duminică, 22 decembrie 2019

Mr. Deeds

Povestea veritabilului nr. 23 Longfellow Deeds, un remake 2002 al comediei clasice regizate de Frank Capra în 1936, nu este altceva decât o dezvăluire a destinului Rapidului. 
Al meu, al celor mulți, curați și pasionali ce-și găsesc locul în tribună în fiece sfârșit de săptămână.
Eroul nostru, dedicat fenomenului fotbal ( american ), darnic, sincer, pasional și slujitor al Iubirii față de semeni, duce o viatã simplã dar fericitã în micuța localitate Mandrake Falls - New Hampshire ( n.r. Giulești ), scopul în viață fiind să-i fie publicată măcar o poezie in Hallmark. 
Fila destinului este întoarsă atunci când pe neaşteptate află că a moştenit un imperiu de 40 de miliarde de dolari.
Este nevoit să părăsească Mandrake Falls pentru New York, un fel de liga 1, plină de minciună, falsitate, personaje celebre, bogate și puternice.
Această lume nouă îl consideră un tembel, un fraier și-l umilesc la fiecare pas. 
Singur Împotriva Tuturor!
Mai mult reporterul Babe Bennett, o încântătoare prezență, se dă drept asistentă medicală din Iowa, cu par șaten sau blond, inventând zeci de povești iluzorice, pentru a-i câştiga inima şi a-l prezenta lumii întregi drept un idiot. 
Eroul nostru cu suflet veșnic de copil se îndrăgostește atât de iremediabil încât îi oferă sufletul său în versuri:
" Mi-e greu să respir, parcă plutesc.
Plin de Dragoste, o să explodez.
Mâinile-mi tremură, am gura uscată.
Inima Mea e a Ta toată.
Mă port ciudat, nu mai sunt eu.
Dansez că un elf, dansez că un zmeu.
Acum, bietul fraier va afla,
Ce înseamnă Dragostea "
Adevărul iese la suprafață, iar moștenitorul nostru fără de voie, află totul despre scenariul fals urzit de o lume prea crudă înțelegerii sale.
Donează cele 40 de miliarde de dolari, pentru că " banii sunt hărtii zburătoare, iar Iubirea nu e de vânzare ", preferând să se reîntoarcă în micul său orașel.
Finalul filmului il găsește pe Eroul Nostru, pe un cal Alb insă sângerând vișiniu, cu același spirit filantrop salvând concedierea a 50.000 de angajați și sufletele înghețate ale acționarilor.
Amintindu-le cât de important este să nu fie uitate cele visate în copilărie.
Un Peter - Pan al vremurilor noastre.
Niciodata apuse.
Baby Babe Bennett iși recunoaște greșelile și este iertată
Poezia Sufletului ii este publicata in Hallmark.
" Mi-e greu să respir, parcă plutesc.
Plin de Dragoste, o să explodez.
Mâinile-mi tremură, am gura uscată.
Inima Mea e a Ta toată.
Mă port ciudat, nu mai sunt eu.
Dansez că un elf, dansez că un zmeu.
Acum, bietul fraier va afla,
Ce înseamnă Dragostea "

Te Iubesc, Rapidule!!

FzR!!