Viaţa bate, încă o dată, filmul! Orfan de la 5 ani, casa de copii, foame… Numai sufletul lui știe cât s-a chinuit. Acum este unul dintre jucătorii pe care se clădeşte naţionala U15. FANATIK vă prezintă povestea lui Roberto Neagu, fiul fostului mare fotbalist giuleștean Sandu Neagu.
Povestea lui Roberto, fiul fostului mare internațional Sandu Neagu
Tatăl său a fost un fotbalist important pentru România. Destinul a făcut, însă, ca autorul golului antologic cu care România învingea Cehoslovacia la Mondialul mexican din 1970 (2-1) să plece într-o lume mai bună când fiul său avea doar 5 ani şi o nevoie din ce în ce mai mare de tată. Loviturile au venit una după alta: a ajuns, la propriu, pe drumuri, fără un acoperiș deasupra capului, frig, foame, casa de copii… A trecut peste toate și acum este unul dintre jucătorii pe care se clădeşte naţionala U15 a României.
Drumul spre Clinceni este destul de anost. Aglomeraţie şi mult cenuşiu. În tot acest peisaj care te pune pe gânduri, câteva terenuri de un verde înmiresmat te scot din starea obositoare de plictiseală. Este baza de pregătire a celor de la Academica Clinceni. Am venit special pentru unul dintre fotbaliştii de aici. Îl cheamă Roberto şi este fiul lui Sandu Neagu, fostul mare jucător al Rapidului.
„Mama lui îl interna în spital ca să aibă ce mânca!”
Ne întâlnim cu şeful Centrului de Copii şi Juniori, Tudor Palade, şi mergem să asistăm la antrenamentul grupei din care face parte şi Neagu jr. Au urmat două ore de discuţii în care emoţiile au fost neașteptat de puternice. De ce? Pentru că puştiul a trăit în 14 ani și 5 luni cât alţii nu o vor face într-o viaţă. Veţi înţelege că nu sunt cuvinte mari. Poveste lui începe cu…
… „A fost la Dinamo vreo șase luni, dar apoi nu a mai venit la antrenamente. A plecat la Ajax Noua Generație și apoi a ajuns la echipa Prosport. A rămas aici pentru că acest club s-a implicat în viața lui socială. El nu avea un loc stabil de a dormi. Mama lui îl interna în spitale ca să aibă unde să doarmă şi unde să mănânce! Apoi, l-a trimis la un centru de plasament unde stătea. Era imposibil să îl ținem sub observație la Dinamo. Era la acel orfelinat și nu a mai venit, pur și simplu. Am avut o discuție cu mama. Am vorbit și cu domnul care avea grijă la internat, a zis că el pleacă la antrenamente, dar la club nu mai ajungea. A avut multe greutăți. Și cu hrana, și cu tot”, dezvăluie domnul Palade.
A trăit sub tribuna Stadionului Giuleşti şi într-o cameră de hotel
Istoria schimbării dese de domiciliu a familiei Neagu are în spate numeroase decizii eronate. Întâi, când Sandu Neagu încă trăia, acesta și-a vândut garsoniera și s-a mutat la părinții soției. Doar că nici acolo nu au putut sta prea mult, pentru că soacra legendarului jucător se împrumutase la cămătari și a pierdut casa! Apoi, au ajuns să trăiască sub tribuna oficială a Stadionului Giulești! Mircea Lucescu a încercat să le ofere un adăpost şi le-a cumpărat o casă în localitatea Poiana Lacului, la mai puţin de 20 de kilometri de Pitești, pe drumul spre Drăgăşani. Din păcate, pentru că „Il Luce” doar a plătit şi nu a văzut pe ce a dat banii, investiţia s-a dovedit un eşec total…
„Înainte, am stat într-o încăpere aflată sub tribuna oficială a Stadionului Giuleşti, dar, cînd a fost ziua Rapidului, şefii clubului ne-au spus că ar fi bine să ne mutăm în casa de la Poiana Lacului, pe care ne-a cumpărat-o Mircea Lucescu. Casa este foarte veche şi are pereţii crăpaţi. Şi soba este la fel. Dacă nu vom face reparaţiile, iarna nu putem sta acolo. Când am făcut curăţenie, într-o cameră am găsit o pisică moartă, iar în cealaltă, un câine mort. În plus, o parte dintre geamuri erau sparte şi nu am avut bani să le schimbăm”, spunea Cristina Neagu pentru„Adevărul” în urmă cu mulţi ani. Ulterior, Roberto, sora sa Ingrid și mama lor au locuit o vreme într-o cameră a hotelului „Muntenia” din Pitești, prin bunăvoința proprietarului acestuia, Nicolae Ivănescu, înduioșat că familia fostului mare fotbalist trăiește dintr-o pensie de urmaș și alocațiile minorilor. Îţi dau lacrimile numai când te gândeşti…
Patronul cu suflet mare i-a închiriat apartament: „Problemele de acasă l-au afectat”
Salvarea cu adevărat pentru Roberto a venit de la Cristian Dima, patronul clubului Prosport Bucureşti. „El s-a implicat direct, i-a închiriat un apartament în care stă cu mama și cu sora lui. Are apartament cu două camere, în Drumul Taberei. Domnul Dima îi plătește chiria. Sunt lucruri pe care le-a făcut pentru el ca pentru copilul lui: îmbrăcăminte, școală… Și antrenorul la fel, după meciuri îi mai dă câte 50-100 de lei. Din punct de vedere sportiv este top, este destul de serios. Acum, ce face extrafotbal, este altă discuție. Având acele lipsuri și scăpări în educație, normal că e un pic în urmă cu școala. Merge, dar nu strălucește”, oftează Tudor Palade. Și continuă, oftând…
„Nu am avut prea multe discuții despre tatăl lui. El știe cine a fost, dar cum nu l-a prins foarte mult în viață, nu știu cât îl ajută să știe mai multe. Eu sper să fie conștient că asta e unica lui șansă în viață. El nu este ca alți copii, din păcate… Mama nu va putea să îl ajute, să îi ofere ceva mai mult. Nici nu mai știu dacă lucrează. A lucrat la noi la bază, dar nu mai știu exact. El primește niște bani de buzunar, bani pentru nevoile curente. Există un control, să se ducă la școală. Doar că nu poți face foarte multe pentru că nu există posibilitatea să îi ținem undeva centralizat, cum se întâmplă la Viitorul spre exemplu. Contează foarte mult ce se întâmplă acasă, unde familia trebuie să își facă datoria de familie. În cazul lui, cu siguranță a avut de pierdut din cauza asta. Acum e bine și psihic, încercăm să nu îi mai aducem aminte cum a fost. Dacă ar fi avut susținere mai mare acasă, ar fi fost mai sus și la școală, dar și fotbalistic. Este un copil inteligent, dar a deține arta comunicării înseamnă altceva. Mulți confundă inteligența cu educația. El are o inteligență motrică fantastică. Are o lovire fantastică a balonului. Tehnica lui e nativă sau dobândită de pe maidan”, afirmă şeful Centrului de Copii şi Juniori de la Academica Clinceni.
Este comparat cu Stoicikov!
Problemele din afara gazonului sunt date uitării de Roberto atunci când îşi pune ghetele de fotbalist în picioare. Talentul său este unul uriaş, iar cei care l-au văzut jucând spun despre el că seamănă la stil cu bulgarul Hristo Stoicikov. „Poate să joace oriunde în linia de mijloc. Ce e al lui, este al lui. Am fost la selecțiile pentru naționala Under 15. Din punctul meu de vedere chiar a făcut diferența. Se vede că știe fotbal, este artist. Să vedem ce vor cei de la națională. Este un «pianist» și sigur au nevoie de un jucător ca el. Oamenii din club zic despre el că seamănă cu Stoicikov. E mult spus, dar vorbim despre calitățile pe care le are. La 16 ani poate să semneze un contract de profesionist. Este urmărit deja de echipele cu tradiție de la noi. Grupa lui se antrenează doar aici, la Clinceni. Cei mai mulți dintre ei vin aici cu microbuzul pe care îl pune la dispoziție clubul nostru, doar câțiva sunt aduși de părinți. Avem trei preparatori fizici pentru toate grupele, suntem 22 de antrenori. Avem trei terenuri, vor mai fi construite încă trei. S-a aprobat și ridicarea unui hotel, a unei săli de sport. Investiția este a Primăriei din Clinceni”, a încheiat Tudor Palade.
„Cel mai mult mă durea că alţii pot să stea cu familia şi eu nu”
Timpul a zburat şi antrenamentul s-a încheiat. E momentul să discutăm şi cu actorul principal. Roberto este uşor timid când aude că trebuie să discute cu un ziarist. E firesc la vârsta lui. Apoi, se destinde şi dialogul curge natural. E atent la fiecare cuvânt pe care îl rosteşte şi încearcă să nu pară afectat de trecutul greu. Când ajungem să vorbim despre tatăl său, tânărul fotbalist cedează, iar lacrimile îi inundă ochii…
„Mi s-a părut că am jucat bine când au fost acele probe pentru România Under 15, am marcat patru goluri. A fost un nivel ridicat pentru vârsta noastră. Este o presiune mai mare pe umerii mei din cauza numelui pe care îl port, pentru că nu vreau să îl fac de râs pe tata, vreau să îl fac mândru acolo sus, pe unde o fi… Am avut o copilărie puțin mai grea, dar, după ce am plecat de la Dinamo, am ajuns la Ajax și acolo m-am pus pe picioare, am început să dau randament. Cel mai mult mă durea că alții puteau să stea cu familia și eu nu… Nu am mai ținut legătura cu Cristi Săpunaru, după ce a murit tata. Ultima oară l-am văzut la înmormântare la tata. Aveam cinci ani. Mi-a fost greu pentru că nu am avut un bărbat care să mă îndrume. Tata ar fi știut mai bine, mai ales că a fost și fotbalist… (n.a. – brusc i s-au umplut ochi de lacrimi). Putea să mă ajute mai mult cu niște sfaturi, dar am trecut ușor, ușor peste toate. Probabil că dacă era el alături, aș fi putut să fiu mai sus. Țin mult la mama și la sora mea, ne înțelegem și asta contează cel mai mult”, ni s-a spovedit, dureros, Roberto Neagu, un copil maturizat de suferință la 14 ani și 5 luni.
Idolul Budescu şi visul numit Rapid
Amintirile şi rănile lor nu sunt încă închise definitiv, dar Roberto își șterge lacrimile și privește cu multă încredere spre viitor. Unul care se anunţă a fi strălucitor, dacă va fi ocolit de ghinion în anii ce vin. Vorbind despre viitor, Roberto şi-a fixat două obiective majore: să îmbrace tricoul echipei sale de suflet, Rapid Bucureşti, şi să ajungă să joace pentru echipa naţională a României.
„Nu văd fotbalul ca pe o joacă, acum sper să mă îndrume domnul Dima. Îmi dau seama că asta este singura mea șansă să reușesc în viață. Din străinătate, fotbalistul meu preferat este Cristiano Ronaldo. Din România, mi-a plăcut foarte mult Constantin Budescu. Eu țin cu Rapidul, voi fi mereu rapidist. Eu vreau să mă ridic pe spatele meu, nu pentru ce a fost tata. Nu am vrut niciodată să spună cineva «Ăsta e băiatul lui Sandu Neagu, hai să îl băgăm!». Visul meu e să ajung să joc pentru Rapid în Giulești și să evoluez pentru echipa națională”, a declarat Roberto Neagu în exclusivitate pentru FANATIK.
Antrenorul pune presiune pe el: „Brânză bună în burduf de câine!”
Talentul nu este suficient pentru a ajunge fotbalist. Este părerea lui Dorel Stoica, antrenorul lui Roberto Neagu la juniori. Îl ţine din scurt pentru că simte că uriaşul potenţial al puştiului s-ar putea risipi din cauza tentaţiilor vârstei.
„Cred că e la vârsta la care nu conștientizează exact ce i se întâmplă. E cu capul în nori, ca majoritatea copiilor. Poate că sunt eu puțin mai exigent… Referitor la calitățile lui… Știți cum e proverbul românesc: brânză bună în burduf de câine! Nu și le arată la capacitatea maximă! Despre familie nu aș vrea să vorbim prea mult… Clubul face toate eforturile să îl susțină. Este un copil foarte bun în grupul nostru. Vorbeam cu un coleg de-ai mei despre talentul lui și am concluzionat: marcă înregistrată! Problema la el nu sunt calitățile, ci un pic mental. El ia totul în joacă, nu caută seriozitatea, nu are dorința de a fi numărul unu. El caută să joace doar din talent, deși i-am zis că nu talentul va juca și nici numele lui taică-su, ci munca! Talentul… Te vede o dată, de două ori, dar apoi lumea se plictisește de tine! Eu sper ca el să se coacă un pic și la minte. E la vârsta asta în care tot ce zboară se și mănâncă. Eu de asta și sunt un pic mai drastic, țin la seriozitatea antrenamentelor și la meciuri. Eu sunt convins că i-ar fi trebuit o mână de bărbat acasă. Mama și sora e clar că nu au niciun cuvânt de spus, iar eu ca și antrenor m-am implicat cât am putut în discuții individuale și cu el și cu familia. I-am zis că îl consider ca pe copilul meu. Pe băiatul meu nu am reușit să îl scot fotbalist, sper ca măcar pe el să pot. Ca tată nu îi pot ține locul, pot să îi fiu doar un tată spiritual, la distanță. Domnii Dima și Palade se implică și ei. Încercăm să îi dăm o educație cât mai corectă. Ar fi păcat să se irosească un asemenea talent”, susţine tehnicianul lui Roberto Neagu.
Am plecat de la Clinceni cu sentimente amestecate. Tristețe pentru destinul crud până acum cu un copil care are calități deosebite pentru a păși pe urmele unui tată dispărut dramatic de devreme din viața fiului. Bucurie că mai există oameni în fotbalul nostru pentru care acest copil este mult mai mult decât încă unul cu probleme. Cu jutorul lor, dar cu ambiția lui, poate vom vedea din nou pe Neagu în tricoul Rapidului. Nu mai poate fi Sandu, poate fi Roberto.
Fiul lui Sandu.
„Roberto a trăit vremuri când nu avea un loc stabil unde să doarmă. Mama lui îl interna în spitale ca să aibă unde să doarmă şi unde să mănânce! Apoi, l-a trimis la un centru de plasament unde stătea peste noapte”
– Tudor Palade
„Se vede că Roberto știe fotbal, este artist. Să vedem ce vor cei de la naționala U15. Este un «pianist» și sigur au nevoie de un jucător ca el. Este urmărit deja de echipele cu tradiție de la noi”
– Tudor Palade
„Din străinătate, fotbalistul meu preferat este Cristiano Ronaldo. Din România, mi-a plăcut foarte mult Constantin Budescu”
– Roberto Neagu
- 254 de meciuri, în care a marcat 93 de goluri, a jucat Sandu Neagu în Divizia A, numai la Rapid (1965-1978), cu care a câștigat un titlu de campion (1967) și două Cupe ale României (1972, 1975)
- 15 meciuri și 4 goluri are Sandu Neagu la echipa naţională, cu care a participat la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970
- 15 ani va împlini Roberto Neagu pe 22 august
sursa:fanatik.ro
Te asteptam acasa, Roberto!!
Ieri, la data aparitiei articolului, tribuna a 2-a a Giulestiul se prabusea ( la propriu! ) de dor si de durere.
Cu siguranta cel mai catastrofal cutremur al sufletelor noastre.
FzR!!
