Sau meciul mai vechii noastre cunostinte dragi (Columbia) impotriva cosmarului ultimei noastre nereusite de la un turneu final.
Sud-americanii, condusi de capitanul Yepes (probabil Pilsner, gandesc eu preocupat cu aranjarea sistemului clasic de joc si voie buna!) au parut sa destul de confortabili la debutul lor la acest CM.
Reusite lui Armero 5', Gutierrez 58' si respectiv Rodriguez 90+3 (ultimul a tinut neaparat sa-mi strice pronosticul, pe o faza de contraaatac dupa ce Samaras a irosit una din putinele sanse elene de a inscrie).
Cu putina imaginatie si mai multa bere, tribunele galbene ale stadionul Mineirao din Belo Horizonte, m-au facut mandru ca sunt columbian.
Aflat pe val, de maltz, le strig amenintator grecoteilor ca doar absenta lui “El Tigre” Falcao a facut ca proportiile scorului sa fie atat de mici.
Nu cred ca m-au auzit nici macar zeii lor. Pentru ca pe ecranul televizorului rulau ceva reclame. Nu stiu exact de cat timp. :-p
Uruguay - Costa Rica 1-3
Pe stadionul Governador Placido Castelo din Fortaleza, unde subsemnatul avea sa creada ca se afla, am tresarit la auzul formatiei campioane a continentului sud-american.
Pana si organizatorii au delegat o brigada de arbitrii din Germania (buey, astia nu vor sa mai urmeze invataturile pedagogului Nishimura !!!), tocmai pentru ca spectacolul de gala sa capete dimensiunile unei capodopere.
Insa, cum socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa (sau pentru ultrasi, de pe casa ), adversarii din Costa Rica nu au parut intimidati nici de imnul Uruguay-ului (La Patria o la tumba / Pentru Patrie sau Moarte), nici de numele celor care au incaput in formatia aliniata de catre Oscar Tabarez si nici de reusita din penalty a lui Cavani.
Reusita din 54' a lui JOEL CAMPBELL avea sa anunte dezastrul:
A fost momentul in care, imediat dupa punctul lui Duarte (nu vesnicul intarziat de pe vremea cand RAPIDul era MARE), riscand sa inghit paharul, m-am gandit ca asist la " o omenie" in care Costa Rica joaca rolul Viitorului. Vesnic mentinut artificial pe prima scena.
Contrazis de evolutia scorului, pentru ca nimic nu se poate compara cu competitia noastra mioritica decisa de comisii sau mai nou electoral, aveam sa consemnez o noua reusita a statului cu putin peste 4 mil locuitori: URENA in 84'.
Finalul partidei inseamna tresarirea de orgoliu al campionilor: Maxi Pereira primeste rosu dupa un fault dur asupra magicianului CAMPBELL (jucator al celor de la Arsenal, pentru cunoscatori).
Uruguay - Costa Rica 1-3!!!!
Anglia – Italia 1-2
Mai mult, accidentarea de ultim moment a lui Gianluigi Buffon si halucinatiile
macaronarilor aflati sub efectul junglei, pareau ingredientele potrivite pentru
o victorie a Angliei.
Ma felicit in gand pentru
pronosticul meu, desfac o bere si o sun
pe regina sa o asigur de suportul meu.
Asa cum ne-am obisnuit
insa, Italia inventeaza in momentele de cumpana cate un Salvatore de la Patria.
A fost randul de data aceasta pentru Salvatore Sirigu portarul celor
de la PSG.
Ritmul partidei a fost unul
de exceptie.
Englezii
încep mai curajoși, semn ca regina
i-a instiintat de optiunea mea, avand
trei ocazii în primele 10 minute, însă rând pe rând, Sterling, Henderson
și Welbeck se
izbesc de siguranta noului Salvatore.
In
replica Marchisio in 35’ ii asigura pe adversari ca
lucrurile nu sunt atat de usoare cum par.
Sturridge egaleaza in 37’.
Plonjonul meu de bucurie, pe gresia din bucatarie, se
dovedeste mai fericit decat cel al fizioterapeutului echipei engleze Gary
Lewin, care sufera din prea mare atasament patriotic o luxatie de glezna.
In tribune, remarc si impartasesc temerile englezilor:
Mai desfac o bere in cinstea acestor colegi
de suferinta. Oare a cata...? Arunc o privire catre pronosticul meu. Am mers pe
2-1 in favoarea englezilor.
Cameramanul nu are de lucru si imi da un
argument care ma face sa ma razgandesc:
Minutul 50, dupa un dribling superb al
lui Candreva si un déjà-vu la greseala lui Gerrad gresind copilareste, aduce
golul Italiei prin pata de culoare latina: Balotelli
Italia 2 – Anglia 1.
Pana la sfarsitul meciului mai remarc bara din lovitura libera a
lui Pirlo. Cu siguranta mingea a sarit din stadion. Ramanand ratacita in jungla
amazoniana. Oricum englezii nu mai aveau nevoie de ea. Cronometrul arata
minutul 90+3. 93 Adaug eu sigur pe raspuns! J
Coasta de Fildeş – Japonia 2 -1
Baietii
condusi de un Drgoba aflat initial pe banca aveau sa infrunte la o ora inumana
pe stadionul Pernambuco din Recife un 11 de poveste:
Si ca povestea sa fie mai interesanta ninjalaii deschid scorul
prin Honda (singurul nume ce putea fi pronuntat fara un efort intelectual)
in minutul 16.
A fost argumentul ce l-a
convins pe Drogba sa-si faca intrarea in arena.
In minutul 62.
Urmeaza
golurile lui Bony '64 si respectiv Gervinho '66.
Coasta de Fildeş – Japonia 2 -1
