Aliou Cisse este cel mai tânăr selecţioner de la Campionatul Mondial 2018, însă antrenorul Senegalului are o poveste dramatică, demnă de un film de la Hollywood.
Fostul fotbalist a trăit o adevărată tragedie în toamna anului 2002.
Pe 26 septembrie 2002, feribotul “MV Le Joola” s-a scufundat, iar 1.863 de persoane au murit în tragedie, cauzată şi de numărul prea mare de pasageri care se aflau la bord.
Printre victime s-au numărat şi 12 rude ale lui Aliou Cisse. La câteva luni după tragedie, pe când evolua la Birmingham, a participat la un meci caritabil în care au strâns bani pentru victimele naufragiului.
Cu doar câteva luni înainte, Aliou Cisse a fost căpitanul Senegalului la Campionatul Mondial 2002, când africanii au ajuns până în sferturile de finală.
În 2015, la 13 ani de la povestea dramatică care i-a marcat viaţa, fostul fundaş a fost numit la cârma naţionalei africane, iar la CM 2018 este cel mai tânăr selecţioner participant.
Aliou Cisse paraseste aceasta Cupa Mondiala culmea in urma unui criteriu fair-play.
Semn ca viata este mai mult nedreapta.
Suntem convinsi insa ca Aliou Cisse va merge mai departe, depasind si aceasta piedica.
Si in curand plin fair-play sa dovedeasca vietii ca doar povestile celor puternici raman in mintea si inimile celor din jur.
FzR!!