În urmă cu fix doi ani, pe 13 iunie 2016, întreg fotbalul românesc era cutremurat de o veste șocantă.
Cel mai iubit club din țară, cu o istorie de 93 de ani, intra în faliment!
O parte dintre suporterii rapidiști au făcut eforturi pentru a ține în viață clubul, însă datoriile erau enorme, iar falimentul a fost inevitabil, o adevărată dramă pentru toată suflarea alb-vișinie.
Din acel moment, marea masă a suporterilor giuleșteni a devenit confuză, fiind în situația dramatică de a nu avea cu cine să țină, că doar “ dincolo de Rapid nu există viață! ”
După un an de zbucium, în care majoritatea rapidiștilor au stat deoparte, în vara lui 2017, a apărut prima urmă de speranță că Rapid poate exista din nou, în forma dorită de suporteri.
Două legende alb-vișinii, împreună cu alți rapidiști, au pus bazele proiectului Academia Rapid, proiect ce avea ca unic scop renașterea spiritului giuleștean și readucerea suporterilor la stadion.
Chiar dacă acest club a luat startul cu o mică întârziere, lotul Rapidului fiind încropit cu doar două săptămâni înainte de startul sezonului, Academia Rapid a luat-o de jos, din Liga a IV-a bucureșteană.
Drumul nu a fost ușor, a fost presărat cu multe obstacole, puse în cale chiar de alți “rapidiști”, însă acum, după un an de la acel moment, și la fix doi ani de la declararea falimentului, speranța a devenit certitudine, iar rezultatele obținute într-un timp atât de scurt sunt incredibile.
- Rapid a câștigat la pas campionatul ligii a IV-a, cu 25 de victorii, pe teren, și două remize, fără înfrângere.
- Rapid a câștigat play-off-ul Ligii a IV-a, cu trei victorii clare, din trei meciuri
- Rapid a câștigat Cupa României, faza pe București
- Rapid a învins de trei ori principala contracandidată CSA 5teaua, întotdeauna clar, remizând o dată, în tur
- Rapid a stabilit recordul all-time de spectatori la un meci din ligile inferioare din România, 36.000
- Rapid a adus în tribune cei mai mulți spectatori la un meci în sezonul 2017/2018, în fotbalul românesc, peste derby-ul din prima ligă, Dinamo – 5teaua (sau FCSB).
- Academia Rapid a evoluat pe toată durata sezonului cu sigla Rapidului în piept, dar și în culorile alb-vișiniu
- Academia Rapid a devenit Fotbal Club Rapid, o denumire pe care toți suporterii o doresc
- Rapid are în conducere și pe banca tehnică doar rapidiști
- Lotul Rapidului este format din jucători care au fost legați în diferite ocazii de clubul Rapid, foști jucători la echipa mare sau foști juniori, chiar și cei puțini, care nu au avut legătură cu clubul nostru devenind giuleșteni cu acte în regulă
- Rapid a avut de-a lungul acestui an condiții de Liga 1, având în iarnă două cantonamente, în Bușteni și Antalya
- Rapid are din nou magazin online, de unde rapidiștii își pot achiziționa non-stop produse cu însemnele clubului
- Rapid are un proiect de marketing și de social media ce îi ține în permanență conectați pe toți rapidiștii, având pagini oficiale de Facebook, Instagram și YouTube
- Rapidiștii au avut ocazia să simtă timp de un an fiorul Giuleștiului, la meciurile de pe teren propriu, înainte ca acesta să intre în procesul de modernizare, pentru campionatul european din 2020
- Rapid are un grup puternic de sponsori în spate, ce susțin financiar clubul
- Și poate cel mai important lucru, galeria Rapidului este mai unită și apropiată de echipa ca niciodată.
Toate aceste motive ne fac să mergem înainte și să ducem Rapid acolo unde îi este locul, în fruntea fotbalul românesc, și să readucem numele Rapid în Europa.
Împreună, suntem mai puternici!
#LegendaContinua
FzR!!
sursa: academiarapid.ro