Alarma

Noaptea trecută m-am întors acasă târziu.
Mi-am mai și găsit soția în bucătărie. Pregătind cafeaua de dimineață.
Când m-a remarcat în pragul ușii a început să urle la mine:
- Ce este cu rujul ăsta în capul tău??
- Ăsta nu e ruj, e sânge. Pe scara blocului cineva mi-a tras o țeavă în cap.
— Da? Norocul tău...
Am mai crezut apoi că ne vom bate cu mâncare, așa ca în filmele alea romantice.
Dar ea a aruncat și oala.
Norocul meu.
Că week-end-ul ăsta mai trebuia și scos din calendar.
Pentru că jucăm abia luni.
Până atunci nu-mi rămâne decât să-mi mai înec din necazuri și să desenez ceva scheme tactice pe pereții din sufragerie.
Că în noaptea asta, pe la două și jumătate, mai știu și că nevastă-mea îmi va spune:
- Scoală-te, e timpul să pleci acasă!
Buimac, îmi caut pantalonii, iar în 23 de secunde eram deja îmbrăcat la ușă.
Și atunci, nevasta:
- Întoarce-te în pat! A fost doar o alarmă de exercițiu!

FzR!!