Dar in 1933 în satul Baiesti,
din județul Buzau.
La începutul anilor
50 pleacă la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră ca să-și ajute
familia. Dar nu mai ajunge pentru că, sfătuit de niște prieteni se duce și dă
examen la Facultatea de Drept din București.
Din greșeală, ca
într-o schiță scrisă de el, Ion nimerește în altă sală de examen…și este admis
la Facultatea de Filosofie.
Lasă filosofia și
începe să publice primele creații semnate, pentru ca nu puteai publica având
numele unui şef de partid „burghez” – v. Ion Mihalache conducătorul partidului
Naţional Ţărănist, cu…un nume nou, dupa satul in care s-a născut : Băieșu.
Lui Băieșu îi plăcea
foarte mult să studieze oamenii.
Avea carneţele în
care îşi nota nume, întâmplări, situaţii absurde sau comice, pe care ulterior
le prelucra.
Băieșu era foarte
popular şi lumea știa cine e.
Datorită serialului
„Tanţa şi Costel” şi a piesei „Preşul” era cunoscut în toată ţara.
Era divinizat de o
adevărată armată de vânzătoare, frizerițe, chelneri, fotbalişti (a scris multă
vreme cronică sportivă şi a călătorit în străinătate datorită fotbalului).
A
fost si este sustinator al Rapidului.
Romanul „Balanţa”
reprezintă momentul de apogeu al lui Băieșu şi un triumf literar.
Puțini știu că toată
viaţa lui a suferit în tăcere, pentru ca mulţi îl considerau un scriitor facil,
cu priză la mitocani, incapabil de o operă profundă.
Aşa că scrierea unui
roman reprezenta pentru el un pariu foarte important.
A păstrat secretul
Balanței timp de zece ani.
Doar soția lui, care
îi dactilografia toate textele, știa. Primul om care a citit romanul a fost
Eugen Simion.
În momentul în care
acesta şi-a dat acordul, Ion Băieșu a avut curajul să-l scoată la iveală. Când
romanul a ajuns la editura Cartea Românească, bieţii oameni de acolo s-au luat
cu mâinile de cap, pentru că era, conform epocii respective, o operă foarte
îndrăzneaţă.
După ce romanul a
fost predat la editură a urmat un război de uzură şi o adevărată tocmeală cu
cenzura. Redactorii tăiau pasaje întregi, de frică să nu-şi piardă locul de
muncă.
Până la urmă,
„Balanța” a apărut, fără unele pasaje destul de consistente (care au fost
re-adăugate după Revoluţie de autor – parţial, pentru că fuseseră distruse, iar
el nu a păstrat copii). „Manuscrisul original este acum proprietatea lui Viorel
Chiriţă, fostul director de la Crevedia și admiratorul tatei. El ne aproviziona
cu pui în perioada de foamete a anilor 80.
A cumpărat
manuscrisul de la tata.”
A primit post-mortem, premiul U.C.I.N. 1993 pentru „Balanţa”.
Filmul, regizat de
Lucian Pintilie, a avut un real succes.
A fost prezentat la Cannnes în vara când Ion
Băieșu zăcea semi-paralizat, într-un spital din America, după ce suferise un
atac cerebral.
Copiii lui, Daniela
și Radu, i-au povestit despre reușita filmului, despre aprecieri, chiar exagerând
puțin, pentru că încercau să-l înveselească, să-i dea putere și încredere în
viitor. Dar Ion Băieșu nu mai putea zâmbi.
A murit curând, prea
devreme, pe 21 septembrie 1992, lăsând în urmă amintirea unui om excepțional
care fermeca pe toată lumea.
Iată ce scria bunul
lui prieten, Nichita Stănescu, despre el: „De câteva decenii, scrierile lui Ion
Băieșu au defectul că plac și imprudența de a fi iubite. La el, râsul este o
formă a dragostei. Ne înfățișează adevărul făcându-ne cu ochiul și părând a ne
spune o ispravă, o imaginație, o minciună friptă. Minciunile lui Băieșu ne merg
la inimă și ne-o spală.”
sursa: http://edituramateescu.ro
sursa: http://edituramateescu.ro
Destinul rapidistului
ramane unul de povestit nepotilor. Fara de ei, minunatii rapidisti, lumea ar fi
cu siguranta mult mai saraca.
Sau mai simplu: NU AR
EXISTA.
Multumim, Rapid!
FzR!
