liţă Dumitru, corpul la Dobrin şi aşa mai departe”, își amintește Rică.
7 goluri a marcat portarul Răducanu pentru Rapid: 3 în Divizia A 1973-1974 şi 4 în Divizia B 1974-1975
57 de ani avea Rică Răducanu la ultima sa legitimare, la Senaco Novaci, în Liga 3:
„Da, pe la 57 de ani jucam încă în liga a treia. Finul meu, Relu Ştefănoiu, ţinea echipa asta, Senaco Novaci. Am fost şi eu legitimat vreo câţiva ani, da’ nu intram în poartă decât rar, când mai era nevoie. Era frumos la Novaci, cu muzică, cu lăutari, cu petreceri după meciuri…"
Rica, Romania, Rapid.
FzR!!
