vineri, 11 iunie 2021

La Mulți Ani!!

 

În dimineața aceasta, în loc de apă, am pus Red Bull în cafea. După 10 minute de condus am realizat că mi-am uitat mașina acasă.
Nu sunt deloc stresat.
Azi mă simt totuși norocos...dar nu vă zic nici în ce am călcat.
Poate o fi un semn bun, mă gândesc, tot sper...la "lista aia lungă" de transferuri a lui Nico și Angelescu.
Oricum în această așteptare și-au pierdut votul meu.
- Bade, cu cine votezi?
- Poooi cu comuniștii!
- Noa, da de ce?
- Iaca, pe vremuri or venit liberalii și ne-or zis că ne fac un pod. Vezi vreo urmă de pod?
- Nu!
- Apoi, or venit pedeliștii și or zis că ne fac moară. Vezi vreo moară?
- Nu.
- Ei, când or venit comuniștii, or zis că ne iau tot. Și ne-or luat. Ăia oameni de cuvânt!!
Astăzi ar fi trebuit să sărbătorim Ziua de Naștere a Rapidului. Comuniștii în '48 s-au îngrijit însă să ne ia această bucurie transformând-o în ziua naționalizării.
Nu au reușit însă să ne împiedice 19 ani mai târziu să sărbătorim câștigarea primului titlu național din istorie.

Pentru că nu, tu stai și te întrebi acum ce alți suporteri ar fi mai așteptat un titlu 32 de ani...
Noi!!
Ăștia care ne frământăm acum în toate aceste nopți albe în care ne pulsează sângele vișiniu.

La Mulți Ani, Rapidule!!

FzR!!