Cum să-i spunem Bătrânului Nostru Veșnic Tânăr?
În luna decembrie a anului 1935 apăreau primele încurcături în construirea stadionul nostru...
Ca și acum, atunci când a așezat planul pe pământ ( cel sfânt! ) arhitectul Gheorghe Dumitrescu a constatat faptul că pentru una dintre liniile ferate trebuia săpat un tunel prin tribuna a 2-a, pentru a-și păstra funcționalitatea...
Croitorul nu are timp să-și coasă haina, cizmarul să-si pună pingele la pantofi, iar bijutierul va rămâne doar amintirea strălucirilor atinse sau admirate.
Acesta a fost dintotdeauna destinul "acarilor".
Atunci în '35 dragostea noastră a împins fotbalul de dincolo de linia de triaj.
De atunci de sub nourii de fum, în dreptul tribunei a 2-a, răzbate chiuitul vesel al locomotivelor.
Glasul răgușit al mostrilor de fier cu suflet veșnic de copil inăltandu-și fruntea din dreptul primelor linii către semetul nostru templu.
Cum era să-i spunem altfel Bătrânului Nostru cât de mult îl iubim?
Entuziasmul nostru de atunci a făcut posibilă nașterea unei bijuterii unice.
Se spune chiar faptul că nea Costică Bauer-Ardeleanu s-a implicat în așa fel încât să se respecte în bună măsură planurile stadionului Highbury, casa celor de la Arsenal.
Apelând la relațiile sale de prietenie, nea Bauer a adus până și un lift de pe celebra arena londoneză.
Se nășteau astfel, alături de inițiativă, dragoste, entuziasm și inconfundabilele elemente de identitate: locomotiva, tribune drept verticale, primul stadion cu lift, turnul și ceasul pentru a ne măsura timpul. Infinit.
Un timp ce a tors mistic, tumultos, dar care a strâns în tribunele sale zeci și zeci de pasiuni.
Cum să-i spunem Bătrânului Nostru că nu-i putem oferi mai mult....?
Născut din sudoarea celor mulți și nevoiași, dar și a celor mai visători dintre toți, casa noastră a strâns laolaltă bunici, nepoți, artiști și visători.
Oameni.
Cu spiritul "împotriva".
Mai altfel...
Maria Tănase ne aduna la "Luther", Constantin Tănase la "Cărăbuș", Ioana Radu ce ne-a urmat în istorica zi până la Ploiești, Anda Călugăreanu, Jean Constantin, Nicu Constantin, Ștefan Bănică sr., Ion Băieșu, Puiu Călinescu, Laura Stoica, Colea Rautu, Moțu Pitiș, Gheorghe Dinică și mulți mulți alții au coborât arta pana la nivelul gazonului.
Devenind cu toții o familie.
În casa noastră.
În formă de Potcoavă.
Pentru că acesta a fost norocul Giulestiului.
Farmecul de a fi atras pe toți cei cu inima tânără. Pe toți cei pentru care orizontul a părut întotdeauna mai aproape.
Din Visare. Și dezmierdare.
Cum să-i spunem Bătrânului Nostru că totul va fi altfel...?
Ieri Giuleștiul însemna baricada împotriva regimului, locul unde astfel de proteste nu puteau și nu aveau cum să fie interzise.
Exilarile in "B" făceau stadionul și mai neîncăpător, iar salvările de la retrogradare erau încântătoare:
" De o vrea lumea / De nu o vrea / Rapidul rămâne-n "A" / Sanie cu zurgălăi / Heiiii....!!! "
El, Bătrânul Nostru, a stat 80 de ani drept în picioare și a fost răpus cu greu anul aceasta.
Cu siguranță urcând deasupra noastră și privindu-ne îngrijorat.
Cum să-i spunem Bătrânului Nostru că poate de mâine totul va fi altfel...?
Într-o lume mult prea preocupată de cotidian, nepăsătoare față de identitate și tot mai ignorantă, noi rapidiștii facem apel la arhitectii si la persoanele de decizie de astăzi urându-le să aibă șansa înaintașilor săi de a-și înscrie numele în această Legendă Veșnic Vie.
Și fără de Sfârșit.
Pentru toate acestea Noul Giulești merită Respect.
Și Identitate.
Locomotiva la stadion, turnul, ceasul boem, liftul, o tribună a 2-a care să ne amintească de leagănul împotrivirii noastre, un acoperiș în formă de Potcoavă și o capacitate mai generoasă.
Pentru că atunci când Fotbalul se va întoarce acasă și noi toți sufletele către emoțiile care să ne răsfețe viețile, casă noastra va deveni neîncăpătoare.
Pentru că ne este Iubirea Mare precum Așteptarea...
Cum să-i spunem Bătrânului Nostru...?
Pentru că Rapid va înseamna întotdeauna Casa, Iubirea, Cântecele Galeriei și destinele noastre ale tuturor.
Pentru care singura certitudine în viață se numește RAPID.
Pentru că viața să ne pară roz, noi o privim prin alb și vișiniu.
Bătrânul Nostru știe toate acestea foarte bine.
Pe celelalte le speră și le visează.
Pentru că are dreptul și le merită.
FzR!!
