joi, 30 iulie 2020

Te Iubesc

Ea la vrăjitoare:
- Mă iubesc doi bărbați.
Spune-mi, cine din ei va fi norocosul?
Vrăjitoarea pune cărțile pe masă, apoi se uită atent la ea și spune:
- Cel care va avea noroc va fi Vasile. Tu te vei căsători cu Dan.

Acum, dând cărțile pe față, trebuie să recunoaștem faptul că misiunea Rapidului este una aproape imposibilă.
La Petrolul, echipa care ar trebui să învingă pentru a putea beneficia de "jocul" rezultatelor, este deranj mare....
Primăria amenință cu retragerea mărcii, antrenorul Costel Enache și-a anunțat decizia, jucătorii sunt tot mai năuciți după ce au căutat preț de 4 meciuri mingea prin iarbă.... 

Judecând posibilitatea clasării pe locul 3 "de baraj", singura varianta plauzibilă pare scenariul prin care Mioveniul câștigă sau termină la egalitate, iar (m)UTA învinge.....
Șanse deci aproape nule.
Suporterii vechi ai Giulestilor spun faptul că " dacă nu accepți suferința, nu poți fi rapidist ".
Promovarea s-a pierdut în Regie cu Argeșul în play-off, iar în sezonul regulat cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu si Snagovul, culmea echipe desființate de pe urmă cărora toate celelalte participante au strâns toate punctele...

Norocoșii rămânem noi rapidiștii.
Cei care am strâns anul acesta emoții cât 3-4 ediții competiționale.

Te Iubesc, Rapidule!!

Mulțumesc pentru că reușești de fiecare dată să mă faci să simt cât de mare, lucidă și adevărată este această Iubire.

FzR!!