Meciul 2 al zilei avea sa ma gaseasca (din nou!) in postura de selectioner.
Neinspirat.
Cu un unsprezece alcatuit (din spirit est-patriotic) din blondele lui Staropramen, mi-am ocupat (de fapt nu-mi amintesc sa ma fi ridicat decat cel mult pana stiti voi unde!) locul in tribuna mea VIP (parerea mea!).
Infruntarea avea sa puna fata in fata posesivii statisticilor si masina de goluri a batavilor.
Neaventurandu-ma sa pronunt numele pustilor lui Louis van Gaal (De Vrij si Martins-Indi), poate si din teama initiala ca toreadorii ii vor da cap-in cap, am creionat rapid sistemul propriu de joc. In congelatorul ce a inceput sa se dovedeasca neincapator.
Exceptie speculatia din careu a lui Diego Costa, prin care Spania a reusit deschiderea scorului, revolutia portocalie a consemnat in statistici diferente la toate capitolele:
Dublele lui Van Persie (prima reusita o bijuterie extraterestra) si Robben, alaturi de de Vrij (risc sa iau la nivel personal dificultatea pronuntarii acestui nume!) au umilit micuta campioana mondiala si uimit adversarii:
Ma opresc aici cu elogiile la adresa olandezilor, sarbatorind la km 0 al apartamentului meu, faptul ca tricolorii nostri au incasat doar cate 4 bucati. Per disputa.
Ultima umilinta romaneasca impotriva unui olandez, pare sa ramana viictoria de la Bucuresti a Rapiduletului impotriva formatiei lui Van der Vaart. De unde trag concluzia ca baiatu' asta inca sufera ;-) daca se pare ca nu este prezent la acest Campionat Mondial.
In ultima partida a serii (pentru cine a mai rezistat!), reusitele lui Alexis, Valdivia şi Beausejour, respectiv Tim Cahill, au consemnat scorul partidei Chile - Australia 3-1, meci in care elevii lui Jorge Sampaoli s-au simtit ca acasa.
Ratacind pe taramul viselor, direct in tricoul Olandei (cine mai crede ca mi-ar mai fi reusit dezechiparea?), gandesc ca ziua aceasta a castigat o candidata serioasa la titlul suprem.
Sa fie oare aceasta editia in care isi pot depasi conditia de finalista (in '74, '78 si 2010).
Vom vedea.
Ca bere e destula!
