Rapidulețul i-a învins (2-1) ieri chinuit ( dar, când nu-i greu! ), din nou (!) pe gorjeni, prilej de a ne bucura de primul gol în vișiniu al lui Pănoiu și un nou salt peste cap al lui Hlistei, acest Hugo Sanchez al Giuleștilor...
Vestea "cea rece", pentru noi rapidiștii, este că suntem cu toții în luna a 9-a.
Situația este una gravidă.
Drăghia a gafat copilărește, Drăghiceanu se dovedește un egoist, Rareș Lazăr parcă dorește să însemne doar sursa demiterilor de antrenori, iar în avantposturi Țâră Jr. refuză să onoreze gloria tatălui său...
Mâna caldă a nepoțelului mă strânge ușor, într-o plimbare printre aleile pe care le pășim cu grija de a nu strivi frunzele aurite de poveștile verii.
Curioasă la culme, până și toamna cea rece se încăpățânează, folosind un clișeu, să-și intre în drepturi.
- Ce înseamnă Lumina, bunule?
- Lumina e licărirea jucăușă ce ne încurajează să parcurgem drumul, oricât de sinuos, plin de spini, urcușuri și coborâșuri ar avea. Cel mai adesea noi nu o putem vedea, însă speranța că ea există acolo undeva, ne face să continuăm.
Lumina este " eterna vinovată fără vină " a Vieții.
Așa au apărut străbunii noștri, noi și tu.
O rază de soare, coborâtă printre ramuri, ne însoțea prietenoasă. Adesea parcă se înălța până la vârful nasucului cârn al micuțului meu. Răsfățându-l.
- Cum ai ales Rapidul?
- Rapidul m-a ales pe mine.
Toți prietenii copilăriei mele erau susținători ale formațiilor ce le aduceau victorii la sfârșit de săptămână, titluri la finele edițiilor de campionat.
Am fost la început, chiar împreună cu ei pe Ghencea și Dinamo.
Mi-a părut comun și rece.
- Și?
- Stră-bunicul tău m-a dus pe Republicii.
Acolo am găsit oameni simpli, calzi și Fericirea.
Cântecele și un spirit unic, în vremuri în care bucuria era strict interzisă.
- Dar copilăria nu însemnă să te mândreșți cu jucăria ta, cu bucuriile ce te fac invidiat de ceilalți?
- Eu această căldură a inocenței, am simțit-o prin darul primit de la tatăl meu. Am devenit invidiat pentru că iubeam și înțelegeam viața așa cum era ea în realitate.
- De ce ai crescut, dacă era așa de bine pe timpul copilăriei tale?
Interogatoriul micuțului mă amuză, dar mă și bucură.
Discuția devenise serioasă.
- M-am ridicat pe vârfuri cu aceeași curiozitate ca a ta, poznașule.
Vremurile gri mi-au dovedit întotdeauna că a infrunta răceala, nedreptatea și neajunsurile, înseamnă măsura credinței în poate clipele ce-mi vor încălzi cândva sufletul. Am ținut steagul sus, sau ascuns de miliție în cracul de la pantaloni, ascultat "Vocea Americii", strigat pentru " faima lui Dan Coe ", rupt bănci "pe Ștefan cel Mare" și am fost chiar amendat...
Bucuriile noastre însemnau atunci când reușeam să ne menținem în prima Ligă.
- Deci au fost și momente calde, zâmbi poznașul.
- De scurtă durată, pentru că "PCR-ul ne zvârlea la loc în <<B>> ". Deranjam. Vocea noastră nu trebuia auzită.
- Se face târziu, nu aș vrea să se îngrijoreze mami....
- Ești cu mine, nu are de ce....Iar dacă se va îngrijora, bucuria când te va afla puțin mai înțelept îi va încălzi sufletul...
Vei înțelege însă mult mai multe atunci când vei crește.
Vrei o înghețată?
- Da! Poți să-ți iei și tu bunule o cafea! Îți place caldă, nu?
- Poate să fie și rece. Pentru că atunci când nu o ai apreciezi orice.
Așa este și cu Rapidulețul.
De 7 ani rătăcim și ne căutăm drumul.
E sinuos, plin de spini, mai mult cu coborâșuri și lipsit de urcușuri, dar credem cu Speranță în faptul că în cel mai scurt timp vom zări Lumina.
Pentru că Rapidul înseamnă Lumina și Viață.
- Am ajuns acasă, la mami, nepoțelule....
- Noapte caldă, bunule!
FzR!!
