joi, 15 septembrie 2016

Procesul comunist din Gara Teiuş

Gara din Teiuş este cea mai veche şi cea mai impunătoare din Alba. De peste 150 de ani este unul dintre cele mai importante noduri feroviare din România.
De-a lungul vremurilor a fost ”martoră” la evenimente deosebite, care au marcat istoria acestei zone.
Unul dintre acestea a fost catastrofa feroviară din 1968, soldată cu 22 de morţi şi peste 70 de răniţi.
Astazi, din păcate, clădirea nu mai reprezintă de mult istoria locurilor, fiind într-o stare de degradare fără precedent. 
 
Două trenuri pe aceeaşi linie, între Teiuş şi Blaj
 
În zorii zilei de 7 octombrie 1968 trenul personal 3340 se afla în staţia Bucerdea.
Garnitura ar fi trebuit să aştepte, din cauza restricţiilor, trecerea acceleratului 303 care venea de la Blaj, din sens opus.
 
Numai că, noul grafic nu a fost transmis la timp de cei responsabili. Consecinţa: cele două trenuri au plecat din direcţii opuse pe aceeaşi linie.
Până la catastrofă n-a mai fost decât un pas.
Ciocnirea celor două garnituri  s-a lăsat cu 22 de morţi, 72 de răniţi grav şi pagube estimate la 11 milioane de lei.
Suma făcea referire la distrugerea celor două locomotive şi a 12 vagoane.
 
În ziarul local apărea a doua zi după accidentul feroviar un articol scurt în care se prezenta numărul morţilor şi răniţilor şi faptul că s-a înfiinţat o comisie de anchetă din care făcea parte şi ministrul căilor ferate din acea vreme, care să afle cauzele catastrofei.
Sub articol apare şi un mesaj de condoleanţe din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român  şi al Consiliului de Miniştrii.
O dovadă că autorităţile vremii au vrut să ascundă cazul „sub preş“ este şi faptul că nu s-a scris niciun cuvânt despre tragedia de pe calea ferată în „Scânteia“, ziarul central de propagandă al comuniştilor.
 
Cel puţin interesant este procesul public în care au fost judecaţi cei găsiţi responsabili de producerea accidentului  feroviar: impiegatul Teodor Petrişor şi acarul Alexandru Cristea.
Judecata nu s-a făcut într-o sală de Tribunal, ci în Gara din Teiuş, aflată la câţiva kilometri distanţă de locul în care s-au ciocnit trenurile.
 
Proces în faţa a 1.000 de ceferişti
 
Autorităţile comuniste s-au mobilizat şi au adus la proces peste 1.000 de ceferişti din întreaga ţară, care să vadă cu ochii lor ce păţesc cei care „sabotează“ construcţia socialismului.
Procesul cu public a început la mai bine de o lună de la producerea tragediei.
 
Pedepse grele pentru vinovaţi
 
Dezbaterile din gara Teiuş au durat mai bine de 10 ore.
Procesul din gara Teiuş a fost gândit de autorităţile vremii, în aşa fel încât să participe cât mai mult popor.
Participanţii la procesul public, în mare parte ceferişti, arătau cu degetul spre cei doi inculpaţi.
Oamenii murmurau, oftau, se manifestau zgomotos, în funcţie de ceea ce spuneau martorii în faţa completului de judecată. Atmosfera generală a fost una contra.
 
Tribunalul judeţean l-a condamnat pe impiegatul Teodor Petrişor la la moarte şi confiscarea totală a averii.
Ulterior, pedeapsa a fost schimbată cu închisoarea pe viaţă.
A executat 18 ani de pedeapsă la Penitenciarul Aiud, după care a fost eliberat.
Acarul Alexandru Cristea a primit 20 de ani de muncă silnică, confiscarea totală a averii şi 10 ani de degradare civică.
 
Chiar dacă tragedia de pe linia ferată Blaj-Teiuş din 1968 era la acea vreme cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române, autorităţile comuniste nu au scos niciun cuvânt despre personalul slab pregătit şi starea deplorabilă a infrastructurii feroviare.

sursa: www.historia.ro, selectie articol de Dorin Ţimonea
Procesele Rapidului incepute inca din iarna anului 2012 continua si astazi.
Desi Giulestiul ar fi fost scena cea mai potrivita acestui circ, din care doar oamenii simplii, bogati doar in sentimente, au de suferit, procesele s-au derulat la Tribunalul Judecatoresc, Curtea de Apel, frf si lpf.
Singurul inculpat ramane Rapidul.
Nici macar citatii in calitate de martori pentru impegatul copos si respectiv acarul moraru.
Asasinatul, nu politic, ci economic de data aceasta, risca sa lasa urme foarte adanci in sufletele noastre.
Daca nu vom avea intelepciunea si puterea prin care au fost inzestrati strabunii nostri visinii, cele doua trenuri pornite pe aceeasi linie risca sa intre in coliziune in gara Giulesti.
 
Casa Noastra, Galeria din Ceruri, Noi si generatiile ce vor duce Rapidul mai departe nu merita aceasta nenorocire.
 
Celelalte piedici de peste 93 de ani le trecem cu usurinta, credinta si speranta.
 
FzR!!