marți, 17 mai 2016

Incredibil, dar adevarat


Ziarele de specialitate anuntau la inceputul lui 2011 retrogradarea, pentru prima data in istoria de 110 ani, uneia dintre cele mai iubite echipe din Ţara Tangoului.
Echipa care i-a luat defunctei 5teaua Cupa Intercontinentală în 1986, n-a reuşit să întoarcă acel 2-0 din turul barajului cu Belgrano, scorul în manşa secundă fiind 1-1, iar meciul fiind întrerupt în ultimele minute de suporterii care au invadat terenul.
A fost momentul cand intreaga Planeta a parut ca s-a oprit din miscarea sa de rotatie.

Patru ani mai tarziu "milionarii" lui River ajung in finala Mondialului cluburilor unde sunt invinsi de extraterestrii condusi de Messi.
 
Cu siguranta una dintre cele mai dulci infrangeri.
 
Echipa "milionarilor in sentimente" ajunsese insa acolo unde fiecare dintre suporteri pana la ultimul au indraznit sa viseze.
 
In noptile in care totul, dar totul parea deznadajduit.
 
Divina Commedia din saptamana aceasta a debutat cu fiasco-ul unei licitatii cu efect intarziat, va continua cu un proces legat de paternitatea clubului, ca apoi totul sa culmine la tribunalul judecatoresc privind re-pronuntarea in infinitul dosar al insolventei.
 
Pentru cunoscatori capodopera lui Dante Aligheri are, la fel ca saptamana noastra, tot trei parti: „Inferno”, „Purgatorio” si „Paradiso”.
 
Nu cred ca ne poate interzice cineva sa credem ca suntem atat de aproape de Portile Paradisului, incat ne vom plictisi curand de fericire.
 
FzR!!