Medicamentul

Acum, după seara aia de vineri, dacă stau să mă gândesc mai bine (că mai și pot!), am reușit să adunăm puncte doar împotriva unor adversari ce par mai degrabă pe perfuzii, decât de ăia contra cărora să ne evaluăm nivelul fotbalistic.
Că vineri i-am înfrânt pe alde Țuțu, Sumbula, Flores și Nlundulu (Lugu-lugu).

Deci nu avem mai deloc un motiv de mândrie. 

Și sigur nici de bucurie. 

Că urmează și meciul împotriva Praziliei.

Iar noi, rapidiștii, știm cel mai bine că nu luăm niciodată antidepresive și laxative în același timp. 

Că riscăm să ne c*c*m pe noi de fericire. 

Asta doar în cazul în care, cu chiu, cu vai, rezultatul ne va fi favorabil. 

Altfel, ne rămâne hazul de necaz. 

De ăsta nu am dus niciodată lipsă. 

Că râsul e cel mai bun medicament, dar dacă râzi singur, mai trebuie și alte medicamente.

FzR!!