"In septembrie 1982, pe undele postului Europa Libera, o stire dramatica lovea lumea fotbalului din tara: fostul international roman Dan Coe s-a sinucis!
El fusese gasit spanzurat in apartamentul ce-l ocupa la Koln, orasul exilului sau. Evenimentul a trecut aproape neobservat in tara, din cauza regimului politic de la acea vreme, care nu raspandea astfel de stiri. Dan Coe, fotbalist valoros, luptator, mare sufletist si prea putin dispus sa treaca peste principiile sale nonconformiste.
Era cazul tipic al omului anti-sistem. Aceasta atitudine i-a creat o viata agitata, cu multe peripetii, cu putine bucurii si destule neimpliniri. Atat in timpul vietii, cat si dupa ce a murit, ingratitudinea si uitarea si-au dat mana. Cat a fost la Rapid a simtit umilinta repetatelor indepartari din preajma echipei, aceste actiuni contribuind si ele la decizia de parasire a tarii. Cu el “nu tineau” astfel de mitocanii, el era altfel. Era un rebel, un justitiar, un orgolios, Cand insisti prea mult pe aceasta latura , pierzi. Si el a pierdut!
Dan Coe s-a nascut la 8 septembrie 1941 intr-o familie de macedoneni. N-a ajuns in fotbal din intamplare, tatal sau Duce Coe juca la Sportul Studentesc. El i-a indrumat micutului Dan, pasii spre fotbal si tot el i-a fost si primul sfatuitor. Cum Regia era prea vecina cu Giulestiul, copilul a ales Rapidul, numai asa sa-i faca tatalui in necaz…De mic evolua impotriva curentului! Cel care i-a fost primul professor, Nea Costea, s-a ocupat de Dan si timp de 7 ani l-a format ca jucator. Era cel mai mic, avea doar 11 ani si juca deja la grupa 13-14 ani, iar la 15 ani juca foarte bine ca inaintas, pentru ca la finele junioratului sa fie retras stoper, post care l-a consacrat ca mare jucator. N-avea inca 20 de ani cand a debutat la prima echipa a Rapidului. Era drept, orgolios nu suporta bataia de joc. Daca antrenorul de atunci era mai slobod la gura cu ceilalti jucatori, cu el nu-si permitea. Octavian Nita, unul dintre colegii lui de echipa povestea: ”Avea o viziune occidentala asupra sportului si a vietii, era iubit de toti coiechipierii si temut de toti adversarii. In teren luptra ca un leu, jocul lui era unul barbatesc dar niciodata peste, un exemplu de daruire la meciuri si antrenamente.” Aceste calitati l-au impus ca lider al Rapidului, echipa care a castigat in 1967 primul ei titlu de campioana, iar legat de acest eveniment, se cunoaste si un episod hazliu, generat de Dan Coe, cel care, cu glumele sale era un permanent mobilizator de energii si un stimul pentru colegi. Un astfel de moment s-a petrecut si in timpul deplasarii cu autocarul spre Ploiesti, pentrul meciul decisiv din ultima etapa impotriva Petrolului Era stiut faptul ca jucatorii echipei aveau o superstitie, daca in ziua meciului le iesea in cale un cortegiu mortuar, echipa va castiga. La un moment dat acest lucru se intampla si Dan sare in sus si striga, “Mortule, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, azi vom castiga!” Echipa n-a castigat, a facut doar 0-0, scor suficient cat sa le asigure giulestenilor obtinerea ravnitului titlu de campioana, fapt ce i-a facut pe multi dintre suporteri sa vina pe jos pana la Bucuresti.
Evolutiile sale foarte bune de la echipa de club, au atras atentia antrenorilor echipei nationale si in 1964 prinde …cursa de Tokyo, adica merge la Jocurile Olimpice, un vis implinit. N-avea sa fie tocmai cum visase, pentru ca in Japonia nu va juca niciun minut, clanul dinamovist Nunweiller, tragea toate sforile si el a fost victima acestor masinatiuni. Primele frustrari se instalasera in sufletul sau, dar muncea si mai mult si spera sa-l faca pe Angelo Niculescu sa nu-l rateze si el pentru preliminariile campionatului Mondial din Mexico’70. Joaca in acele preliminarii si impreuna cu Dobrin sunt cei mai buni oameni ai nostri. Memorabile raman prestatiile lui din meciurile cu Portugalia si Grecia, cand, la primul, l-a avut adversar direct pe faimosul Eusebio si acesta n-a miscat, iar la meciul cu Grecia lui Domazos, a fost cel mai bun de pe teren, iar la sfarsit, cand bucuria era imensa, el s-a urcat pe tunelul de acces in teren si in acest fel a parasit incinta. El era altfel!
Recompensa calificarii era “uriasa”, 6000 de lei! Ce mai conta, important ca megea la Campionatul Mondial.
Ce a urmat in Mexic poate constitui inceputul declinului. Neagreat pentru ideile sale nici de autoritati si nici de selectioner nu a jucat deloc la Mexico ’70. La fel ca si Dobrin. Ei doi, care contribuisera decisiv la calificare! Doar Angelo stie ce si cum! Si clanul dinamovist din care si selectionerul facea parte…asa ca, e simplu , nu?!
Incep sa apara dezamagirile in lant, Rapidul, tot mai capricioasa, incepea naveta A-B, iar el pierde si postura de rezerva la nationala si-i incolteste in minte sa iasa afara. Reuseste un transfer surpriza pentru acei ani, in Belgia, la Anvers. Nu s-a acomodat, a crezut ca era vorba doar de fotbal, dar avea sa inteleaga repede ca diferentele erau de mentalitate, crez, aspiratii. In paralel urma si scoala de antrenori de la Koln, iar dupa doi ani pe meleaguri straine revine la Raidul sau drag, Dar Rapidul nu-l mai iubea. Ca a fost soarta, ca au fost pure intamplari sau doar “indicatii pretioase”, nu mai conteaza, important e ca Tache Macri nu l-a mai vrut ca jucator, iar urmatorul venit, Marin Barbulescu l-a refuzat si ca jucator si ca antrenor secund. La fel si Bazil Marian mai tarziu. Disperarea l-a ajuns, l-a cuprins, l-a coplesit. El, cel mai sufletist dintre visinii se vedea eliminat, izolat, parasit.
Ce putea sa faca? A plecat jucator la Siderurgistul Galati, Teasca tocmai ii promovase in prima divizie. Leul inca mai putea, dar in sinea lui era incontinuu nemultumit. Vrand-nevrand ajunge sa joace unde nu s-ar fi gandit vreodata, la Sighet, se intoarce pentru scurt timp la Galati , ca secund, nu-si gasea locul si revine la Bucuresti. Rapidul, inca o data, nu-i mai ofera nimic, doar Ministerul Transporturilor il angajeaza, la un birou, departe de fotbalul lui drag. La inceputul anilor ’80, gandul plecarii definitive din tara ii incolteste tot mai mult in minte. Dar era el oare pregatit pentru asa ceva? El, marele sufletist, deschis, jovial, el nonconformistul, el cel atat de puternic, avea acum slabiciuni, indoieli, momente de cumpana. Oricum, stia ca aici nu mai putea trai si sentimentul libertatii, l-a ajutat sa ia hotararea. A solicitat o viza turistica sa mearga la fosta echipa, a primit-o si a plecat. Definitiv. N-a ajuns niciodata la Anvers, a ramas in Germania si s-a stabilit la Koln. A crezut din nou ca se va acomoda, dar nemtii erau altfel.
Cauta ceva de lucru. O vreme, postul de radio Europa Libera i-a oferit posibilitatea sa vorbeasac deschis despre ce era in lagarul comunist de unde tocmai fugise. Interviurile sale au fost toate niste strigate de durere, o durere inabusita atatia ani de un sistem crud.
Amintiri , intamplari, mizerii, nedreptati traite ca cetatean dar si ca sportiv, toate i-au venit atunci in minte. Tot pe calea undelor a dezvaluit si marele secret al familiei, tatal sau, simpatizant legionar, suferise chinuri groaznice in temnitele comuniste si dupa cum spunea el “ajunsese de la un urias de 100 de kg la numai 50.”
Toate aceste declaratii nu putea fi trecute cu vederea de autoritatile romane, care incercau sa-l tempereze intr-un fel. Foarte ciudat, acestea elibereaza pasapoarte pentru sotia si fiica sa, astfel familia era reunita. Cu toate acestea, Dan nu se mai intelegea nici cu sotia sa la fel ca inainte, atmosfera devenea tensionata, iar el nu-si mai gasea locul. A cata oara?
N-a mai rezistat. S-a sinucis in 1982. Brusc, fara nicio explicatie. A fost gasit spanzurat de clanta usii apartamentului sau din Koln. In acea vreme se spunea ca el si-a pus streangul si Securitatea a tras scaunul! Dupa el au ramas atunci o piatra tombala in Cimitirul Sudfriedhof din Koln, o familie indurerata, o mama bolnava la Bucuresti si 41 de selectii in echipa nationala de fotbal a Romaniei. Imnul tarii s-a cantat si pentru stoperul cu numarul 6, Dan Coe, un mare fotbalist caruia nu-i placea sa se alinieze, sa fie “in rand cu lumea”, el era altfel, un razvratit si un nesupus, se alinia doar la imn!
Fotografia il reprezinta pe Dan Coe, intervievat de celebrul comentator Nicolae Soare, dupa meciul decisiv impotriva Greciei din 1969, meci contend pentru preliminariile Campionatului Mondial Mexico’70."
Text: Clement Peter – FREEJOURNALIST.EU
