Rezumatul partidei poate fi chiar acesta:
În rândul din fața mea, trei generații de rapidiști: bunic, părinte și o fetiță de 6-7 anișori.
La toate atacurile oaspeților micuța noastră eroină încuraja și se manifestă plină de emoție.
A fost nevoie de intervenția tatălui pentru a-i explică faptul că noi trebuie să-i încurajăm pe cei în vișiniu, care este direcția de atac și poartă adversă.
Unde ar fi trebuit să înscriem. Cu un gol mai mult decât ei.
Toate acestea sub zâmbetul înțelept al bunicului.
Care a prins mai multe povești cu Zane, zmei și balauri.
Finalul partidei avea să o prindă pe Mică Prințesă undeva pe aleea de deasupra tribunei a 2-a.
Glasul ei însă nu mai putea fi auzit între apostrofarile noastre ale tuturor celorlalți.
" Hai Rapidu' !
Hai Rapidu'...! "
Un exemplu însă al purității, iubirii necondiționate și încrederii.
Venit din partea unui copilaș.
Noi ceilalți am părut că am uitat greșelile trecute ce au aruncat apoi Rapidul în insolvență.
FzR!!
