În discursul de încheiere al Jocurilor Olimpice de Iarnă din Calgary, Canada 1988, directorul executiv Frank King a rostit numele unuia dintre participanţi, lucru care nu se mai petrecuse până atunci.
“Ne-aţi câştigat inimile, iar unii dintre voi au zburat ca vulturii”. Era vorba despre Michael "Eddie" Edwards.
Spectatorii prezenţi au izbucnit în urale:
“Eddie, Eddie, Eddie!”, în timp ce un tânăr britanic de 24 de ani s-a ridicat în picioare, în aplauzele tuturor.
Era primul săritor cu schiurile din Marea Britanie care participa la Jocurile Olimpice, un sportiv care a evoluat tot timpul cu zâmbetul pe buze şi care a fost gata să sacrifice totul pentru un vis: Jocurile Olimpice de Iarnă.
Edwards s-a născut în Cheltenham, Gloucestershire, în 1963.
Crescut într-o familie fără prea multe posibilităţi financiare, a lucrat ca zugrav pentru a-şi câştiga existenţa.
Eddie a început să practice săriturile după ce a ratat calificarea la JO de Iarnă din 1984 la proba de schi alpin. Pentru a se pregăti fără cusur pentru balul celor cinci cercuri din Calgary, el s-a mutat în Lake Placid, New York, unde putea să participe la competiţii de un nivel superior.
Rămas falit, Edwards a început să se antreneze sub observaţia lui John Viscome şi Chuck Berghorn şi să utilizeze echipamentul celui din urmă, fiindu-i necesare şase perechi de şosete pentru ca bocancii de schi să îi stea perfect, iar şnurul să-i ţină strâns casca de cap.
Şi nici fizicul nu îl avantaja.
Avea 82 de kilograme, cu nouă mai mult faţă de cel mai greu competitor şi purta ochelari de vedere pe sub cei de schi. După câteva ore petrecute pe rampa de 15 metri, el s-a mutat la cea de 40 şi a căzut la aterizare.
Nu avea să fie unica accidentare!
Dar Eddie nu renunţa uşor, chiar dacă ochelarii se abureau la înălţime şi îl împiedicau să vadă unde aterizează.
După cinci luni, el a trecut la rampa de 70 de metri.
Ce s-a întâmplat mai departe vă întrebaţi...
Fără sponsori sau altă posibilitate de finanţare, Eddie a împrumutat maşina mamei sale şi a plecat în Europa în încercarea de a se califica la Jocurile Olimpice.
În 1986, el a depăşit recordul britanic la sărituri cu schiurile (68 de metri) şi visul olimpic părea tot mai aproape.
Dar drumul său nu a fost pavat cu roze.
Şi-a fracturat maxilarul şi, din lipsă de bani, s-a legat singur cu o faţă de pernă şi a mers mai departe.
A acceptat tot felul de slujbe part-time pentru a se putea finanţa: baby-sitter, grădinar şi bucătar.
Şi, în cele din urmă, echipa Italiei i-a făcut cadou un echipament complet.
Vestea că a fost acceptat în echipa olimpică a Marii Britanii l-a găsit într-un spital de psihiatrie, unde plătea o liră pe noapte pentru a dormi.
În 1987, a reprezentat Marea Britanie la Campionatul Mondial din Obertsdorf, Germania, unde a terminat pe ultimul loc.
Popularitatea sa în rândul spectatorilor a crescut, dar Eddie nu avea idee despre ce îl aştepta în Calgary.
“Welcome to Calgary, Eddie the Eagle!”
Experienţa “Vulturului” la JO din 1988 a început cum nu se putea mai haios.
Bagajul i s-a deschis şi o grămadă de şosete şi piese de lenjerie s-au împrăştiat în caruselul care îl transporta.
Fără să ezite, Eddie a sărit în carusel şi a început să le adune.
La ieşirea din aeroport, el a fost întâmpinat de o echipă a televiziunii canadiene şi de mai mulţi fani care au afişat mesajul: “Welcome to Calgary, Eddie the Eagle!.”
Era pentru prima oară când i se spunea în acest fel. Emoţionat, el s-a lovit de uşa din sticlă şi schiurile i-au căzut pe jos.
Conştienţi de situaţia financiară a sportivului, fanii i-au oferit banii strânşi dintr-o colectă şi Eddie a început să polarizeze toată atenţia la Jocurile Olimpice.
“Cel mai important lucru nu este să câştigi la JocurileOlimpice, ci să participi. Lucrul esenţial în viaţă nu este să concurezi, ci să lupţi bine!”
Pierre de Coubertin, fondatorul Jocurilor Olimpice
Imediat, foarte mulţi jurnalişti au decis să îl cheme pe Edwards la o conferinţă de presă, însă sportivul s-a pierdut prin satul olimpic şi nu i s-a mai permis accesul fără acreditare.
Toate i se întâmplau numai lui.
Când a reuşit să ofere declaraţii, şi-a apărat constant dreptul de a participa la Olimpiadă: “Unde scrie că Jocurile Olimpice sunt doar pentru învingători?”, a spus el lărgindu-şi zâmbetul.
La probele de 70 şi 90 de metri, finlandezul Matti Nykanen a obţinut medaliile de aur, confirmând că devenise unul dintre cei mai buni săritori din toate timpurile.
Pentru cei 46.000 de spectatori exista însă un eveniment mult mai important la proba de 70 de metri în acea zi de 14 februarie.
Chiar dacă a sărit doar 55 de metri la ambele încercări, Eddie the Eagle a fost ovaţionat ca un învingător.
Mulţimea i-a cântat numele încă de când sportivul a ajuns în vârful rampei, ţinând în mână un bocanc auriu, primit de la prietena lui.
Ca tribut pentru fani, pe casca lui stătea scris cu litere aurii “Eagle”.
Ca de fiecare dată înainte de o săritură, Eddie şi-a rostit rugăciunea: “May I survive and come through this intact”. A terminat proba pe ultimul loc, dar nici el şi nici spectatorii nu au fost dezamăgiţi.
Nu toată lumea a fost îndrăgostită de Eddie.
Ziarul german Jungle Welt l-a etichetat drept clovn şi l-a acuzat că face de râs Jocurile Olimpice. “Unde s-ar ajunge dacă tuturor celor ca el li s-ar permite să participe la Olimpiade?”.
Înaintea probei de 90 de metri, oficialii i-au cerut lui Eddie să renunţe din cauza vântului puternic.
Dar Eddie era deja "Vulturul".
Cine îl putea opri!?
Companiile l-au asaltat cu oferte de publicitate, iar Asociaţia Olimpică a Marii Britanii a decis să deschidă un fond pentru a putea face faţă ofertelor.
Edwards a reuşit nu doar să aterizeze fără să se accidenteze la proba de 90 de metri, ceea ce era o uşurare pentru toţi cei prezenţi, ci să şi stabilească un nou record britanic la sărituri cu schiurile: 71 de metri.
“Ne-aţi câştigat inimile. Iar unii dintre voi aţi zburat ca vulturii”, a declarat Frank King la ceremonia de închidere a JO, moment în care "Vulturul" s-a ridicat în picioare şi a salutat mulţimea care îl ovaţiona:
“Eddie, Eddie, Eddie!”
Regula Eddie the Eagle
După reprezentaţiile lui Edwards de la JO din 1988, Comitetul Olimpic Internaţional a inventat Regula "Eddie the Eagle", prin care orice sportiv care dorea să participe la Olimpiadă trebuia să se claseze între primii 50 din lume. "Vulturul" nu a mai participat vreodată la Olimpiadă, însă a sărit 85 şi 115 metri la problele de 90 şi 120 de metri.
În 1992 a ajuns falit şi a avut numeroase apariţii în show-uri de televiziune.
A purtat flacăra Olipmică în Winnipeg, în drumul spre JO din Vancouver 2010 şi a compus şi a interpretat două cântece, unul dintre ele intitulat “On Eddie’s wing”.
Blamat şi adulat deopotrivă, Eddie the Eagle rămâne un exemplu de dăruire şi sacrificiu în sport, un outsider care a captivat lumea prin curajul şi determinarea de a-şi atinge visul.
Articol scris de ClaudiuSurmei
Rapiduletul, Vulturul Visiniu din Giulesti, reuseste sa cucereasca prin Povestea Sa Nemuritoare.
Cu drept patroni oamenii simpli cu Inima Mare, Fat-Frumos-ul fotbalului romanesc reprezinta farmecul in stare pura de aproape un veac.
Cutezanta, increderea, ambitia si dreptul de a visa cel mai frumos, exact atunci cand totul parea pierdut, i-a cucerit pana si pe cei mai inversunati adversari.
Niciodata ingenuncheat sau trist, Rapiduletul Nostru, fie chiar de pe scarile tribunalului, TRAIESTE.
Iar atata timp cat Dragoste va fi pe pamant, nu trebuie sa credem nicio clipa ca aceasta cauza este pierduta.
Nu au trecut decat cateva week-end-uri lipsa in calendarul vietii noastre.
Fara dureri de cap, emotii, cantece si fulare aruncate spre cer.
Nu stiu insa cati dintre suporteri se pot inca lauda cu derby-uri ale sufletelor lor.
Noi, putem oricand sa derulam banda si sa traim la maxim oricare dintre filele Povestii Noastre.
FzR!!
