Sâmbătă Rapidulețul a zburdat pe teren, a pasat, a luptat și a părut precum o echipă. Mai puțin în minutul 93, când după o greșeală în defensivă a lui Raul Costin, oaspeții au egalat nesperat.
Oftatul nostru a scuturat parcă frunzele tuturor copacilor și ne-a amintit că toamna înseamnă și melancolie, tristetete și guturai.
Rapid II a trăit, la capătul unei partide încheiate în inferioritate, la fel de periculos în confruntarea cu Metalul Buzău.
Ultimul lucru de care să ne plângem este însă acela că trăim mereu la fel de intens.
Până la sfârșit.
De fapt trăim până la un sfârșit ce pare atât de infinit, încât acesta a ajuns să se suprapună cu noul început.
De fapt, noi rapidiștii am învățat să dăm importanță fiecărui început.
Pentru că în sfârșit nu am crezut niciodată.
FzR!!
