duminică, 10 iunie 2018

SINGURENI...împotriva tuturor


Într-un meci disputat în această dimineață, AS Singureni s-a impus categoric, 3-1, împotriva celor de la Argeșul Mihăilești, într-un meci disputat pe teren neutru, la Bolintin Deal, și a câștigat Liga a 4-a Giurgiu.
Golurile victoriei au marcate de Ilie, în minutele 12 și 16, și de Sorin Niculescu, în minutul 83. 
La meci a asistat și Dănuț Lupu, fost jucător la Rapid.
Deși a jucat în trecut, chiar și acum doi ani, la echipa giurgiuveană, acesta nu a mai evoluat pentru Singureni, ci a stat pe bancă și le-a dat sfaturi jucătorilor.
Lângă teren a fost și antrenorul Academiei Rapid, Constantin Schumacher, pentru a analiza viitoarea adversară. 
Acesta a venit însoțit de Iosif Mihai, antrenorul secund al giuleștenilor.
Barajul se va juca pe 16 și 23 iunie, în sistem tur-retur. 
Există și posibilitatea ca partida în care Singureni va fi gazdă să se dispute pe stadionul Astrei Giurgiu.
sursa: gsp.ro
Adversara Academiei nu putea fi alta decâAS Singureni. Pentru că destinul Rapidului "lucrează" prin semne. 
La capătul unui parcurs exceptional (dpdv sportiv) și la numai o zi distanta de cele 95 de Primăveri, suntem la fel de "singureni".
Tarâti prin tribunale, fară avocati, contestati de frati, cu actionari mai mult decât "discutabili" și inconjurati de dependentii voturilor, bătranelul Rapid supravietuieste " doar din pilonul I".
Idolii săi mereu tineri și noi suporterii impătimiti de acest spirit unic.
Si din DOR pentru RAPID.
FzR!!