miercuri, 29 iulie 2020

Calculele

Lupta pentru promovarea în Liga 1 în acest an se dă până în ultima secundă a play-off-ului Ligii 2, care urmează să se încheie duminică seară. 
În afară de Petrolul, care prin înfrângerea cu Argeșul de pe teren propriu și-a pierdut orice speranță de a prinde măcar locul de baraj, toate celelalte cinci echipe din mini-turneu au șanse la promovarea în prima ligă. 
UTA Arad, CS Mioveni, Campionii FC Argeș, Turris Oltul Turnu Măgurele și RAPID au meci decisiv la finalul acestei săptămâni.
În ultima etapă a play-off-ului, a 5-a, toate cele trei meciuri se vor desfășura în aceeași zi, duminică, 2 august, la aceeași oră, 18:30.
CS Mioveni – Petrolul PloieștiRapid – Turris Oltul Turnu Măgurele și Campionii FC Argeș – UTA sunt cele trei meciuri care decid cele două promovate direct în Liga 1 și cine merge la barajul de promovare.
Cotat cu ultima șansă, în poate cea mai fierbinte duminică și după poate cel mai anevoios drum al istoriei sale, este Rapidulețul.
Singurul rezultat care ne dă șanse este să învingem Turris. 
Pe lângă asta, așa cum ne-am obișnuit în tumultosul nostru destin, avem nevoie și de rezultate indirecte favorabile. Egalul nu ne ajută deloc.
Rapidul poate prinde chiar locul 2 direct promovabil, dar are nevoie ca CS Mioveni să piardă cu Petrolul, iar UTA să câștige la PiteștiE singura variantă.
Pentru ocuparea locului 3, de baraj, Rapid are două variante: CS Mioveni să piardă, iar Argeșul să obțină egal sau victorie, sau Mioveniul să câștige sau să facă egal, iar Argeșul să piardă.
Calculele...
Mă ia cu amețeală. 
Șansa cea mai mare îmi pare la ocuparea locului 3 care ne-ar duce la baraj.
Și asta doar dacă rivalii noștri de o viață înving sau "scot un punct" pe terenul primarului buclucaș.
Încă o dată se dovedește faptul că pe cei ce îi chinuie Dumnezeu, pe aceia îi iubește cel mai mult.
Deci dacă fi-va să ne bucurăm duminică, s-ar putea să constatăm că lunga vară fierbinte continuă.
La fel și Legenda.
Baftă, Rapidule!!
FzR!!