Ion Costea: Baratki e cel mai mare jucator roman pe care l-am vazut!

Ion Costea a făcut parte din marea echipă a Rapidului, care a dominat Cupa României în anii `30.
S-a ocupat apoi de munca cu tinerii fotbalişti, fiind primul antrenor emerit din România şi crescându-i, printre alţii, pe Puiu Ionescu, fraţii Dumitriu, Manea, Dumitru, Neagu.

 

Sport365: Cum aţi început să cochetaţi cu fotbalul?

În 1935, jucam la CFR Cluj în Divizia B şi evoluam în zonă, pe la Bistriţa, pe la Satu Mare, ne dădeau şi nouă câte un pachet de tutun.

 

Sport365: Cum aţi ajuns la Bucureşti?

Eram tehnician la gara din Cluj, dar am vrut să vin la Bucureşti. M-am suit în tren într-o sâmbătă cu Rǎşinaru, care juca half-centru – „Roşu", cum îi ziceau prietenii - aveam bilete gratuite ca angajaţi ai cǎilor ferate, şi am plecat la Bucureşti.
Eram copii proşti pe vremea aceea, ne-a fost ruşine să vorbim la stadion cu cineva, şi ne-am întors acasǎ.

 

Sport365: Şi totuşi, aţi ajuns până la urmă la Rapid!

Am mai stat vreo  două săptămâni şi i-am zis lui Răşinaru: „Măi Roşule, eu cunosc pe cineva la Bucureşti şi mergem iar acolo.", dar nu era adevărat. Am plecat din nou cu trenul şi ne-am dus pe Berthelot. Acolo era preşedintele echipei de fotbal, Constantinescu. Am bătut la uşă şi… trebuie să ai şi noroc în viaţă! Când a deschis uşa să intru, era cineva care mă cunoştea de la căile ferate, era transferat de la Cluj, şi îmi zice: „Ce faci dom’ Costea?", şi adaugă: „Răşinaru şi Costea, băieţi buni!" Ne-a transferat în Capitală cu 1.500 de lei pe lună. Când am ieşit, l-am întrebat pe Răşinaru: „Ce a zis, că ne dă 1.500 de lei pe an?", deşi înţelesesem prea bine. (râde). „Nu, Ioane, 1.500 pe lună.". Aveam 3.800 de lei de la CFR şi
aceştia erau peste salariu. Am revenit acasă, n-am spus nimănui nimic, şi a venit o hârtie, cum că Răşinaru şi Costea sunt transferaţi la Atelierele CFR Griviţa, la serviciul tehnic.

Toate CFR-urile erau în legătură, dar dominau cei de la CFR Bucureşti, Rapidul de azi. Ca şi dovadă, ne-au transferat cu uşurinţă în Capitală, atunci când au dorit, directorul general a aprobat mutarea. Clubul avea relaţii la regionalele de căi
ferate, şi după noi l-au adus şi pe Teuşan. Şi am rămas aici 72 de ani, am avut un serviciu splendid, am jucat fotbal, am antrenat, am rămas devotat clubului.Eu toată viaţa am ţinut cu toate echipele căilor ferate. Eu aş vrea să câştige  campionatul fie Rapid, fie CFR Cluj!

 

Sport365: Cum a fost la Cluj?

Pe vremuri, am jucat la România Cluj, la juniori, cu Bindea (n.r. viitoarea extremă a Ripensiei). Apoi am trecut la CFR Cluj. Acolo erau foarte mulţi ardeleni, jucau şi câţiva maghiari, dar nu am făcut niciodată caz de aşa ceva. Mulţi dinte
jucătorii români din echipă ştiau ungureşte. Trebuie sǎ recunoaştem cǎ totuşi ungurii au înfiinţat gruparea în 1907, Ardealul fǎcea parte din Austro-Ungaria la momentul respectiv, însǎ apoi echipa a fost condusă de români, aşa era pe
vremea când jucam eu acolo. Noi i-am respectat mult pe jucătorii maghiari alǎturi de care am evoluat, precum Baratki, Silaghi sau Mureşan – aşa îi spusesem noi, avea alt nume. Nu era campionat divizionar atunci, se juca pe ligi. Am evoluat în prima echipă a CFR-ului la 18 ani, iar Răşinaru a făcut-o la 16 ani.

 

Sport365: Câte finale de Cupe aţi prins la Rapid?

Şase, dar nu am jucat în toate! Din păcate, am mai fost şi accidentat.

 

Sport365: Aţi jucat şi la CFR Braşov…

In 1936 au venit la Rapid Raffinski, Baratki, Mişu Lengheriu. Raffinski era un jucător de clasă, cu vreo 10 ani mai mare ca mine. Nu mai prindeam echipa, şi am mers la conducere şi le-am solicitat: „Nu vreau să stau rezervă aici, împrumutaţi-mă la CFR Braşov." M-au dat, dar eu veneam şi mă pregăteam în Bucureşti, nu am făcut niciun antrenament acolo! Eram mijlocaş, jucam mai bine decât toţi ceilalţi, şi m-au lăsat în pace.

Eram singurul român de acolo. Mai era unul singur, dar nu prea juca… Cu ungurii mă înţelegeam în română, toţi ştiau sǎ vorbeascǎ! La Braşov am stat doi ani şi am jucat în Divizia B. Ne-am confruntat cu Ripensia într-un meci, care avea drept echipieri pe Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay şi l-am reîntâlnit şi pe Bindea! L-am ţinut aşa de bine, am jucat excepţional, n-a mişcat nimic! I-am zis: „Dacă te duci la WC vin după tine, că aşa mi s-a trasat." Atunci m-au revăzut cei de la CFR
Bucureşti şi m-au luat înapoi, pentru că mijlocaşii erau creierul echipei, iar eu eram mijlocaş!

 

Sport365: Aţi revenit deci la Rapid, unde aţi fost coechipier cu marele Baratki…

Am avut o echipă trăsnet! Ţin minte când îi pasam balonul lui Baratki, şi el zicea nervos: „Aşa dai tu la mine?", că nu
ştia foarte bine româneşte, vorbea mai stricat. Apoi s-a terminat meciul şi a venit la mine la cabine, m-a pupat, şi a zis: „Costică dragă, la mine suflet bun. Nu spun cu răutate. Când vrei să dai la mine, uită, uită, nu vine nimeni, lasă mingea şi şutăm."

Avea o precizie nemaivăzută, şuta de 5-6 ori la rând, spunea „Dau în bară!", şi acolo dădea, şi cu stângul, şi cu dreptul.
Cred că a fost născut pentru aşa ceva! El nu avea pregătire şcolară, făcuse doar 4 clase primare şi cam atât. În 1936 a fost adus de la Crişana ca să joace la CFR Bucureşti.

 

Sport365:
A preferat să vină să joace în România după ce evoluase în Ungaria…

El jucase la Hungaria Budapesta pe la 19-20 de ani, jucase şi în naţionala lor, apoi revenise la Oradea, acolo unde se
născuse. Când s-a cedat Ardealul, în 1940, i-a venit scrisoare din Ungaria, să ină din nou acolo, am vazut-o cu ochii mei, dar a refuzat. Alţii au mers să joace la Oradea, au luat un titlu al Ungariei, dar el nu a vrut, a zis că e născut în România şi rămâne aici. Probabil l-a influenţat şi soţia lui, care era evreică, o femeie de mâna întâi. După ce el a murit, s-a recăsătorit cu un grec şi a plecat din ţară.

Baratki a murit la 51 de ani, îi cam placea să bea, fuma 40-50 de ţigări pe zi, probabil şi de aici i s-a tras. A avut însă un suflet nemaipomenit, a fost un om de o corectitudine exemplară.

 

Sport365: Care e cel mai mare jucător român pe care l-aţi văzut?

Baratki! Faţă de Dobrin, şuta formidabil cu ambele picioare, avea o detentă nemaipomenită. La fel, Hagi e mic copil pe
lângă el, dribla extraordinar, era un tehnician desăvârşit, oprea mingea şi pe deget. Iar pe lângă toate acestea, avea şi un suflet bun!

 

Sport365: De la meciurile cu Venus ce vă aduceţi aminte?

Venus era echipa oraşului şi aveau susţinere şi de la generalul Marinescu, noi eram echipa căilor ferate. Nu ne-a bătut niciodată Venus în Cupa României! Aveau echipă foarte bună pentru că aparţineau de minister şi chiar primeau bani mulţi. Din pǎcate, i-au desfiinţat după război!

 

Sport365: E adevărat că au fost arestaţi rapidişti după o victorie cu 2-1 în Cupăîmpotriva Venusului?

Generalul Marinescu a făcut multă gălagie atunci! S-a făcut din partea noastrǎ, a lui Bauer, care era conducător, o cerere de rejucare pentru că au zis că le-am dat gol din ofsaid, dar eu nu-mi aduc aminte de o arestare a unor  jucǎtori. Cred că sunt bancuri, nimic nu este adevărat. La rejucare i-am bătut cu 4-2! Era 4-1 pentru noi şi, când mai erau 10 minute, Vintilă Cossini l-a strigat pe Bodola, era la 16 metri de poartă, i-a dat pasă, şi el a dat gol.  Practic, a râs de ei.

 

Sport365: Campionatul de ce nu aţi reuşit să-l câştigaţi niciodatǎ?

Nu ştiu de ce, nu ştiu… (râde). Noi ne-am specializat în Cupe! Vintilă chiar spunea: „Ce e aia campionat? In Cupă ai pierdut, la revedere, în campionat poţi să pierzi mai multe meciuri şi totuşi să îl câştigi." Ne cam lucrau în campionat, Marinescu mai vorbea cu arbitrii, erau vremuri grele atunci. De multe ori terminam pe locul 2, dar în Cupă nu au reuşit să ne facă nimic, i-am bătut de câte ori i-am prins.

 

Sport365: Cum aţi reuşit să vă impuneţi în echipa Rapidului?

Prin 1940, Vintilă Cossini, care era student la Politehnică, s-a dus să îsi dea examenele, trebuia să termine facultatea şi
avea nişte restanţe. A lipsit de la antrenamente 2-3 săptămâni. Pe mine m-au mutat din mijlocaş stânga în mijlocaş dreapta, unde îmi plăcea mie, asa jucasem şi la Cluj. El nu a mai putut să intre în locul meu şi a plecat. Vorba lui Cârjan, să nu laşi pe nimeni să joace în locul tău, că nu se ştie dacă mai poţi să intri.

 

Sport365: Ce vă aduceţi aminte despre Cupa Europei Centrale?

A fost cea mai mare performanţă a noastră. Am jucat cu Gradjanski Zagreb şi am făcut 2 meciuri nule. Trebuia o partidă de baraj, şi s-a disputat la Subotica, deşi noi nu am vrut acolo. La rejucare, în primul minut ne-au dat gol! Şi dă-i şi dă-i, pleacă Ionică Bogdan şi egalează, intrăm în prelungiri! Arbitrul cam trăgea cu iugoslavii… A prins Mişu Lengheriu o minge pe piept, şi le-a dat un penalty! Ne-am repezit la arbitru, l-am şi înjurat. Petrică Rădulescu zice: „Eu mă duc în dreapta, dacă am noroc, bine, dacă nu…". Vine unul, pune mingea la punctul cu var, tremura, se retrage. Vine altul, tremura şi el,trage, Petrică pleacă în dreapta, ăla trage în stânga, dar pe lângă!

 

Sport365: Şi s-a ajuns la tragerea la sorţi…

Tipul care trebuia să îi reprezinte pe Gradjanski la tragerea la sorţi, cred că voia să şi aranjeze ceva, a întârziat. Cel care trăgea la sorţi a pus în pălărie, a extras, iar Bauer, care ne reprezenta, a venit de acolo strigând „Rapid, Rapid", şi am rămas în finală.

Finala nu s-a mai jucat, pentru că n-au mai vrut ungurii de la Ferencvaros. Incepuse războiul, fusese cedat Ardealul. Le-am propus să joace unde doresc ei, la Praga, la Berlin… n-au vrut!

 

Sport365: V-aţi dori să mai reveniţi în teren?

Dacă aş fi din nou tânăr, aş reveni! (râde) Şi să am mintea de acum! Baratki îmi tot spunea să gândesc pe teren să ştii cine e în stânga ta, cine e în dreapta ta! Fotbaliştii de azi nu ştiu nici măcar cine este lângǎ ei.

 

Sport365: Care este cel mai frumos moment din cariera de jucător?

Sunt foarte multe… Atâtea Cupe şi meciuri din străinătate, pe la Atena în Turcia sau în alte ţări… Ni s-a cântat imnul
naţional, a venit Regele să dea mâna cu noi, stăteam drepţi…

Apoi, sunt primul antrenor emerit din România. Clubul împlinea 50 de ani şi au trimis la federaţie o cerere prin care să mă facă antrenor emerit. Dar n-am primit nici un ban pentru asta.

 

Sport365: Se făceau aranjamente pe vremea dvs.?

Eu nu ştiu de aşa ceva, şi nu cred. Majoritatea lucram în Griviţa şi jucam din dragoste… treceam peste fostul Pod Grant, faceam antrenament, apoi beam câte o bere… Baratki spunea: „La mine nu cumpără jucători! Şi dacă ar cumpăra la mine, vă dau şi vouă… dar până acum nu am vândut niciun meci!". Nu ştiu să se fi aranjat pe vremea când jucam eu, însă după război s-a făcut!

 

Sport365:  Ce părere aveţi de galeria de astăzi a Rapidului?

Nu-mi mai place de nicio galerie! Acum se înjură, au un mod urât de a se exprima! Când jucam eu, nu era aşa, ba chiar
veneau şi femeile la stadion, iar atmosfera era net superioară. E o diferenţă mare între noi şi ei.

 

Sport365:  Aţi lucrat mai mult de 20 de ani ca antrenor la juniori…

Am avut circa 150-200 de juniori care au trecut pe la mine, dintre care: Răducanu, Puiu Ionescu, Pavlovici, Dinu, Dan Coe, fraţii Dumitriu – toţi au fost la mine. Să ştiţi că eu luam jucătorii de pe la 12 ani, pentru că mai învăţau multe şi în
faţa blocului. Nicky Dumitriu a venit la mine la 10 ani şi l-am mai lăsat acasă şi a venit după 2 ani şi deja ştia mai multe.

Se mai purtau şi pilele, veneau copii care nu aveau nici o treabă cu fotbalul, dar aveau părinţi sus-puşi. Am avut odată pe băiatul unui ministru, care nu avea niciun talent la fotbal, dar nu puteam să îl dau afară. Atunci am vorbit cu băieţii să îl bage la mijloc, să îi dea mingea printre picioare, au râs de el… până nu a mai venit. Eu nu am vrut, dar a trebuit să fac aşa! (râde)

 

Sport365:  Jucătorii de azi ai Rapidului…

Sunt băieţi buni, muncitori. Vasile Maftei nu e rău, îmi mai place şi de Măldărăşanu, care evoluează pe postul pe care eram şi eu, mijlocaş.

Eu nu mai vin la meciuri, îmi este greu să mai privesc în teren. Veneam, vindeam bilete la meciuri, şi fugeam acasă, prindeam repriza a II-a la televizor. De curând au pus numele meu casei de bilete, apare sus „Ion Costea", dar pe mine m-au scos, au adus nişte fete în loc. A fost ideea lui Copos, dar nu mă încălzeşte, de vreme ce eu nu mai sunt acolo.

Multumim, nea Costea!!!

FzR!