Aseară, în timp ce moțăiam, Rapidulețul nu a mai avut răbdare și s-a cocoțat pe poziția a 2-a a superligii.
Să nu uităm însă că în sport locul doi este unul frustrant. Euforia este cu mult mai mare când se reușește salvarea de la retrogradare, decât dacă la sfârșitul campionatului am purta la gât medalia de argint.
Poate de aceea mulți dintre fotbaliști decid să-și dea această medalie jos, imediat ce le este pusă la gât.
Acesta este deocamdată destinul celor de la Bayer 04 Leverkusen, formația germană fără niciun titlu în Bundesliga.
Tocmai acesta este motivul pentru care răutăcioșii au poreclit "aspirinele" drept Neverkusen.
Poate nu întâmplător răbdarea celor 120 de ani de existența poate fi răsplătită chiar la sfârșitul acestui sezon.
Aseară, băieții din Neverkusen au zdrobit (3-0) farmaciștii cu mult mai bogați din Munchen și s-au distanțat la cinci puncte de bavarezi.
Păstrând proporțiile unei confruntări Bayern L.-Bayern M., aseară s-a disputat și partida CFR-RAPID.
Nu știu cât de mare pare coincidența, însă de aseară pare-se că seriozitatea, așteptarea și încrederea încep și trebuie să fie răsplătite.
Iar drumul de la NEVER la FOREVER, cu toate suferințele și poverile sale, începe să pară din ce în ce mai scurt.
De aseară Bayern Leverkusen și Rapidulețul au dreptul să viseze frumos.
Cel puțin pentru frumoasele povești ce le-au scris pentru cei ce le iubesc la infinit.
FzR!!