Astăzi îl sărbătorim pe Magul Poeziei Românești.
Spirit romantic prin excelență, întâiul ce a înțeles destinul geniului nefericit, asimilat și transformat în simboluri lirice proprii filozofiei shopenhauriene spiritul solitar până la limita sacrificiului pentru atingerea unui ideal, Mihai Eminescu al nostru reprezintă și va reprezenta drumul din finit către infinit.
Deși îl suspectez că-i susținea pe cei de la FC Botoșani, Luceafărul a fost însă cu siguranță rapidist.
Pentru că împreună împărțim același vagon în călătoria noastră spre nemurire.
La fel, nu demult, un bărbat și o femeie care nu se cunoașteau împărțeau același compartiment într-un vagon de dormit. După ce au trecut peste momentul inițial de stânjeneală, s-au intins să doarmă, el în patul de deasupra, ea pe cel inferior.
În mijlocul nopții, bărbatul se înclină spre lateralul patului, o trezește pe femeie și-i spune:
- Îmi cer scuze că va deranjez, însă îmi este foarte frig. Ați putea să-mi dați va rog încă o pătură?
Femeia se înclină și ea în lateralul patului și, uitându-se în sus spre el, îi face cu ochiul și îi spune:
- Am o idee mai bună, ce-ați spune dacă numai pentru noaptea această ne-am considera căsătoriți?
Bărbatul, încântat, e de acord, după care femeia îi spune:
- Ia-ți singur o pătură, trântor împuțit ce ești!!
Bărbatul sunt eu. Sau Eminescu.
Evident datorită faptului că nici pe mine, nici pe Eminescu nu ne-a înțeles niciodată Veronica.
Mai am un singur dor...
Sunt încă în căutarea unei persoane serioase care să vrea să se căsătorească și să construiască o casă.
Vând ciment!
Doar un singur dor pentru că mâine de la orele 14, Rapidulețul joacă împotriva celor de la AFC Odorheiul Secuiesc.
FzR!!
