Într-o lume dominată de nefiresc, cu un curs al vieții decis de la frumos către urat, noi cei unici, catalogați drept nebuni de ceilalți, de sute de ani ne încăpățânăm să credem și să urmăm această regulă impusă.
Pentru că dintotdeauna, acolo dintre cei mai frumoși oameni de pe pământ, noi am știut să transformăm tragedia în comedie, de vină fiind bun-înțeles haz-de-necazul nostru proverbial.
De acolo din cel mai frumos loc de pe pământ întotdeauna l-am bănuit pe Aligheri ăsta că s-a inspirat din Giuleșți.
Vineri seară, Rapidulețul a reușit să ne reamintească în mai puțin de 100 de minute fascinanta sa călătorie către Infinit.
Către frumos și bucurie.
Infernul, sub o ploaie rece și deasă, al primelor 25 de minute și golul lui Albu ăla de la ei, ne-a reamintit de cum am fost împinși spre ghearele insolvenței, pentru ca apoi reușitele prăzarilor Baeten și Blidar să ne prăvăleasca spre Purgatoriul falimentului din cea mai rece zi a lui decembrie 2016...
Până și cei mai optimișți dintre noi am uitat însă că de atunci Rapidulețul nostru e în dolce still nuovo, că sufletele noastre îi sunt scut împotriva răului, că toată această luptă trecută a fost dusă doar pentru a păși în Paradis.
Iar nebunia, trecând însă peste faptul că Feșnic ăla l-a sunat la VAR până și pe Vassaras, a declanșat-o golul lui Rrahmani.
Poate nu întâmplător se scrie cu 2 "R", nu?
Rapidulețul sparge "blestemul" înfrângerilor în fața mititeilor, înfruntă frigul, învinge miraculos și pășește în Paradis.
Acolo sus, pe platforma de la T2, în noaptea aceea rece, am fost bătut, ușor de data aceasta, mai mult parcă mângâiat, peste umărul drept, pentru a auzi...:
" Amintește-ți de această noapte...ea e începutul lui întotdeauna".
Era chiar Dante Aligheri.
Venit în acest colț din Paradis în care totul, absolut totul se vede prin ochii de copil.
FzR!!
