Povestea de succes a lui Paolo Rossi a început cu probleme şi cu un exil.
Ajuns la 20 de ani, tânărul Paolo juca fără suces ca mijlocaş de bandă şi bifase deja trei operaţii la genunchi.
Juventus (acolo unde nu a prins niciun meci la echipa mare) l-a trimis în divizia a doua, la Como.
Nimic special care să anunţe că avem de-a face cu un viitor star ci mai
degrabă cu un viitor angajat în orice alt domeniu în afara sportului de mare
performanţă.
Destinul lui Paolo a stat pentru o secundă în mâna unui antrenor casalez, Giovan Battista Fabbri, în acel moment principal la Vicenza după 20 de ani la echipe de tineret sau la formaţii obscure de prin eşaloane inferioare.
Fabbri l-a văzut şi nu i-a plăcut de Rossi, dar a decis să îl aducă totuși la Vicenza.
Din extremă l-a transformat în atacant central, asta chiar
dacă cei 1,74 metri şi cele 66 de kilograme îl recomandau pe tinerelul Paolo
mai degrabă pentru o carieră în ciclism decât una faţă în faţă cu poarta
adversă.
Mutarea a fost una câştigătoare. Paolo Rossi a promovat de unul singur pe Vicenza în Serie A şi apoi a semnat un sezon de succes cu alb-roşii italieni pe prima scenă a fotbalului peninsular.
A fost primul jucător care a reuşit să ia titlul
de golgeter în B şi în A în două sezoane consecutive, iar acest record a fost
doar cel mai mic al carierei sale.
Preţul şederii sale la Vicenza s-a dovedit unul extravagant pentru acel moment in fotbalul mondial.
Oficialii Lanerossi (aşa cum era cunoscută gruparea din Veneto în acea perioadă) s-au întâlnit cu cei ai lui Juventus pentru a discuta despe viitorul lu Rossi, deţinut în acel moment în coproprietate.
Aşa cum se obişnuia, cei doi preşedinţi au scris pe o bucată de hârtie preţul maxim pe care fiecare era dispus să îl ofere pentru atacant.
Nu se ştie ce a scris reprezentantul lui Juventus pentru că bileţelul semnat de preşedintele Vicenzei, Giuseppe Farina i-a şocat pe toţi: 2.612.000.000 lire italiene (1,75 milione de lire sterline în acel moment, iar în banii de azi 11 milioane de euro).
A fost
cel mai scump transfer din istorie până la acea dată şi nu a fost detronat
decât patru ani mai târziu.
Odiseea lui Paolo Rossi după ce a devenit cel mai scump jucător al lumii a fost din ce în ce mai tumultoasă.
A mers la mondialele din Agentina 1978, selecţionat şi titularizat de Enzo Bearzot.
A fost
integralist în cele 7 meciuri jucate de Italia, a terminat turneul final pe
locul 4 (după 1-2 cu Brazilia în finala mică) şi a marcat trei goluri.
Aflat pe val, Rossi a fost nevoit să ia doi ani de pauză forţată din cauza unui aşa zis trucaj la care ar fi luat şi el parte (acuzaţia a stat în picioare la acea vreme, dar nu a fost niciodată pe deplin dovedită). Vicenza retrogradase din nou în Serie B iar Rossi a refuzat să meargă la Napoli şi a ales un împrumut la Perugia.
Aici a fost acuzat că a luat mită în celebru caz Totonero după un 2-2 cu Avellino (în care a marcat ambele goluri ale echipei sale).
Nu a recunoscut niciodată acuzaţia, iar unii
dintre cei care au depus atunci mărturie au declarat ulterior că Rossi nu a
fost implicat.
În 1980, Rossi –
suspendat şi deprimat – a fost cumpărat înapoi de Juventus cu doar o optime din preţul cu care
fusese vândut (Vicenza, a încasat aproape 500.000 de lire sterline). Jucătorul
putea evolua din nou abia din 1982, dar bianco-nerri au decis că merită
investiţia.
Abia revenit pe teren, Rossi a fost convocat de acelaşi Bearzot şi pentru turneul final din Spania 1982.
Presa italiană l-a acuzat pe selecţioner de sentimentalism şi puncta că jucătorul se află într-o formă fizică proastă şi nici nu jucase suficient în ultima vreme pentru a merita convocarea, ceea ce era complet adevărat.
În primele patru meciuri la mondiale, afirmaţiile de mai sus au părut că se adeveresc. Rossi nu a jucat nimic, iar Italia a câştigat un singur meci (din cele 4 goluri marcate până în acel moment de peninsulari, niciunul nu purta marca Paolo Rossi). Juventinul a făcut însă senzaţie în ultimele trei meciuri: 3-2 cu Brazilia (hattrick Rossi), 2-0 în semifinală cu Polonia (dublă Rossi) şi 3-1 în finală cu RFG (Rossi a deschis scorul).
Rossi a fost campion mondial cu Italia, golgeterul mondialului cu 6 reuşite şi cel mai bun om al finalei.
Doar el şi
argentinianul Mario Kempes (1978) au reuşit
să câştige aceste trei distincţii în cadrul aceluiaşi turneu final.
Din 1982 şi până în 1985, Rossi a rămas la Juventus.
A câştigat campionatul, Cupa Italiei, Cupa Cupelor, Supercupa Europei şi Cupa Campionilor Europeni.
A plecat la AC Milan în 1985 şi a prins convocarea pentru CM din Mexic 1986.
Tot Enzo Bearzot era
selecţioner, însă de această dată Paolo Rossi a
fost doar rezervă în fiecare dintre cele 4 meciuri ale italienilor (Squadra
Azurra a fost eliminată de Franţa în optimi).
Rossi şi-a încheiat cariera la Verona, în 1987.
Avea 31 de ani şi a decis că are şi alte lucruri de făcut în viaţă:
„ M-am săturat să stau încuiat prin hoteluri şi cantonamente. Nu mai voiam să îmi spună alţii ce să fac! ”
Rossi a venit şi a plecat din fotbal ca un meteor.
A apărut de nicăieri, a făcut senzaţie 10 ani, după care a uitat de fotbal.
După retragere a intrat în domeniul construcţiilor
alături de fostul său coleg, Giancarlo Salvi, şi nu a acceptat nicio funcţie
activă la niciunul dintre cluburile care i-au făcut oferte din cele mai
tentante.
sursa: www.istoriafotbalului.com
De ieri, idolul copilăriei mele a plecat să dribleze între stele.
Marcând cu siguranță cel mai urat gol în sufletele noastre.
Întreaga omenire a pierdut un zâmbet inconfundabil și o poveste fermecătoare.
Devenim parcă tot mai săraci....
Arrivederci, Pablito!!
FzR!!
