Aş fi putut să scriu o poveste minunată
despre Rapid. Încărcată de simboluri, udată cu lacrimi, zvântată pe sârma din
gura potcoavei, unde-şi întindea Rică chiloţii la uscat, după antrenament, în
adierea luminii, când se ridica soarele peste tribuna-ntâi.
Aş fi putut fi atent la echilibru: cât suflet, câtă poantă, câtă aroganţă, câtă autoironie bag în poveste. Să nu fie prea multă sare; nici prea puţin piper. Să fie ca la un deget de „patină”, fum de cărbune, abur încins, o „tornadă vişinie”, paşi sacadaţi de crampoane alergând peste traversele liniilor, prin dosul tribunei a doua, urmaţi de înjurăturile suporterilor aduşi la disperare; meşe de păr smulse din cap, zburând peste tribune, la fiecare gol încasat odată cu obştescul sfârşit al ultimei secunde; oftatul peluzei; leşinul colectiv al galeriei, în noaptea de poveste a finalei de Cupă cu Jiul lui nea Titi Teaşcă.
Să vin cu argumente precum Baratky, Auer, Vintilă, Rafinschi, Sipoş, Bazil Marian Filote, Andrei Rădulescu, Miky Mihăilescu, Dumitriu II, Ion Ionescu, Năsturescu, Liţă Dumitru, Răducanu, Neagu, Rada, Nico, Pancu, în sprijinul conceptului de „fotbal poezie”, de „fotbal spectacol”.
Să mai argumentez, în favoarea ideii de „fotbal antisistem”, cu rejucarea semifinalei de Cupă, cu Venus, în 1938, ordonată de ministrul de Interne şi vicepreşedinte al FRF, general Gabriel Marinescu, după ce dăduse ordin să fie arestaţi patru dintre „fachirii” Rapidului.
Sau cu ordinul de expulzarea în „B”, în ziua în care Ceauşescu n-a mai suportat scandările ironice ale tribunei la adresa sa, într-o vreme în care Steaua era supervizată de Valentin Ceauşescu, Dinamo de toţi şefii Internelor, iar Scorniceştiul şi Victoria, de ofiţerul de miliţie Mitică Dragomir.
Aş fi putut, la fel de bine, să continui povestea Rapidului din locul în care a lăsat-o nea Vanea Chirilă, tatăl lui Ionuţ – omul nostru, care ne-a-ngropat la TAS. De acolo de unde zicea el că: „Rapid a fost întotdeauna una dintre primele trei echipe ale României. Împreună cu Venus şi Ripensia... Împreună cu U.T.A. şi Petrolul... Împreună cu Dinamo şi Steaua... Rapid a fost mereu un Juventus al Italiei, un Reims al Franţei, un Partizan al Iugoslaviei, un Atletico al Spaniei, un Wacker al Austriei, un Nottkoping al Suediei. (...) Acum puteţi să ne judecaţi cum vreţi. Puteţi să ne spuneţi să suntem meşteri mari doar la aprinderea paielor. Că ştim să ne poticnim la mal cu un talent fără pereche. Că suntem o echipă care nu s-a prea luat niciodată în serios (...) Vă întreb, însă, ce v-aţi fi făcut fără poznele Rapidului? Bazil Marian spunea că Nichi Dumitriu e sarea din bucatele Rapidului. Îmi daţi voie să încerc şi eu o comparaţie? Dacă da, atunci vă rog să recunoaşteţi că Rapid este un greiere care cântă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decât este...”. Poate mai curat, mai frumos, mai adevărat.
Dar ce să mai adaugi la cele scrise de nea Vanea?! De ce să mâzgăleşti, încă o dată, povestea Rapidului, cu ipocrizia şi laşitatea unor personaje anacronice, ca Sandu şi Dragomir – doi şefi de paie, care, după ce au organizat „blatul” de promovare, ameninţând Rapid şi Chiajna că vor fi sancţionate în caz de neparticipare la baraj, au amuţit trezindu-se cu „ordinul” TAS, la fel de ilegal, pe masă?
Ce să mai încarci povestea scriind că TAS, FRF şi Liga au organizat, ordonat şi acceptat un şir de ilegalităţi? De ce, potrivit regulamentelor – retrogradate fiind pe criteriul sportiv şi financiar -, Rapid şi Chiajna n-au fost lăsate să-şi vadă de drumul lor, în „B”, iar „A”-ul să fi început cu 17 echipe? Pentru că era „naşpa” la bani?Şi cum de-şi mai permite Mitică Dragomir să ameninţe Rapidul cu desfiinţarea, dacă acesta îşi va urmări dreptatea în instanţă? În ce Africă trăim?! Ce fotbal poate fi acela în care doi indivizi, care se luptă cu legea la baionetă, conduc ostilităţile desfiinţând echipe-simbol ale campionatului – Timişoara, Craiova, Rapid; în cazul Craiovei dovedit ilegal - pentru faptul că fiecare dintre ele încearcă să pună capăt fărădelegii din acest sport?!
Cât despre Ionuţ Chirilă, aş fi putut spune că-l respect la fel de mult ca şi pe tatăl său, în măsura în care ar fi avut tăria de a fi corect: „Mulţumesc domnu’ TAS – să fi spus. Dar ordinul dv nu-i corect! Chiajna este la fel de retrogradată ca şi Rapid. N-a fost în stare să adune destule puncte ca să rămână în Divizie, aşa că, nici pe noi nu ne îngraşă pomana voastră!”
Aş fi putut fi atent la echilibru: cât suflet, câtă poantă, câtă aroganţă, câtă autoironie bag în poveste. Să nu fie prea multă sare; nici prea puţin piper. Să fie ca la un deget de „patină”, fum de cărbune, abur încins, o „tornadă vişinie”, paşi sacadaţi de crampoane alergând peste traversele liniilor, prin dosul tribunei a doua, urmaţi de înjurăturile suporterilor aduşi la disperare; meşe de păr smulse din cap, zburând peste tribune, la fiecare gol încasat odată cu obştescul sfârşit al ultimei secunde; oftatul peluzei; leşinul colectiv al galeriei, în noaptea de poveste a finalei de Cupă cu Jiul lui nea Titi Teaşcă.
Să vin cu argumente precum Baratky, Auer, Vintilă, Rafinschi, Sipoş, Bazil Marian Filote, Andrei Rădulescu, Miky Mihăilescu, Dumitriu II, Ion Ionescu, Năsturescu, Liţă Dumitru, Răducanu, Neagu, Rada, Nico, Pancu, în sprijinul conceptului de „fotbal poezie”, de „fotbal spectacol”.
Să mai argumentez, în favoarea ideii de „fotbal antisistem”, cu rejucarea semifinalei de Cupă, cu Venus, în 1938, ordonată de ministrul de Interne şi vicepreşedinte al FRF, general Gabriel Marinescu, după ce dăduse ordin să fie arestaţi patru dintre „fachirii” Rapidului.
Sau cu ordinul de expulzarea în „B”, în ziua în care Ceauşescu n-a mai suportat scandările ironice ale tribunei la adresa sa, într-o vreme în care Steaua era supervizată de Valentin Ceauşescu, Dinamo de toţi şefii Internelor, iar Scorniceştiul şi Victoria, de ofiţerul de miliţie Mitică Dragomir.
Aş fi putut, la fel de bine, să continui povestea Rapidului din locul în care a lăsat-o nea Vanea Chirilă, tatăl lui Ionuţ – omul nostru, care ne-a-ngropat la TAS. De acolo de unde zicea el că: „Rapid a fost întotdeauna una dintre primele trei echipe ale României. Împreună cu Venus şi Ripensia... Împreună cu U.T.A. şi Petrolul... Împreună cu Dinamo şi Steaua... Rapid a fost mereu un Juventus al Italiei, un Reims al Franţei, un Partizan al Iugoslaviei, un Atletico al Spaniei, un Wacker al Austriei, un Nottkoping al Suediei. (...) Acum puteţi să ne judecaţi cum vreţi. Puteţi să ne spuneţi să suntem meşteri mari doar la aprinderea paielor. Că ştim să ne poticnim la mal cu un talent fără pereche. Că suntem o echipă care nu s-a prea luat niciodată în serios (...) Vă întreb, însă, ce v-aţi fi făcut fără poznele Rapidului? Bazil Marian spunea că Nichi Dumitriu e sarea din bucatele Rapidului. Îmi daţi voie să încerc şi eu o comparaţie? Dacă da, atunci vă rog să recunoaşteţi că Rapid este un greiere care cântă mereu iluzia că fotbalul nostru ar putea fi mai bun decât este...”. Poate mai curat, mai frumos, mai adevărat.
Dar ce să mai adaugi la cele scrise de nea Vanea?! De ce să mâzgăleşti, încă o dată, povestea Rapidului, cu ipocrizia şi laşitatea unor personaje anacronice, ca Sandu şi Dragomir – doi şefi de paie, care, după ce au organizat „blatul” de promovare, ameninţând Rapid şi Chiajna că vor fi sancţionate în caz de neparticipare la baraj, au amuţit trezindu-se cu „ordinul” TAS, la fel de ilegal, pe masă?
Ce să mai încarci povestea scriind că TAS, FRF şi Liga au organizat, ordonat şi acceptat un şir de ilegalităţi? De ce, potrivit regulamentelor – retrogradate fiind pe criteriul sportiv şi financiar -, Rapid şi Chiajna n-au fost lăsate să-şi vadă de drumul lor, în „B”, iar „A”-ul să fi început cu 17 echipe? Pentru că era „naşpa” la bani?Şi cum de-şi mai permite Mitică Dragomir să ameninţe Rapidul cu desfiinţarea, dacă acesta îşi va urmări dreptatea în instanţă? În ce Africă trăim?! Ce fotbal poate fi acela în care doi indivizi, care se luptă cu legea la baionetă, conduc ostilităţile desfiinţând echipe-simbol ale campionatului – Timişoara, Craiova, Rapid; în cazul Craiovei dovedit ilegal - pentru faptul că fiecare dintre ele încearcă să pună capăt fărădelegii din acest sport?!
Cât despre Ionuţ Chirilă, aş fi putut spune că-l respect la fel de mult ca şi pe tatăl său, în măsura în care ar fi avut tăria de a fi corect: „Mulţumesc domnu’ TAS – să fi spus. Dar ordinul dv nu-i corect! Chiajna este la fel de retrogradată ca şi Rapid. N-a fost în stare să adune destule puncte ca să rămână în Divizie, aşa că, nici pe noi nu ne îngraşă pomana voastră!”
Dar n-a spus-o. Păcat.
