Acum aproape 107 ani, într-o dimineaţă îngheţată a lunii aprilie, nava Carpathia ajungea lângă ceea ce putea fi descris doar ca o imagine apocaliptică.
Câteva sute de pasageri stăteau în bărci de salvare. Sub ei, în ocean, dispărea cel mai mare impunător vapor construit de oameni, Titanicul.
Din prea multă încredere, uriaşa navă, izbise un aisberg şi în câteva ore s-a scufundat.
Titanicul pleca in data de 10 aprilie 1912 din oraşul britanic Southampton.
Prima sa oprire este în portul francez Cherbourg, unde a urcat la bord John Jacob Astor, cel mai bogat pasager al Titanicului.
În noaptea dezastrului, nava Californian, chiar a văzut luminile Titanicului şi a auzit apelul SOS venit în urma impactului cu uriaşul aisberg, dar, deoarece comunicaţiile au fost întrerupte, nu au acţionat.
Mai târziu, în cursul anchetei, s-a demonstrat că SS Californian se afla la doar 32 de km, deci doar câteva zeci de minute de cel mai mare vapor al momentului.
Căpitanul Lord de pe Californian nu va fi acuzat, niciodată, direct, de faptul că a lăsat să moară 1.512 persoane.
Refuzul său va fi considerat ”rușinos” de către istorici, iar compania, ”Leyland Line” îl va demite câteva luni mai târziu...
„Vaporul mă avertiza că va muri"
Titanicul, un vas construit pentru a depăşi navele celor de la „Cunard", a primit ajutor chiar de la o navă a acestora: la ora 4.10 dimineaţa, nava RMS Carpathia ajungea în zonă şi prelua 710 pasageri. 1.514 au rămas în apele îngheţate.
După trei zile de la dezastru, RMS Carpathia a ajuns la New York unde 40.000 de oameni i-au aşteptat pe pasagerii de pe Titanic, pe o ploaie torenţială.
În urechile supravieţuitorilor au răsunat vorbele directorului şantierului naval „Harland and Wolff", care a declarat la câteva zile de la tragedie:
„Ştiu că nu e nimic ştiinţific, dar vaporul mă avertiza că va muri şi va lua foarte mulţi oameni cu el".
Ca infernul lui Dante
Scena scufundării a fost asemănată de colonelul Archibald Gracie cu Infernul lui Dante. „Noi, cei ce am supravieţuit, nu vom putea uita niciodată ţipetele disperate dinaintea morţii din mii de gâtlejuri, bocetele, gemetele şi ultimele încercări de a găsi o gură de aer înainte de momentul când se duceau la fund", a povestit Gracie. Şi totuşi, ceva a fost chiar mai groaznic. „Liniştea care a urmat celei mai înspăimântătoare «muzici» a fost terifiantă", a spus Eva Hart, o altă supravieţuitoare.
După scufundare, în linişte, a urmat aşteptarea apăsătoare. „Deodată, am văzut în zare o lumină, iar apoi alta sub ea. Părea prea incredibil, ca să fie adevărat", a povestit Lawrence Beesley, un pasager norocos.
Lumina era de fapt nava RMS Carpathia, care a răspuns apelului SOS. Unul dintre eroii zilei de 15 aprilie 1912 a fost căpitanul acesteia, Arthur Rostron.
El a povestit comisiei care investiga incidentul imaginea de groază care l-a întâmpinat. „Când a venit ziua, am văzut gheaţa pe lângă care trecusem toată noaptea. M-am cutremurat de frică şi m-am gândit că, în acea noapte, probabil Dumnezeu a condus vaporul meu, şi nu eu. Am văzut 20 de aisberguri, de 45-60 de metri înălţime", a spus acesta.
La doar câteva luni de la scufundarea celui mai modern vapor al vremurilor, familiile Astor şi Guggenheim-pasageri de lux pe Titanic-au întreprins demersuri pentru a readuce la suprafaţă epava.
Un motiv foarte serios a fost recuperarea nenumăratelor bijuterii şi alte bunuri preţioase pierdute între valurile Atlanticului. Din păcate, scafandrii nu puteau coborî până la acea adâncime din cauza presiunii de 410 bari.
Descoperirea
Oceanograful Robert Ballard a fost singurul care nu a renunţat nicio clipă la ideea de a găsi rămăşiţele celui mai celebru vas al secolului. Americanul îşi câştigase notorietatea după ce a descoperit două submarine de război scufundate. El şi-a început expediţiile pe cont propriu în 1977, iar în 1984 marina americană l-a angajat, cu un contract de patru ani, să caute epava.
În 1985, Ballard i-a contactat pe francezii de la Institutul pentru Studierea Adâncurilor Oceanelor, pentru a-l însoţi în larg folosind sonarul lor performant. Francezii au petrecut cinci săptămâni analizând zona în care se bănuia că se află epava, dar nu au dat peste nimic. Americanii, în schimb, au folosit un submarin de mici dimensiuni, numit Argo, dotat cu camere video. La 1 septembrie 1985, Argo a filmat pentru prima oară rămăşiţe din Titanic, dar nu epava în sine. Ballard descoperise un cazan al motorului. A doua zi au ajuns la epavă.
Distrusă de „turişti"
De atunci, 400 de persoane au ajuns pe epavă, printre care David Leibowitz şi Kimberly Miller care s-au căsătorit aici în 2001. Multe călătorii la bordul Titanicului s-au lăsat cu daune ireparabile. În prima expediţie a regizorului James Cameron, din 1995, unul dintre submersibile a lovit carena şi a cauzat prăbuşirea camerei unde stătea în 1912 căpitanul Edward Smith.
Nu numai activitatea umană din jurul epavei a dus la deteriorarea acesteia, ci şi biodiversitatea marină. Deşi se credea că nu există viaţă la acea adâncime, 28 de specii trăiesc în jurul epavei, unele dintre ele unice în lume. James Cameron a descoperit în 2001 o specie nouă de castravete-demare, iar o bacterie numită simbolic „Halomonas titanicae" se formează numai în jurul epavei.
De la bordul navei, declarată acum câteva zile monument subacvatic de către UNESCO, s-au recuperat mii de obiecte. 5.000 dintre acestea, printre care o pălărie, un telegraf, o chiuvetă şi un înger de bronz, sunt scoase astăzi la o licitaţie care are loc în Virginia (SUA).
Valoarea totală a acestora este estimată la 180 de milioane de dolari.
sursa: historia.ro
O tragedie provocata de orgolii, egoism si poate destin.
Nedrept.
Sufletele celor 1512 de disparuti si-au gasit insa nemurirea.
Alaturi de comorile din adancuri, povestile lor de viata plina de Iubire raman inestimabile.
Cel putin inca mii de ani de acum incolo.
FzR!!
