miercuri, 5 august 2020

Comunicat

Având în vedere apariția unor știri cu privire la situația legală a mărcilor notorii „RAPID”, legal înregistrate și folosite de către noi, facem următoarele precizări:
1.  Suntem profund revoltați de faptul că, în anul de grație 2020, Tribunalul București pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o societate care nu a fost citată, căreia nu i s-a comunicat cerere de chemare în judecată, care nu a putut depune întâmpinare și căreia nu i s-a acordat dreptul de a se apăra prin depunerea de probe și invocarea de excepții. Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost încălcat în mod flagrant – în acord cu jurisprudența reținută în cauzele Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, pct. 63; McMichael împotriva Regatului Unit, pct. 80; Vermeulen împotriva Belgiei, pct. 33; Lobo Machado împotriva Portugaliei, pct. 31; Kress împotriva Franţei (MC), pct. 74. Nu cunoaștem motivele pentru care Tribunalul București încalcă prevederile Codului de Procedură Civilă și Convenția privind drepturile omului. În sistemul de drept român nu se face justiție ”in absentia” cu încălcarea dreptului esențial la un proces echitabil. Este limpede, însă, că la acest moment drepturile noastre sunt încălcate chiar de judecătorii care trebuie sa aplice legea.
2.  Suntem în egală măsură revoltați de faptul că Tribunalul București pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o asociație care nu a fost citată, căreia nu i s-a comunicat cerere de chemare în judecată, care nu a putut depune întâmpinare și căreia nu i s-a acordat dreptul de a se apăra prin depunerea de probe și invocarea de excepții și care nici măcar nu este menționată în dispozitivul hotărârii. Astfel, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost, de asemenea, încălcat în mod flagrant.
3.  Totodată, soluțiile nedefinitive pronunțate de Tribunalul București, cu încălcarea legii, sunt surprinzătoare atât în raport de situația de fapt, cât și de prevederile legale. Apelul pe care îl vom promova va restabili ordinea de drept, iar legea va fi aplicată. Protecția drepturilor exclusive asupra mărcilor notorii ”RAPID“, dobândite în mod legal și folosite de noi, este încălcată chiar de către judecătorii care sunt chemați să aplice, dar și să respecte, legea.
4. Mărcile notorii “RAPID” au fost și rămân valabil înregistrate, iar orice încălcare de către terți reprezintă o încălcare a legii.

sursa:fcrapid.ro

La noi cele mai grele derby-uri se joacă în vacanță.

FzR!!