Am avut un coșmar noaptea trecută.
Se făcea că am decis să mă călugăresc.
Cum însă altă mănăstire nu aveam în cartier m-am dus la Mănăstirea Tăcerii.
Când am ajuns, starețul mi-a zis:
- Poți rămâne cât vrei aici la mănăstire cu o singură condiție: nu vorbești decât dacă te întreb eu. Trece un an și starețul îmi zice:
- Acum poți să spui două cuvinte.
- Pat tare!
- A, bine voi pune să ți-l schimbe.
După încă un an.
- A mai trecut un an, poți să îmi mai zici două cuvinte.
- Mâncare rece.
- A, bine o să se rezolve.
Mai trece un an.
- Ai dreptul la încă două cuvinte.
- Eu renunț.
- Asta-i cel mai bun lucru, fiindcă de trei ani de când ești aici n-ai facut altceva decât să te plângi!
Nu mă plâng.
În definitiv nu a trecut decât un singur an. Fără Rapid pe stadion.
Încerc să mi-l scot din cap, printr-o operație.
- Doctore! Cine o să mă opereze??
- Un student din anul 4...lipsă de personal...!
- Și dacă o să greșească??
- Stai liniștit...îi dau nota 4 la examen!
Renunț evident...
Aș vrea totuși, însă să pot croșeta o pătură care să miroasă a tine, și când mă învelesc cu ea să-mi țină și de cald, dar și de atâta dor de tine...
Rapidule!
FzR!!
