Luna aceasta în data de 29 o vom sărbători pe Regina Maria.
Ajunsă la vârsta de 145 de ani.
Niciodată plecată dintre noi, Majestatea Sa având aceleași origini britanice precum viața cartierului Grant, s-a născut și pentru a scrie basme.
Precum noi toți rapidiștii ce rămânem îndrăgostiți de viitor. Și de tărâmuri iluzorii.
Dar visate și așteptate cu încăpățânare.
" Chiar din copilărie eram înzestrată cu o vie imaginație și îmi plăcea să spun povești surorilor mele, iar mai târziu copiilor mei. Frumosul juca un mare rol în toate. Frumusețea de orice fel ar fi fost mă atrăgea, atât de limpede vedeam tot ce povesteam încât făceam pe ascultătorii mei să rătăcească prin locuri pustii, pe vârfuri de munți, pe lungi țărmuri de mare sau prin locuri îngrozitoare, unde se întâlneau cele patru vânturi. într-o zi mi-a spus fetița mea Elisabeta << mama, ar trebui să scrii toate astea, ar fi păcât să lași să se șteargă tablouri atât de frumoase, ar trebui să le păstrezi. Ești născută să scrii basme >>".
Așadar, la început, regina Maria a scris basme și povești pentru copii, care nu erau însă opere literare de mare valoare, dar trezeau viziuni de frumusețe și uneori emoții.
Printre povestirile mai cunoscute amintesc "Patru anotimpuri din viață unui om", scrisă între anii 1912-1913, "Visătorul de vise" scrisă în anul 1913 și dedicată fiicei sale principesa Ileana, "Ilderim"scrisă în anul 1915 și dedicată principelui Carol, "Hoții de lumina" scrisă tot în 1915 și dedicată regelui Ferdinand.
O altă povestire cunoscută "Crinul vieții", a fost prima povestire a reginei Maria care a văzut lumina tiparului.
Ediția englezească a cărții a fost tipărită la București în 1912, iar în anul următor, editura "Hodder & Stoughton".
În prefața acestei cărți, regina Elisabeta scria:"o tânăra mamă, un artist adevărat, povestind o poveste este cea mai mare bucurie din lume", în timp ce autoarea însăși spunea despre această carte:"am scris-o pentru copiii mei că un prea plin de frumusețe al inimii".
"Crinul vieții" a fost tradusă și în românește în anul 1913, de către Elena Perticari Davila și a apărut la editura Socec, fiind apoi transpusă și pe scenă de către dansatoarea americană Loďe Fuller, prietenă a reginei Maria. Iată ce scria regina în 1919 în jurnalul sau referitor la acest lucru:"Am lucrat cu Loďe Fuller și am pus la punct detaliile pentru "Crinul vieții" care urmează să-și facă debutul pe scenă în Anglia, în decembrie, regizat de Lod'e Fuller, cu participarea trupei sale de dans și a Mărioarei Voiculescu".
Cu timpul însă, regina a început să scrie și despre alte lucruri, cum ar fi descrierea unui sat, a unui peisaj, a unui apus de soare, și toate acestea, din iubirea tot mai mare pe care o avea pentru țară să."intelesei scria regina cât de adânc sorbisem în mine toate frumusețile ei, toate trăsăturile ei caracteristice, lucrurile ciudate ce deosebesc România și știam că voi fi în stare să le descriu, iar acceastă siguranță mă făcea să mă simt puternică și bogată".
Soțul ei și fiul Majestății Sale Regina Maria, Regele Carol al II-și Regele Mihai, inaugurau la data de 10 iunie 1939 stadionul Giulești.
Eveniment cu ocazia căruia vom ridica deasupra capetelor noastre și câteva halbe de bere.
Sau mai multe în caz de egal sau victorie.
FzR!!
