Care e primul lucru cu care te alegi din ziua în care devii fan Borussia Dortmund?
Ştii sigur că nu vei mai fi niciodată singur.
Sau… pentru a nu încerca să traducem ceea ce nu are nevoie de traducere: You’ll never walk alone.
Un stadion de fotbal reprezintă o locaţie unde lumea se prezintă pentru a-şi susţine favoriţii, pentru a petrece două ore alături de prieteni şi pentru a gusta atmosfera ce înconjoară clubul ale cărui culori le are în suflet.
Dar această locaţie nu e ferită de orice alte întâmplări nefericite. Seara de ieri a fost una în care o astfel de întâmplare nefericită a avut loc pe un stadion de fotbal, pe cel mai mare stadion al Germaniei, pe cel mai „viu” stadion al planetei.
Iar din acel moment, Westfalenstadion-ul a fost redus la tăcere.
Nu de un anunţ la instalaţia de sonorizare, nu de o cerinţă venită din exterior, ci din solidaritatea celor care au aceleaşi trăiri, din interiorul celorlalte 81.358 de inimi.
Lumea de pretutindeni a împânzit aseară reţelele de socializare, presa şi televiziunile spuneau cam acelaşi lucru: gest de mare valoare al fanilor Borussiei Dortmund.
Ei bine, ceea ce-au făcut acei fani prezenţi pe stadion a fost un gest cât se poate de firesc, de o normalitate banală.
El a reprezentat felul în care fanii trebuie să înţeleagă că sunt alte lucruri mult mai importante în viaţă decât fotbalul.
Iar fanii BVB nu acţionează pentru a câştiga admiraţia altora, pentru a impune respectul.
Ei fac ceea ce fac pentru că aşa cred ei că trebuie făcut.
Şi nu se înşeală niciodată.
Şi tocmai prin simplitatea gesturilor venite din inimile galben-negre câştigă respectul tuturor.
Totuşi, când se aşterne liniştea peste cei mai gălăgioşi şi înflăcăraţi suporteri, iar celebrul Zid Galben dă impresia că e făcut numai din piatră, ştii sigur că eşti pus în faţa unui act de solidaritate profundă. Iar la final, acel Zid Galben, împietrit la propriu, erupe pentru a cânta cel mai însufleţit “You’ll never walk alone” din câte-au existat vreodată.
Şi dacă seara nu avea deja un nivel foarte ridicat de încărcătură emoţională, prezentarea echipei la finalul meciului în faţa Zidului a adus un nou val de emoţie. Jucătorii nu mai aşteptau aplauzele pentru obţinerea victoriei, şi probabil că niciunul din ei nu se mai gândea la scorul înregistrat pe tabelă.
În mintea tuturor apăsa greu acelaşi lucru: unul dintre ei, dintre noi, nu mai era.
Dar el n-a fost şi nu va fi niciodată singur…
sursa: bvb09.ro / Gabi Ionica
Rapidul Nostru se simte din ce in ce mai singur.
Daca pe vremuri Zidul Visiniu reprezenta scutul impotriva abuzurilor unui regim in care doar echipelor marionete le era permisa Victoria, astazi precum in balada populara "Manastirea Argesului", ce construim in noapte inghesuiti intre vise, se darama ziua....
Inainte de a deveni singuri impotriva noastra, este momentul sa strangem randurile, pumnul si dintii.
Pentru a salva ce avem noi mai de pret: IUBIREA.
Fara de care nu exista Viata.
FzR!
