Da, există, de fapt a existat, un campion mondial la fotbal din România!
FANATIK.RO vă prezintă povestea incredibilă a lui Josef Posipal, singurul român campion mondial la fotbal, născut în oraşul Lugoj.
România n-a fost niciodată nici măcar aproape să ia titlul mondial la fotbal.
Cel mai sus a fost în 1994, când Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu și ceilalți coechipieri din cea mai bună echipă națională pe care a avut-o România părăseau în lacrimi arena din San Francisco, unde Suedia ne spulberase visurile în sferturile de finală.
Sferturile de finală, primele 8 echipe ale lumii!
Ce vremuri…
Singurul român campion mondial la fotbal!
Nu-i banc! Lugoj, Lugoj, über alles!
Numai că, mult înainte de acel Everest al echipei naționale, a existat un român campion mondial!
Da, la fotbal!
Titular în finală!
Singurul român campion mondial la fotbal!
Evident, nu a reuşit asta cu reprezentativa nostră, ci s-a reorientat la timp.
Mai mult, e legendă la Hamburg, a refuzat Real Madrid şi a fost cetăţean român până la 24 de ani!
Îl cheamă Josef Posipal şi povestea lui începe la Lugoj, în 1927…
Războiul i-a hotărât destinul
Atunci se năștea într-o casă de pe malul râului Timiș, în oraşul amintit din Banatul românesc, singurul copil al familie Posipal.
Tatăl, sas, mama, cu origini maghiare.
Exact cele două naţii care i-au marcat viaţa sportivă lui Josef. Fotbalul l-a învăţat pe maidanele oraşului multietnic, dar n-a ajuns să-l practice la nivel de club la noi în ţară.
Erau şi alte vremuri, şi alte preocupări. Hitler dădea foc Europei intrând în Polonia când micul Josef avea doar 12 ani.
În plin război, în 1943, la 16 ani, graniţele făcute vraiște i-au prilejuit plecarea în Germania. Fugea să facă un ban în plus şi să-şi ajute „Vaterlandul”, luptând pe „frontul de acasă”. Adică s-a angajat într-o oţelărie tocmai la Hanovra, iar apoi într-o fabrică de armament.
„Nu te mai întoarce niciodată!”
Aici l-a prins sfârșitul războiul.
Din fericire, a avut noroc şi l-au „prins” americanii, nu ruşii. Avea 18 ani, Germania era o imensă ruină.
Şanse puţine pentru un tânăr fără bani, fără relaţii şi departe de familie.
Aşa că i-a scris mamei, spunându-i că vrea să se întoarcă acasă.
Numai că n-a reuşit, iar la o lună a găsit în cutia poştală a garsonierei de lângă fabrica de armament unde locuia răspunsul de la mama sa.
Aceasta îl implora să nu se mai întoarcă, dând dovadă de un simţ politic impecabil.
Germania era în ruine, dar cel puţin acolo nu îşi făceau de cap ruşii.
Cel puțin în Vest…
În Banat şi Transilvania începuseră deja deportările etnicilor germani spre Rusia, unde erau puşi la muncă pentru a repara ce stricase Wehrmacht-ul Führer-ului.
Fotbal printre ruine şi primul contract de profesionist
De amorul artei, se strânsese cu alţi băieţi care veniseră din Europa de Est şi formaseră o echipă.
Au jucat cât au jucat, iar apoi, pentru că banii erau puţini şi de muncă nu se prea găsea, a zis să-şi ia inima în dinţi. În 1947, a dat o probă pentru Arminia Hanovra.
L-au oprit şi a semnat primul contract din viaţă.
Era fotbalist profesionist şi, printre ruinele Germaniei, îşi găsise vocaţia.
Încet-încet, Germania de Vest îşi revenea după război prin banii pompaţi de SUA prin planul Marshall, iar cariera lui Josef începea să înflorească.
„Herr trainer, eu sunt cetăţean român!”
După doi ani la Arminia, devinse deja starul echipei.
Era fundaş central, post care era un fel de „misiune imposibilă” în fotbalul acelor ani, când toți jucau cu cinci atacanţi.
Se descurca excelent, era tânăr, iar marele Hamburg a pus ochii pe el.
L-a luat imediat şi, de aici, cariera sa a explodat. Iar în 1951, Sepp Herberger, antrenorul naţionalei, a venit special să-l vadă.
S-a uitat, a discutat cu secundul şi a zis scurt: „Îl luăm!”. După meci, l-au aşteptat, i-au zis să se pregătească de prima convocare la naţională.
Răspunsul tânărului de 24 de ani i-a lăsat mască: „Herr trainer, eu sunt cetăţean român!”. Herberger a vorbit la Federaţie şi lucrurile s-au rezolvat.
În 1951, Josef Posipal renunţa la buletinul românesc şi îl primea pe cel al Germaniei de Vest. Imediat cum s-a rezolvat cu actele, a şi debutat pentru „Panzere”, într-un meci cu Turcia, primul jucat de nemţi după război.
Şi a rămas titular.
„Minunea de la Berna” a început cu el
1954 este anul în care Posipal a urcat pe culmile gloriei. Germania de Vest era prezentă la turneul final al Campionatului Mondial pentru prima oară după război. Sentimente amestecate trezea greoaia echipă a lui Sepp Herberger chiar şi printre spectatorii din neutra Elveţie, ţara gazdă a marii competiții.
Era de înţeles după ce nemții devastaseră trei sferturi de Europă.
De aici bucuria nebună a unui stadion întreg când Ungaria, marea favorită a turneului, i-au devastat la rândul lor cu 8-3 în meciul din grupe.
Germania s-a calificat, dar nu era socotită printre echipele care să emită pretenţii.
Numai că din cenuşa umilinţei în faţa „magilor maghiari” s-a născut victoria din „sferturi” cu Iugoslavia şi incredibilul 6-1 din semifinale cu Austria.
Doar contra „plavilor” n-a jucat Posipal, fiind accidentat.
Iar apoi a venit finala.
Ungaria „omorâse” turneul, înşirând pe toată lumea pe drum, la fel cum făcuse şi cu nemţii.
Minutul 6: 1-0 Ferenc Puşkaş.
Minutul 8: 2-0 Czibor.
Posipal şi colegii săi erau deja în genunchi, iar în tribune se pregătea coroana pentru „Ungaria Mare”.
A urmat „minunea de la Berna”, aşa cum a rămas în istoria fobalului, cu golul de 3-2 al lui Rahn din final făcând „Manschaftt-ul” pentru prima oară în istorie campioană mondială, iar Posipal ridica „Zeiţa de aur” deasupra capului. Singurul român campion mondial la fotbal!
A refuzat Real Madrid şi a ajuns legendă la Hamburg
„Jupp”, cum era alinat Posipal, este o legendă la Hamburg. La „alb-albaştrii” din nordul Germaniei a jucat până în 1958, intrând în categoria legendelor clubului.
Se ataşase de oraşul hanseatic atât de tare încât în 1952, când Real Madrid, care era un club la fel de mare ca şi acum, a venit să-l transfere, a refuzat!
A jucat până în 1958 acolo, a marcat 58 de goluri (imens pentru un fundaş, chiar şi în acele vremuri!).
Iar în 1953 a fost selecţionat în echipa lumii pentru un meci de gală pe „Wembley”, contra Angliei.
Românul Josef Posipal…
Singurul român campion mondial la fotbal!
„Jupp Posipal a fost un exemplu de fair-play şi calitate umană, mult peste lumea sportului de azi” – Uwe Seeler, jucător şi antrenor de legendă la SV Hamburg și naționala Germaniei de Vest
un articol de
