duminică, 11 iulie 2021

Pentru prima dată

Noi bărbații purtăm povara multor secrete ce nu le vom putea mărturisi nici măcar nouă înșine, nu?
Nu vă îngrijorați, doar îmi actualizam CV-ul și mă întrebam dacă " afemeiat " se trece la " boli" sau la " pasiuni"
Sfat:
Niciodată să nu recunoașteți nimic!! 
Nici măcar pe patul de moarte!
Pentru că noi rapidiștii tocmai am aflat că ne putem face bine!!
Noi, când ne-am dorit să uităm de multele probleme ce aprig ne-au încercat în ultimii ani, ne-am încălțat atunci fix cu pantofii care ne strângeau.
Așa am reușit!
Problemele au rămas însă până și astăzi, pentru că în după-amiaza aceasta, am cedat și am sunat-o:
- Iubi, ești machiată?
- Nu, dar de ce?
- Coboară repede în parcare, că vor unii să mă bată!
Ajuns în sfârșit acasă îi spun la fel de fierbinte precum vremea de afară:
- Ești totuși frumoasă, dar, nu ești ceea ce caut eu în momentul de față.
- Dar ce cauți, minunatule?
- O cheie de zece. Inelară.
Asta ca să-i dovedesc că și noi bărbațîi avem sentimente.
Uite, de exemplu eu chiar acum simt că aș mai bea o bere.
Am renunțat să număr a câta este...
Dar la RAPID, NICIODATĂ!
Urmează FINALA!
Campionatului European, zic.
Pentru a mă putea bucura în liniște de emoțiile proprii acestui fenomen unic, pe seară mă gândesc să-mi rog soția să-mi parcheze mașina în fața blocului.
Așa voi avea pentru prima dată în viață, 4 ore de liniște...
Nu?

FzR!!