Egalul la zero dintre Sporting și Benfica a făcut-o matematic campioană pe FC Porto, care încă nu a evoluat etapa aceasta, dar are deja un avantaj de 4 puncte care nu mai poate fi întrecut.
Mai are de jucat în această seară cu Feirense, acasă, și pe 13 mai la Guimaraes.
Lupta pentru locul 2 rămâne deschisă, Sporting și Benfica urmând să se dueleze de la distanță în ultima etapă, cele două având câte 78 de puncte.
Benfica joacă acasă cu Moreirense, iar Sporting la Maritimo.
"UNUL DINTRE CEI MAI INTERESANȚI TINERI ANTRENORI"
Artizanul celui de-al 28-lea titlu al lui Porto a fost desemnat antrenorul Sérgio Conceição, 43 de ani, aflat la primul sezon pe banca "dragonilor".
"Conceicao a oprit hegemonia celor de la Benfica. E unul dintre cei mai interesanți tineri antrenori din fotbal. A preluat o formație fără speranțe la titlu sezonul trecut, care a pierdut 3 jucători de valoare în vară, inclusiv unul dintre golgeteri, și care, din cauza fair-play-ului financiar, n-a putut face transferuri", scrie presa portugheză.
"NU SUNT UN ANTRENOR RELAXAT"
"E o senzație incredibilă. În primele minute nici nu-mi venea să cred. După aceea, m-am gândit la acest parcurs dificil, cu două rivale extrem de puternice, Sporting și Benfica, și cu o a treia echipă în luptă - Braga.
Le mulțumesc tuturor celor alături de care am obținut această performanță.
Nu sunt nici o persoană accesibilă și nici un antrenor relaxat.
Pun mult accentul pe disciplină, rigoare, muncă, iar noua generație trăiește un pic departe de valorile care sunt importante în fotbal, dar în același timp are și multe părți bune.
Mulțumesc familiei mele pentru susținere.
A avut de suferit din cauza felului meu de-a fi.
Eu trăiesc pentru clubul acesta.
Să separ viața mea personală de cea profesională e extrem de greu, mai ales când îl văd pe fiul meu de 3 ani cum cântă «O vreau pe Porto campioană!».
Le dedic acest titlu părinților mei... au suferit mult și cred că s-ar fi bucurat să vadă că am ajuns până aici", a spus
Conceição încheind în lacrimi interviul în direct, amintindu-și de tatăl său, care a murit într-un accident pe când el avea doar 16 ani, la o zi după ce Sérgio semnase contractul de junior cu FC Porto, și de mama sa, pe care a pierdut-o când avea 18 ani.
Porto campeão!!
Fiesta nu se putea incheia decat prin declaratiile unui campion: Iker Casillas!
sursa: gsp.ro
Despre pasiune.
Despre iubirea transmisa din tata-n fiu.
Despre respect si dragoste.
FzR!!