Despre Emil „Nichi” Dumitriu se spune că a fost sarea din bucatele Rapidului. Era un jucător de mare fineţe, un vrăjitor al balonului, care apela adesea la pasa cu călcâiul pentru a ridica tribunele în picioare. Cu Nichi Dumitriu în atac, Rapid a câştigat primul titlu de campionă, cel din 1967, fapt care l-a aşezat definitiv în inima suporterilor giuleşteni. Nichi este cel mai mare dintre cei trei fraţi Dumitriu, ceilalţi doi, Dumitru „Ţiţi” Dumitriu şi Constantin Dumitriu fiind sub el ca valoare fotbalistică. Nichi trăieşte de ani buni în Grecia, dar urmăreşte destul de atent ce se întâmplă în România. Cum aţi ajuns să vă stabiliţi în Grecia? M-am căsătorit cu o grecoaică. Din cauza asta, când pleca echipa în străinătate eu mă duceam până la aeroport şi acolo îmi trăgeau scara de la avion. Şi atunci dacă am văzut că nu-mi dau drumul, am depus actele, şi în 1987 am venit aici După Revoluţie nu v-aţi gândit să vă întoarceţi acasă? Am vrut să ne întoarcem în România, dar încă aşteptăm vremuri mai dulci. Ce vă place atât de mult în Grecia? În primul rând îmi place clima. Îmi plac şi oamenii, sunt la fel ca şi noi, oameni primitori, săritori. Clima este extraordinară, mai ales după ce depăşeşti o vârstă. De când sunt aici, de 25 de ani, nu mi-au mai îngheţat picioarele şi mâinile niciodată. De ce aţi renunţat la antrenorat? Am fost antrenor la o echipă din liga a IV-a. Cel care mă plătea, patronul, era şi jucător, în echipa. Şi l-am bagat eu vreo 3 meciuri, dar cam mâncam bataie, 3-0, 4-0. Atunci i-am zis, să mai stea puţin… şi uite aşa am câştigat 8 meciuri la rând fără el. Iar când mai erau erau 5 etape şi erau puncte suficiente ca să scape, omul a venit la mine şi mi-a mulţumit pentru servicii. După aia a vândut toate meciurile, m-a dat afară şi asta m-a determinat să renunţ la antrenorat. Păi şi de atunci cu ce v-aţi ocupat? Cu mai nimic. Noroc cu soţia care e profesoara la un liceu. Aţi apucat să strângeţi bani ca fotbalist? Nu. Cât era o primă la un meci câştigat? Puţin, vreo 7 euro în banii de acum! Sunt pensionar, din 2003 în România, şi aici din 2007. Cum e viaţa în Atena? E frumoasa. Dar ziua începe noaptea. Cu cine ţineţi legătura dintre foştii elevi? Mai vorbesc cu Lupescu. Când mai veneam în ţară cu el mă mai întâlneam, mai beam o bere pe la bariera Vergului, cu teo codreanu m-am vazut când a fost o sărbătoare acum 5 ani. Şi cu Rică m-am întâlnit, dar pe el îl văd mereu pe la televizor cu showurile lui.
Nu vă e dor de Giuleşti? Dacă n-aş avea probleme cu piciorul, mâine m-aş urca în avion. Mi-e dor şi de fraţi şi de prieteni, şi aş vrea să merg pe Giuleşti să văd şi eu echipa care e condusă acum de Viorel Moldovan. Îi urmăresc tot timpul la televizor. Bine că nu trăieşte Valentin Stănescu, cred ca ar muri a doua oară, dacă ar vedea ce s-a întâmplat la Rapid. Dintre actualii jucători cine vă place? Ioniţă e bun, e ambiţios, are tehnică bună. Pancu, daca joacă şi la vârsta asta înseamnă că e meritul lui şi numai al lui. A avut super executii, a dat 2 goluri la Iaşi extraordinare, dar acum e altceva. Dacă avea mingiile cu care jucam noi, nu ajungeau şuturile lui până la poartă. Pe Copos îl cunoaşteţi? Ne-am întâlnit la un eveniment. A venit şi a dat mana cu unul cu altul, a dat şi cu mine. Şi unul i-a zis el e Nichi Dumitriu, dar săracul nu ştia cine sunt, că el nu prea a avut treaba cu fotbalul.
S-a vorbit la un moment dat că v-ar fi ofertat să veniţi la Rapid. Acum 7-8 ani, cand era antrenor “câine rău”, Dulaul, adică Hizo. M-a chemat, era preşedintele clubului, Zotta, care mi-a fost jucător la Tehnometal. M-a întrebat dacă vreau să ajut, să fiu un fel de coordonator, să vorbesc cu Hizo, să mă duc să urmăresc jucători, să vad echipa cu care urmează să joace Rapidul,. Am zis, cum să nu, doar e vorba de Rapid. Şi? Şi au zis că mă plătesc. Cât? 100 de euro. Hai noapte bună! Am plecat! Cine v-a facut propus asta? Zotta, saracul, băiat cu bun simţ. Mi-a şi zis, mi-e şi ruşine nea nichi să-ţi spun cât îţi oferim…Păi 100 de euro nu-mi ajungeau nici pentru benzină să mă duc să văd 3-4 meciuri. Asta a fost ultima mea legătură cu Rapidul. Zotta cum era ca fotbalist? Jucător tehnic, dar n-avea vână. Era exact cum vorbeşte, fără vână. Cu fratele Ţiţi aţi avut meciuri? Ţiţi a fost un antrenor mai bun ca mine, aşa cum eu am fost un fotbalist mai bun decât el. Prima oară când ne-am întâlnit, el era militar la Târgu Mureş şi maică-mea era acolo. Ea mi-a zis: Maică, să nu-i baţi pe Tg Mureş, să ia şi Ţiţi prima de joc. Era 300 de lei. Dar i-am bătut, 1-0, şi am dat eu gol, apoi i-am dat lui maică-mea 300 de lei. Cum a fost când aţi salvat Steaua de la retrogradare? Steaua e singura echipă pe care nu pot să o mai sufăr. De la ce s-a întâmplat în 1964. Ei erau atunci pe penultimul loc, la re retrogradare, iar dacă noi îi băteamm, mai aveau un meci şi cxădeau în B. Şi a venit Dumitru popescu, prieten bun cu mine. Bă Nichi, hai să facem egal, ca să nu retrogradăm, şi luni, la baie, că noi ne vedeam lunea la baia comunală, vă dăm prima noastră, câte 300 de lei de om. Zic, ok. Vine meciul 1-0, 1-1, 2-2, mai erau câteva minute şi mai dă Constantin un gol, 3-2. Am zis nicio problemă, ne-au bătut, aia e, erau siguri de salvare. Ne ducem noi luni la baie, toţi înghesuiţi acolo, aşteptând banii şi nu vine niciun stelist. N-au mai călcat vreo trei luni pe acolo. Dar meciurile cu Dinamo cum erau? Erau tari. Ţi atunci se făceau faulturi, că erau câinii roşii, mâncau pâmântul fraţii Nunweiller. Dar pe mine nu m-au lovit niciodată. Ziceau: Pe Ionescu dacă-l prind îl omor, pe Nichi nu, că e bijuterie.
De ce n-aţi avut mai multe meciuri la naţională? Ghinion ca al meu nu cred să fi avut prea mulţi fotbalişti. La 25 ed ani, când am luat campionatul, în 1967, am fost depistat cu probleme pulmonare. Am stat 3 săptămâni în spital, un an jumătate pe tuşă şi m-am îngrăşat 10 kg şi nu mi-am mai revenit la forma dinainte. Care e cea mai frumoasă amintire din fotbal? Când am luat campionatul cu Rapid şi un turneul UEFA de juniori din 1962, câştigat de noi la Bucureşti, echivalentul Campionatului European de junior sub 19 ani. Am jucat pe 23 August cu 80.000 de oameni în tribune, dintre care 10.000 erau ţărani, aduşi special de Partid pentru a sărbători colectivizarea, şi la final Gheorghiu Dej ne-a invitat să ne premieze. Am băut un pahar de şampanie şi el a întrebat Bă, care e Dumitru? Nu ştia de Dumitriu. Eu sunt. Băi, să-I baţi pe toţi, dar pe turci să-I baţi cel mai tare. Avea el ceva cu turcii, de la istorie cred. Din Liga I ce jucători vă plac? Sânmărtean ăsta îmi place mult de tot. Păcat că n-a jucat la o echipă mai mare, îl urmăream aici la Panathinaikos. Are o tehnică excelentă, conduce mingea cu uşurinţă şi nici nu se uită când dă pasele. Aduce cu Dobrin, ca eleganţă. Mi-a mai plăcut Adrian Cristea, dar ăsta joacă când are chef. S-a dus la Steaua să fie rezervă. Păi dacă mă duc undeva, mă duc să joc, nu să stau pe bancă. Păcat de el. “Cel mai mare regret al meu este că n-am mers la Mondialul din 1970. A plecat Sandu Neagu în locul meu” “Cei mai mulţi dintre greci îţi lasă barbă pentru că le e lene să se radă. E o durere pentru ei să se bărbierească la două zile” “Cu mine, ca stil de joc, a semănat Marcel Răducanu. Mă uitam la el cum îi urca pe nemţi pe garduri, era o încântare să-l vezi jucând”
Emil Nichi Dumitriu
Data naşterii: 5 noiembrie 1942
A jucat la : Locomotiva Bucureşti, Progresul, Jiul Petroşani, Viitorul Bucureşti, Rapid,
Steagul Roşu Braşov, Dinamo şi Chimia Rm. Vâlcea
Meciuri/goluri în Liga I: 235/68
Selecţii/goluri la naţională: 7/3
de Iulian Anghel - sursa Adevarul
FzR!!
