" Berăria Gambrinus. Pe o masă, într-un colţ, o halbă gulerată. În faţa ei, o persoană care studiază cu luare aminte fiecare client. Pare atât de familiară oamenilor (deşi se cam tem de ea), berăriei, mie chiar, şi numai o criză de amnezie mă pune vremelnic în încurcătură. Mă îndrept într-acolo, încercându-mi şansa.
- Fiţi amabil, dacă nu deranjez, se poate să...
- Ca să-l parafrazez pe admiratorul meu, Marin Preda, un rapidist când intră într-un local, tot rapidişti caută. Aţi nimerit bine.
Sunt gata să mă prăbuşesc. E chiar Nenea Iancu în persoană. Cu mustaţa lui inimitabilă, cu ochii vii, iscoditori. Nu prezenţa aceasta insolită mă intrigă (au mai simţit-o şi alţii prin apropiere), ci mărturisirea care mi s-a făcut.
- Dumneavoastră rapidist?
- Dar ce-ai fi vrut sa fiu, râmnicean-sărat? Chiar dacă aş fi întors-o eu ca la Ploieşti, la Haimanale, Radu Enescu de la Oradea, deocamdată singurul exeget care s-a ocupat de filiaţiile mele fotbalistice, mi-ar fi pus vardiştii pe urme şi m-ar fi vărsat în Giuleşti.
- Aşa că v-aţi predat de bună voie şi nesilit de nimeni.
- În locul în care-ţi trăieşte spiritul nu te predai, cel mult te redai ţie însuţi.
Mă clatin din nou. Cum îi e felul, Nenea Iancu mă priveşte amuzat. Îmi pune palma pe umăr şi mă apasă prieteneşte. Simt că vrea să-mi vorbească mai multe şi de aceea sunt numai ochi şi urechi.
Parcă glăsuieşte de pe alt tărâm, atât e de seducător. Aflu cu acest prilej că personajul lui cel mai drag, din câte a cunoscut, e Rică Răducanu, fiindcă a fost născut şi crescut întru comedie, că cea mai mare distracţie a avut-o cu prilejul meciului Rapid - Arieşul Turda, că Tudorică, gornistul, e una şi aceeaşi persoană cu Conu Leonida, ca de l-ar fi cunoscut cu un ceas mai devreme pe Fănică Ţâră, l-ar fi eliminat în favoarea sa pe Fănică Tipătescu din "O scrisoare pierdută", fiindcă un partener mai chipeş pentru Zoe nici că ar fi existat, că "D'ale Carnavalului" e sută la sută ceferistă, că de sub Grant şi-a recrutat dandanachii, caţavencii, brînzoveneştii, farfurizii şi efimiţele ca şi pe toţi aceia care au încurcătura în sânge şi culoarea în vorbe. "Dacă v-au obosit comediografii - citez din memorii - aveţi, în schimb, personaje comice cu duiumul care vă fac viaţa mai lungă şi sărbătorile mai umflate". Dar câte nu mi-a zis Nenea Iancu! A prezentat un tabel cu cei mai de vază rapidişti, prezenţi în topul clasicilor universali. Iată doar câţiva care cotizează (cu duhul) pentru clubul Rapid: Rabelais, Swift, Ilf şi Petrof şi mai tinerii lor afiliaţi, Ion Lilă şi Mara Nicoară. A pariat că nu putem retrograda, fiindcă un campionat fără Rapid e ca ţărmul mării fără aerosoli, a promis că nu va părăsi niciodată galeria giuleşteană, pentru că de şi-ar pierde şi ea hazul - singurul dar natural care nu poate fi smuls de nimeni - şi-ar pierde şi fotbalul rădăcinile în istorie, a nădăjduit că viitorul mare comediograf nu va putea fi pe deplin validat dacă nu va lua contact cu Giuleştiul la el acasă.
Paralizat, uimit, bulversat, trecut prin tot felul de stări, mi-am revenit în cele din urmă - graţie berii, desigur - şi-am vrut să pun o întrebare încuietoare lui Nenea Iancu: prea le ştia şi le tălmăcea el pe toate. Dar, curios, m-am trezit singur în faţa altei gulerate, visând la Cupa Intercontinentală. Oare, chiar va scăpa şi-n anul ce vine Rapidul?!..."
"Rapidistul Caragiale"
de Marius Tupan
apărut în "Rapidul, eterna poveste", anii '80
"Caragiale ar fi fost cu siguranţă Rapidist"
Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regăsit întotdeauna în conştientul şi subconştientul suporterului Rapidist. O echipă atât de simplă, comică, naivă nu avea cum să treacă neobservată de Nenea Iancu sau de breasla acestuia. Şi nici nu a trecut. Rapidul a reprezentat întotdeauna o sursă inepuizabilă de fascinaţie şi inspiraţie pentru gazetari, prozatori, poeţi, politicieni şi artişti din toate ramurile. Rapidul este înnobilat de prezenţa printre suporterii săi a unor nume uriaşe, precum:
Muzicieni
Gică Petrescu - Ioana Radu - Maria Tănase
Anda Călugăreanu - Dan Grigore - Victor Socaciu
Laura Stoica - Horia Brenciu - Adrian Despot
Kamara şi Andrei (Alb-Negru)
Actori
Florian Pittiş - Constantin Tănase - Ştefan Bănică
Puiu Călinescu - Gheorghe Dinică - Ştefan Iordache
Jean Constantin - Dem Rădulescu - Nicu Constantin
Silviu Stănculescu - Colea Răutu - Mitică Popescu
Ion Băieşu - Dan Puican - Nae Lăzărescu - Ion Lucian
Horia Căciulescu - Radu Zaharescu - Horia Şerbănescu
Scriitori/Gazetari
Eugen Barbu - Ioan Chirilă - Adrian Păunescu - Fănuş Neagu
Ilie Dobre - George Stanca - Ovidiu Nahoi - Radu Cosaşu
Ilie Dobre - George Stanca - Ovidiu Nahoi - Radu Cosaşu
Radu Călin Cristea - Dan Filoti - Decebal Rădulescu
Bogdan Tudor - Lucian Ionescu - Radu Enescu
Cristian Costache - Ion Cârstea
M. Bărbulescu - Cristian Troncotă
Politicieni
Ion Iliescu - Nicolae Văcăroiu
Mircea Geoană - Constantin Dudu Ionescu
Nu mai reprezintă niciun secret faptul că Rapidiştii au harul scrierii. În ziare, în programe de meci, în cărţi, pe bloguri, în jurnale sau reviste. Peste tot Rapidului i-au fost închinate sute, mii de articole, poezii, cântece sau poveşti. Unele s-au pierdut, altele se află la loc de cinste, iar restul sunt în curs de apariţie. Mai jos veţi găsi o trecere în revistă a cărţilor închinate frumoasei echipe, dar şi a locurilor unde puteţi descoperi cum cerneala vişinie ia forma unor adevărate comori.
Cărţi Rapidiste
"Ion Ionescu - între templul Giuleştiului şi cel al justiţiei" Ilie Dobre |
"Glasul roţilor de tren" Ioan Chirilă |
"Fenomenul Rapid" Cristi Costache / Ion Cârstea |
"Lucescu" Ioan Chirilă |
"Finala se joacă astăzi" Ioan Chirilă |
"Rapid nu opreşte în gările mici" Fănuş Neagu |
"Rapid - iubire fără de sfârşit" M. Bărbulescu |
"Rică Răducanu" "O galerie nebună, nebună..." Sorin Satmari Ilie Dobre |
"Piticul şi restul lumii" George Mihalache |
sursa: http://brigadapittis.blogspot.com/
FzR!!