Raul Costin a revenit acasă, semnând astăzi un contract valabil pe un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul.
„ Sunt fericit că am revenit la Rapid după patru ani, mă bucur că fac parte din acest proiect și sper ca la finalul sezonului să reușim promovarea și să facem fericiți zeci de mii de suporteri. Orice jucător evoluează la Rapid rămâne cu echipa în suflet, pentru mine a fost o perioadă foarte frumoasă, am stat șase luni și a culminat cu o promovare, ceea ce sper să se întâmple și acum.
Îmi aduc aminte de acel meci cu Clinceni, cu 10.000 de rapidiști în tribune.
Pur și simplu, te poartă pe brațe, joci altfel, cu altă încredere, alta este dăruirea, se va simți lipsa lor”, a spus Raul Costin pentru fcrapid.ro.
Un transfer extrem de bun.
Parcă pentru a mă contrazice față de afirmațiile mele anterioare.
Tot ce-mi doresc este doar să nu am dreptate, iar Rapidulețul să ne plictisească cu milioane de motive de bucurie.
Să ne lovească sindromul Boreout, zic!!
Iar simtomele să fie cele de fericire, iubire și nebunie.
FzR!!