Andres Iniesta (34 de ani) a jucat deja ultimul său meci oficial pentru FC Barcelona, dar despărțirea pare extrem de grea pentru fostul căpitan al catalanilor.
Fotbalistul abia și-a găsit cuvintele iar asta s-a văzut, mai apoi, și din faptul că în loc să plece acasă, a preferat să stea până la 01:30 noaptea singur pe gazonul lui Camp Nou, cu luminile stinse.
De fapt, adevărata ”casă” pentru Iniesta în ultimii 22 de ani a fost chiar FC Barcelona!
” Este o zi dificilă, dar au fost 22 de ani minunaţi. A fost o mândrie şi o plăcere să apăr şi să reprezint acest blazon, care pentru mine este cel mai bun din lume.
Le mulţumesc tuturor partenerilor mei, care îmi vor lipsi, şi mulţumesc şi publicului pentru toată tandreţea şi respectul cu care am fost înconjurat aici din prima zi când am venit, pe când eram un copil.
Plec la 34 de ani bărbat în toată firea.
Mulţumesc tuturor celor care m-au rugat să rămân, voi păstra asta în sufletul meu pentru totdeauna. În încheiere, trăiască Barca, trăiască Catalonia şi trăiască Fuentealbilla (n.r.: oraşul său de origine)”, a spus Iniesta, vizibil emoționat.
La rândul său, antrenorul Ernesto Valverde a precizat că Iniesta este un stindard care a părăsit Barcelona.
”Cu toţii ne-am dori să trăim astfel de momente când plecăm de la un club.
Andres a avut una din cele mai frumoase retrageri. Momentul dintre ieşirea de pe teren (min. 82) şi finalul meciului a fost foarte emoţionant.
Mă simt privilegiat că am putut fi prezent la un astfel de meci, la fel ca toţi cei care au avut această şansă.
Este genul de jucător unic, iar cariera sa vorbeşte de la sine. El ne-a făcut să trăim fotbalul în toată dimensiunea sa”, a subliniat tehnicianul.
Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de brazilianul Philippe Coutinho, în repriza secundă (min. 57), însă rezultatul a fost mai puţin important pentru suporterii Barcelonei, care l-au ovaţionat îndelung pe Iniesta, în momentul ieşirii acestuia de pe teren, cu zece minute înainte de final.
În vârstă de 34 ani, Andres Iniesta a evoluat întreaga sa carieră la FC Barcelona, pentru care a disputat în total 674 de meciuri şi a cucerit în total 32 de trofee.
El urmează să evolueze în sezonul viitor în Japonia sau în China.
sursa: digisport.ro
22 de ani in slujba unui club.
Sau 23.
Fuentealbilla.
Sau Giulesti.
Pentru ca fiecare dintre noi exista un loc din care sufletul nu pleaca niciodata.
Sau intotdeauna revine.
Infinit.
FzR!!